Arabia Saudită a publicat randări ale orașului său liniar de 170 km lungime, care promite să aibă „zero mașini, zero străzi și zero emisii”. Numit The Line, conceptul a fost dezvăluit la începutul anului 2021. Acum, prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman oferă mai multe detalii, afirmând într-un comunicat:
Unii o numesc „un zid distopic uriaș în deșert.” S-ar putea sublinia, de asemenea, că ar fi imposibil ca o tânără femeie să zboare singură prin Arabia Saudită în blugi și tricou, așa cum apare în videoclip, deoarece femeile saudite trebuie să aibă un tutore de sex masculin. Dar să lăsăm asta deoparte deocamdată și să vedem cum a evoluat conceptul.
În postarea noastră anterioară despre The Line, am remarcat că ideea unui oraș liniar are mult sens. Madrid a avut primul, cu La Ciudad Lineal în 1882, construit în jurul unei linii de tramvai. Edgar Chambless a descris „Roadtown” în 1910, scriind: „Mi-a venit ideea să culc zgârie-norul modern pe o parte și să duc ascensoarele, țevile și firele orizontal în loc de vertical.” Arhitecții americani Michael Graves și Peter Eisenman au propus proiectul Jersey Corridor în 1965.
Cităm adesea tweet-ul lui Jarrett Walker, „folosirea terenului și transportul sunt același lucru descris în limbi diferite.” Am scris anterior că „orașul liniar, în toate încarnările sale, este o demonstrație a modului în care sistemul de transport conduce cu adevărat forma construită și conceptul de utilizare a terenului. Sunt unul și același lucru.” Sau, „modul în care te deplasezi determină ce construiești.”
Acesta este principiul motor al The Line: este așezat deasupra unei linii de cale ferată de mare viteză – anterior un hyperloop – care te poate duce dintr-un capăt în celălalt în 20 de minute. Dar când cobori din tren și ești în propriul cartier, este un oraș de 5 minute.
Este de fapt doar o versiune modernă a unei suburbii clasice cu tramvai; ai sistemul de transport liniar și te miști perpendicular pe el pentru a ajunge acasă, paralel cu el pentru a accesa servicii. Cu excepția cazului în care adaugi dimensiunea verticală, natura nu este niciodată la mai mult de 91 de metri distanță pe orizontală și ai multiple straturi de servicii și locuințe deasupra, toate orientate spre un atrium lung de 170 km. Sau, așa cum spun pe site:
Nu dezvăluie cine sunt arhitecții și inginerii care au elaborat această propunere, dar oricine a realizat randările arhitecturale merită să fie recunoscut la nivel mondial; regretatul Syd Mead s-ar fi bucurat de acestea.
Randările îmi amintesc, de asemenea, de randările Cilindrului O’Neill realizate de Don Davis și Rick Guidice pentru NASA în anii ’70; ambele sunt orașe autonome în medii ostile. Acesta este complet cu parcuri, piscine și, în partea dreaptă jos, o nuntă foarte puțin saudită.
Indiferent dacă acesta este sau nu cel mai potrivit loc pentru a amplasa THE LINE – Chambliss dorea ca oamenii să meargă perpendicular pe el spre terenuri agricole – este greu să contrazici ambițiile sale:
Am petrecut prea multe decenii prioritizând mașinile și drumurile în detrimentul nevoilor de sănătate și bunăstare ale oamenilor. Orașele liniare rămân o formă alternativă de dezvoltare foarte interesantă.
