Când am aflat despre „Mission Blue,” noul documentar Netflix despre Sylvia Earle, am descoperit că celebra oceanografă și activistă nu mai mănâncă pește de niciun fel.
„Ar trebui să ne gândim la pește în primul rând ca la faună sălbatică,” spune Earle, „Nu ca la mâncare.”
Având în vedere impactul devastator al pescuitului excesiv, Earle s-ar putea să aibă dreptate. Așa cum a remarcat recent Jane Brody în New York Times, chiar dacă ne mutăm atenția către specii sălbatice mai rezistente, cererea de pește crește atât de repede la nivel mondial încât va trebui totuși să găsim alternative la pescuit pentru a ne aproviziona cu o mare parte din peștele necesar. În condițiile în care nutriționiștii ne sfătuiesc să mâncăm mai mult pește ca o alternativă sănătoasă la carne și cu preocupări semnificative legate de mediul înconjurător în ceea ce privește agricultura animală terestră, există oare o modalitate să avem și peștele, și peștele de crescătorie?
Răspunsul, potrivit unora experți, s-ar putea să fie acvacultura. Pentru cei dintre noi care au acordat atenție problemelor legate de sustenabilitatea alimentară, acest concept ar putea fi surprinzător la început. La urma urmei, de la răspândirea bolilor la stocurile de pește sălbatic până la utilizarea unor cantități vaste de pești mai mici, precum hamsiile, ca furaje pentru „cultura” de crescătorie, ecologiștii au avertizat de decenii cu privire la pericolele pentru mediu ale pisciculturii pe scară largă.
Un articol interesant apărut pe NPR, însă, analizează cum fabricile de pește de înaltă tehnologie, în spații închise, ar putea ajuta la satisfacerea cererii în creștere și la evitarea problemelor de poluare și boli ale pisciculturii convenționale, precum și a problemelor de epuizare și penurie legate de consumul de stocuri sălbatice.
Poate fi piscicultura ecologică?
Iată cum Yoni Zohar de la Institutul de Tehnologie Marină și de Mediu din Baltimore, care crește specii marine rare în rezervoare vaste de interior în laboratorul său, a explicat propunerea pentru NPR:
Acest ultim punct atinge unul dintre cele mai mari argumente în favoarea pisciculturii, nu doar ca alternativă la pescuitul sălbatic, ci și ca alternativă la producția de carne pe uscat. Deoarece peștii sunt cu sânge rece și își trăiesc întregul ciclu de viață înconjurați de apă, necesită mult mai puține calorii pentru a se întreține și a crește decât mamiferele cu sânge cald, cum ar fi vitele. Iar mai puține calorii înseamnă mai puțin furaj.
Desigur, ceea ce folosim ca furaj este la fel de important ca și cantitatea pe care o folosim. Așa că, dacă încă pescuim pește sălbatic pentru a ne hrăni peștele de crescătorie, argumentul sustenabilității devine dificil de susținut. De aceea, Zohar și alți piscicultori experimentează furaje care necesită mai puțin pește sălbatic sau deloc, sintetizate în principal din cereale, alge și un aminoacid.
Viabilitatea comercială a pisciculturii
Cu costuri ridicate ale forței de muncă în Statele Unite, concurența cu importurile de crescătorie la prețuri mici din China și America de Sud poate fi o provocare. Dar mecanizarea procesării ar putea, spune NPR, să ajute la echilibrarea condițiilor. Dacă costurile combustibilului și transportului ar crește în viitor, și dacă țări precum China ar începe să ia în serios impunerea de costuri asupra poluatorilor, localizarea crescătoriilor de pește mai aproape de centrele de consum ar putea începe să aibă mult sens.
Unele operațiuni, precum Green Sky Growers din Florida (prezentată în videoclipul de mai jos), duc această propunere la extreme, crescând Tilapia într-o seră pe acoperiș care reciclează apa bogată în nutrienți din rezervoarele de pește și o folosește pentru a iriga și fertiliza culturile de legume. Sustenabilitatea acestei operațiuni „acvaponice” este de așa natură, spun cei de la Green Sky Growers, încât pot crește 0.45 kilograme de tilapia cu aproximativ 0.68 kilograme de furaj — și asta fără a include beneficiul adăugat al îngrășământului „gratuit” pentru plante.
Viabilitatea comercială a oricărei astfel de operațiuni de piscicultură sustenabilă va depinde de mai mulți factori care sunt în afara controlului imediat al fermierilor. Aceștia includ prețurile combustibilului, costul forței de muncă, tehnologia disponibilă și reglementarea (sau lipsa acesteia) care îi privește pe concurenții lor axați pe pescuitul sălbatic și acvacultura convențională. Dar consumatorii își pot face partea căutând doar pește prins în mod responsabil din stocuri sustenabile și pește de crescătorie din ferme de încredere, de preferință operațiuni locale de acvacultură.
Consultați Marine Stewardship Council și Seafood Watch al Acvariului din Monterey Bay pentru informații despre ce pește puteți consuma în mod responsabil și aflați cum retaileri precum Whole Foods încearcă să promoveze standarde de acvacultură sustenabilă.
Și nu uitați, desigur, să sprijiniți conservarea marină ca o prioritate majoră, de asemenea.
