Bosco Verticale al lui Stefano Boeri a fost numit „Cel mai captivant turn nou din lume.” A câștigat toate marile premii, inclusiv Premiul Internațional pentru Clădiri Înalte. Am fost sceptic în privința sa și am fost numit în comentarii cu tot felul de lucruri neplăcute, inclusiv afirmații de genul „Nu pot să nu remarc că fiecare postare scrisă de Lloyd are un final pesimist. Nu poate exista o postare pe PlanetaNoastra care să nu aibă un ton negativ?” Dar acum că este construit și amenajat, și acum că arhitectul a trimis un exemplar de recenzie al cărții sale „A Vertical Forest: Manual de instrucțiuni pentru prototipul unui oraș-pădure,” poate că este momentul să-i aruncăm o nouă privire.
Durabilitatea betonului
Iată randarea care a lansat o mie de postări pe bloguri, arătând cele două turnuri aproape complet acoperite de vegetație. Interesant, acele mii de postări pe bloguri au ajutat efectiv la construirea proiectului; Boeri scrie în carte:
Am fost, ca să spun direct, indignat de aceste afirmații. Betonul este responsabil pentru până la șapte procente din dioxidul de carbon produs anual. Cantitatea de beton necesară pentru a construi acele console gigantice și a crea jardinierele care susțin toți acei copaci este atât de mare încât ar putea dura o mie de ani pentru ca acei copaci să compenseze datoria de carbon a jardinierele în care stau. Nu am crezut (și încă nu cred) că poți numi o clădire durabilă decât dacă iei în considerare întregul ciclu de viață al carbonului.
Pot copacii supraviețui cu adevărat la astfel de înălțimi?
Dar Boeri spune o altă poveste și, se pare, anticipează toate aceste preocupări.
Randare vs. realitate
Așadar, acum avem randarea versus realitatea și se ridică la nivelul așteptărilor? A fost doar o fantezie arhitecturală? Cred că juriul este încă indecis, că este prea devreme să spunem. Cu toate acestea, trebuie să recunosc că este destul de impresionant. Și logica din spatele său este, de asemenea, impresionantă:
Fezabilitatea balcoanelor
Balcoanele sunt, evident, elementul definitoriu al clădirii și rămân preocupat de faptul că sunt mari și grele. Boeri:
Îndrăznesc să mă repet, dar asta înseamnă mult beton, cu o amprentă de carbon mare.
Pe de altă parte, acestea nu sunt balcoanele obișnuite de 1.8 metri adâncime unde abia poți plasa un scaun; acesta este spațiu utilizabil, o adevărată cameră în aer liber, iar acei copaci dau senzația de curte în oraș.
Întreținerea copacilor
De asemenea, au un program elaborat de întreținere, unde se rapel peste marginea clădirii și fac întreținere stând într-un scaun suspendat. Există o macara deasupra pentru înlocuirea copacilor atunci când este necesar. Vizionați videoclipul pentru cadre spectaculoase din interior și exterior.
Rafinarea conceptului de pădure verticală
În cea mai recentă iterație a Pădurii Verticale, Turnul Cedrilor din Lausanne, Boeri pare să rafineze conceptul și, posibil, să abordeze unele dintre preocupări; balcoanele s-au transformat acum în cutii proeminente, care au pereți laterali ce pot acționa ca suporturi structurale adânci; grinzile adânci necesită mai puțin material. De asemenea, jardinierele au acum adâncimea unui etaj complet, ceea ce ar trebui să permită copacilor să crească și mai mari.
Boeri numește Pădurea Verticală un „dispozitiv anti-extindere urbană.”
Privind proiectul prin această prismă și gândindu-mă la tot betonul care intră în construcția unei case suburbane și a drumurilor care duc la ea, pe care acest proiect le înlocuiește, îmi reconsider obiecțiile anterioare. Pentru că acestea nu sunt doar balcoane, ci un mod diferit de a privi natura în oraș. Am greșit în legătură cu asta.
