Există un oraș pe Google Maps care nu există. Deși, într-un fel, a existat odată. Doar că nu ar fi trebuit să existe niciodată.
Acel oraș este Agloe, New York, iar dacă îl introduci în Google Maps, vei vedea chiar și un indicator care desemnează Magazinul General Agloe, acum închis.
În anii 1930, Otto G. Lindberg, directorul General Drafting Co. (GDC), și asistentul său, Ernest Alpers, au fost însărcinați cu crearea unei hărți a statului New York și au marcat orașul fictiv Agloe — o anagramă a inițialelor lor — pe un drum de pământ între Beaverkill și Rockland.
Ceea ce au creat este cunoscut sub numele de „capcană” sau „oraș de hârtie”, un dispozitiv folosit ca un tip de protecție a drepturilor de autor.
Pe lângă includerea de orașe, drumuri și râuri false, cartografii pot, de asemenea, crea cotituri false în străzi sau altera altitudinile munților — totul într-o încercare de a-i prinde pe cei care ar putea copia munca lor.
Câțiva ani după ce GDC și-a publicat harta New York-ului, compania a observat că Agloe apăruse pe o hartă a lui Rand McNally, unul dintre concurenții săi. În mod clar, orașul de hârtie își făcuse treaba.
Doar că nu și-o făcuse.
Rand McNally a susținut că nu copiase harta GDC, deoarece creatorii săi de hărți obținuseră informațiile din înregistrările comitatului Delaware, care arătau că Magazinul General Agloe exista chiar acolo unde Lindberg și Alpers plasaseră orașul fictiv. De fapt, magazinul își luase numele de pe o hartă realizată de Esso, unul dintre clienții GDC.
Pe scurt, chiar dacă nimic altceva nu exista acolo, Agloe devenise un loc real, iar prin aceasta orașul nu a putut îndeplini funcția pentru care fusese creat.
Real sau nu real?
Dacă ai citit romanul best-seller al lui John Green „Orașe de hârtie”, ești probabil familiarizat cu Agloe, care joacă un rol important în carte și în filmul bazat pe ea. Succesul cărții a făcut, fără îndoială, Agloe și mai real, ceea ce ar putea explica de ce există pe Google Maps astăzi.
Cu toate acestea, nu a fost întotdeauna acolo. În martie anul trecut, Robert Krulwich de la NPR a scris despre prezența Agloe pe serviciul de cartografiere, doar pentru a descoperi zile mai târziu că dispăruse.
Începând de astăzi, Agloe este prezent, complet cu imagini Street View ale unui drum și frunziș de toamnă. Desigur, Google a recunoscut că a făcut greșeli de cartografiere în trecut.
În 2008, satul Argleton din West Lancashire, Anglia, genera mult interes.
Căutările pe internet pentru sat includeau rapoarte meteo, precum și anunțuri de locuri de muncă și imobiliare; cu toate acestea, în realitate, „Argleton” nu era altceva decât un câmp gol.
Google a emis o declarație conform căreia baza sa de date de cartografiere are erori ocazionale, iar până în 2010 orașul dispăruse de pe hărțile sale.
Oamenii au speculat că Argleton era de fapt un oraș de hârtie — o anagramă a cuvintelor „not large” (nu mare) sau „not real” (nu real) cu „G” reprezentând Google, dar gigantul internetului nu a recunoscut niciodată acest lucru.
Totuși, chiar dacă a dispărut acum, satul fals ar putea exista întotdeauna într-o anumită măsură.
„Natura tehnologiilor digitale înseamnă că Argleton va exista probabil pentru totdeauna, transmis de la o bază de date la alta, un set de marcaje de locuri care se corodează ușor, rătăcind pe fața Pământului”, scrie Cabinet Magazine.
O mulțime de capcane de drepturi de autor au rămas cu siguranță nedescoperite pe numeroase hărți, dar OpenStreetMap face referire la multe înregistrări fictive, inclusiv Moat Lane din Londra. Strada apare în directorul TeleAtlas, care este baza Google Maps, dar în realitate, nu există un astfel de drum.
Interesant este că, deși orașele de hârtie și străzile capcană pot ajuta creatorii de hărți să dovedească că a avut loc o încălcare a drepturilor de autor, locurile fictive și minciunile cartografice nu sunt ele însele protejabile prin drepturi de autor conform legii SUA.
A „trata faptele „false” intercalate printre faptele reale și reprezentate ca fapte reale ca ficțiune ar însemna că nimeni nu ar putea reproduce sau copia fapte reale fără riscul de a reproduce un fapt fals și de a încălca astfel un drept de autor”, se arată în lege.
Cu toate acestea, uneori hărțile pot include informații false — nu ca o capcană, ci pur și simplu ca o farsă cartografică.
De exemplu, luați în considerare orașele fictive „Beatosu” și „Goblu” pe care președintele Comisiei de Autostrăzi din Michigan — un absolvent al Universității din Michigan — le-a inclus pe o hartă rutieră a statului Michigan din 1979.
Numele, care au fost ulterior eliminate, erau o aluzie la Ohio State, rivala Michiganului, și însemnau „Beat OSU” (Învinge OSU) și „Go Blue” (Haide Albaștrilor).
Prins în fapt
Creatorii de hărți nu sunt singurii oameni care au încercat să prindă potențialii infractori ai drepturilor de autor.
Cuvântul „esquivalence”, care a apărut în New Oxford American Dictionary, este definit, se presupune, ca „evitarea intenționată a responsabilităților oficiale”. Cu toate acestea, cuvântul a existat doar în acea publicație — și în orice publicație care l-a copiat.
Lillian Mountweazel, ale cărei fotografii cu cutii poștale rurale au făcut-o o fotografă americană celebră înainte de moartea ei tragică într-o explozie în 1973, este un alt exemplu de capcană de drepturi de autor. Ea nu a existat niciodată decât în paginile New Columbia Encyclopedia, iar astăzi „mountweazel” a devenit un alt cuvânt pentru o înregistrare fictivă. (De fapt, în cartea „Orașe de hârtie”, unul dintre personajele principale are un câine de companie pe nume Myrna Mountweazel.)
