Benjamin Franklin a sfătuit celebru: „Iubește-ți aproapele, dar nu-ți dărâma gardul viu.” Din păcate, gardurile vii au fost în general dărâmate pentru a face loc gardurilor și zidurilor; bariere dure care sunt adesea făcute din lemn tratat sau plastic. Acestea pot, de asemenea, diviza habitatele faunei sălbatice și pot împiedica circulația animalelor care ar fi putut traversa în mod tradițional zona.
De aceea, ideea unui gard viu pentru fauna sălbatică este atât de grozavă.
Mai degrabă decât un gard sau un zid, și mai mult un sălbatic specific grădinilor de cabană decât un gard viu tuns și îngrijit, un gard viu pentru fauna sălbatică seamănă foarte mult cu rețelele de garduri vii din Marea Britanie. Spre deosebire de gardurile vii uniforme americane, cu un singur tip de arbust și linii drepte, o rețea de gard viu include o varietate de plante. Pentru un gard viu destinat faunei sălbatice, gândiți-vă la un amestec de specii mai înalte și mai scunde, pline de fructe pentru hrană și cu cotloane și crăpături pentru adăpost și cuibărit.
Nu numai că un gard viu pentru fauna sălbatică va oferi habitat pentru păsări, polenizatori și alte vietăți, dar îndeplinește și serviciile pe care le-ar oferi un gard obișnuit, cum ar fi crearea de intimitate, reducerea zgomotului și definirea marginii unei proprietăți. Și pentru grădinarii leneși, nu necesită multă muncă odată ce este plantat și se dezvoltă.
Janet Marinelli scrie despre gardurile vii pentru fauna sălbatică pentru National Wildlife Foundation. Ea notează:
„Spre deosebire de gardurile vii formale care trebuie tunse meticulos ca un pudel, amestecurile de arbori și arbuști nativi cu flori și pereni care alcătuiesc un gard viu pentru fauna sălbatică își pot urma propriile obiceiuri de creștere. Sunt similare cu rețelele clasice de garduri vii – plantații lungi și înguste de vegetație promovate în anii 1930 pentru a reduce eroziunea solului în statele din Câmpiile Americii – dar reduse la scară pentru mediile urbane și suburbane.”
Iată ce recomandă Marinelli.
Arbori mici cu flori
Plantați mai întâi arbori cu flori. Ea sugerează specii mai scunde, de subarboret, cum ar fi cornul nativ și aronia (serviceberries). Mugurarii (Cedar waxwings) iubesc aronia (ilustrată mai sus), la fel ca și cel puțin 35 de specii de păsări care mănâncă fructele, inclusiv sturzii, mierlele, pitulicile, oriolii din Baltimore, presurile (grosbeaks), cocoșii de munte (thrushes) și multe altele. Și evitați arborii clasici în formă de acadea, optând în schimb pentru forme mai naturale pentru a forma mai bine un zid împletit. Dacă nu aveți loc pentru arbori mici, folosiți mai mulți arbuști în schimb.
Arbuști nativi
Alegeți o varietate de arbuști nativi, care oferă diferite tipuri de delicatese pentru fauna sălbatică și care vor oferi hrană pe tot parcursul sezonului. De exemplu: „Viburnum, afinele, celtis, socul și sălciile oferă hrană pe tot parcursul sezonului pentru fauna sălbatică, de la albinele din primăvara timpurie la păsările cântătoare din vară și fluturii monarh care migrează toamna. Mirtul cerat (Wax myrtles), mătura (bayberries) și ilexul oferă fructe care persistă iarna.”
Plante native perene, mărăcini și rugi
Ienupării și cedrii oferă adăpost pentru fauna sălbatică – plantele perene vor oferi refugiu pe tot parcursul anului. În plus, Marinelli subliniază că plante precum trandafirii nativi, zmeurul, murele, zmeura de somon (salmonberry) și zmeura pitică (thimbleberry) au dublu rol, oferind fructe și, în același timp, oferind o anumită apărare împotriva pisicilor și a altor potențiali prădători, datorită tufelor lor pline de spini.
Liane native
Liane vor ajuta la legarea tuturor plantelor între ele, oferind în același timp mai multe fructe și nectar pentru păsări și polenizatori.
Amintiți-vă de polenizatori
Plantarea de plante native pentru polenizatorii aflați în dificultate este un lucru minunat de făcut. Marinelli sugerează: „de la penstemonii din primăvara timpurie la iarba fiarelor (milkweeds) din vară și vergelele (goldenrods) din toamna târzie, plantele perene native cu flori oferă nectar pentru albine și fluturi, precum și frunze pentru omizi.”
Gândiți-vă la el ca la propriul vostru mic sanctuar pentru fauna sălbatică, oferind rezidenților permanenți și vizitatorilor un loc unde să se odihnească și să se hrănească, sau chiar să numească „acasă”. Și cât de mai drăguț decât un gard banal – în schimb, este o ființă vie, schimbându-se odată cu anotimpurile și plină de viață cu păsări care cântă, polenizatori care zboară și creaturi care se târăsc. Benjamin Franklin a intuit clar ceva.
