Arhitecții CLOU ne prezintă UNIFUN Tianfu Chengdu, „o arhitectură online și offline cu un sistem de fațadă multimedia și o suprafață mare de spațiu social exterior.” Într-un kit de presă, CLOU afirmă că scopul lor este să „integreze forma arhitecturală și promovarea digitală într-un întreg coerent.” Este practic o clădire făcută din LED-uri și un excelent exemplu al modului în care tehnologia duce la noi modalități grandioase de a consuma electricitate și de a produce emisii de CO2; Paradoxul lui Jevons în lumini.
Acum un deceniu, Ted Nordhaus și Michael Shellenberger de la Breakthrough Institute au reînviat Paradoxul lui Jevons pentru a argumenta că creșterile eficienței energetice ar fi anulate de creșterea cererii. Aceasta a ruinat reputația bietului Stanley Jevons, pentru că, așa cum a scris Zack Semke, „Le place Paradoxul lui Jevons pentru că se potrivește platformei Institutului pro-nuclear, pro-gaz, anti-taxă pe carbon, anti-reglementare și îi ajută să argumenteze că conservarea energiei este o pierdere de timp și resurse.” Semke notează că „cercetările lui Jevons sunt puternic politizate”, ceea ce este un eufemism; chiar și recunoașterea efectului de rebound sau a Paradoxului lui Jevons te poate transforma într-un paria în anumite cercuri.
Semke recunoaște că există un efect de rebound, dar că este mult mai mic decât economiile, notând „un sondaj Energy Journal al cercetării constată un efect de rebound între 10-30% pentru măsurile de eficiență în sectoarele rezidențial și al transporturilor și 0-20% pentru industrii, făcând măsurile generale de eficiență 70-100% eficiente.”
Am încercat anterior să argumentez că iluminatul cu LED-uri este fundamental diferit, că este o revoluție tehnologică la scara motorului cu abur al lui Watt, despre care scria Jevons. Am menționat anterior:
Când am raportat despre un studiu care a constatat că nivelurile de lumină creșteau dramatic în întreaga lume cu o rată de aproximativ 2% pe an, autorul studiului, Jamie Fox, a răspuns notând că eficiența luminii creștea mai repede decât nivelurile de lumină.
Nu a crezut că iluminatul exterior este semnificativ; „în interiorul unei clădiri, iluminarea spațiului fizic al clădirii reprezintă cea mai mare parte a luminii. Utilizările decorative suplimentare vor constitui o mică parte din totalul luminii.”
Totuși, aici avem o clădire concepută explicit pentru a fi o „pânză digitală, ca o actualizare a publicității tradiționale pe fațadă, ar putea transmite conținut captivant și informativ în timp real, cum ar fi imagini de branding, publicitate online, activități pe rețelele sociale și informații despre evenimente offline.” Din kitul de presă:
Nu am mai văzut referințe la Maison de la Publicité a lui Nitzchke; a avut o influență enormă asupra mea în facultatea de arhitectură, a inspirat munca de un an întreg. Avea o întreagă fațadă de signalistică. S-ar putea argumenta și că acest lucru se face în Times Square dintotdeauna, sau că o clădire în Chengdu este doar atât, o singură clădire.
Dar cred că vom vedea mult mai mult din acest fenomen, LED-urile devenind parte a structurii clădirii, mai mult decât simple elemente decorative, ci, de fapt, așa cum concluzionează arhitecții CLOU, „deschizând posibilitățile și extinzând aria de acțiune a arhitecturii.”
Desigur, există o amprentă de carbon asociată cu funcționarea tuturor acelor lumini, mai ales în China, unde o mare parte din electricitate provine din arderea cărbunelui. Potrivit unui producător, puterea necesară pe metru pătrat este între 165 și 275 de wați. Matematica este înfricoșătoare, având în vedere că electricitatea chineză emite 721 de grame de CO2 pe kWh (PDF).
Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil fără îmbunătățirile dramatice ale eficienței care au venit odată cu LED-urile. Nimeni nu și-ar fi imaginat măcar să facă acest tip de arhitectură.
În studiul lor din 1997, „Bariere perceptive și structurale în investițiile în capital natural: Economia din perspectiva amprentei ecologice”, Mathis Wackernagel și William Rees și-au făcut multe griji în legătură cu Jevons, citând afirmația sa că „progresul oricărei ramuri de producție excită o nouă activitate în majoritatea celorlalte ramuri și duce indirect, dacă nu direct, la o creștere a intruziunilor asupra rezervelor noastre de cărbune”
Aici, în Chengdu, arhitecții s-au entuziasmat foarte mult, iar munca lor duce direct la rezervele de cărbune chineze. Wackernagel și Rees au sugerat o soluție:
Poate că au descoperit ceva.
