Toată lumea spune de ceva vreme că ținta de 1,5 grade este pierdută, mai ales după eșecul celei mai recente Conferințe a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice, cunoscută sub numele de COP27, desfășurată la Sharm el-Sheikh, Egipt, în noiembrie.
Am fost în dezacord, subliniind că știm deja exact ce trebuie să facem pentru a ne încadra în bugetul de carbon. Știți deja care e treaba—reparați sectoarele de aprovizionare cu energie electrică, industrie, transporturi și clădiri, precum și sistemele alimentare și financiare—dar nimeni nu vrea pentru că este pur și simplu prea incomod.
Editorul de mediu al publicației Guardian, Damian Carrington, este oarecum de acord: „Lumea ar trebui să sprinteze pentru a se debarasa de dependența de combustibilii fosili de parcă viețile ar depinde de asta, pentru că așa este, dar ea aleargă pe loc. Obiectivul de 1,5°C s-ar putea să nu fie încă imposibil de atins fizic, dar COP27 a arătat că este imposibil din punct de vedere politic.” Carrington subliniază că, între lobbyiștii combustibililor fosili și țările care îi produc, un acord care să lase combustibilii fosili în pământ va fi imposibil de realizat. Carrington sugerează ieșirea în stradă pentru a protesta împotriva companiilor petroliere.
George Monbiot este chiar mai pesimist, scriind: „Nu mai există mijloace fezabile de a preveni o încălzire globală de peste 1,5°C dacă se dezvoltă noi câmpuri petroliere și de gaze”, iar acestea se dezvoltă în întreaga lume. Monbiot acuză industria combustibililor fosili și guvernele corupte. „Știm că licența acordată companiilor de combustibili fosili de 50 de ani de eșec le-a permis să obțină profituri uluitoare—2,8 miliarde USD pe zi în medie pe toată această perioadă—și că trebuie să investească doar o fracțiune din acești bani în politică pentru a cumpăra fiecare politician și fiecare decizie politică de care au nevoie.”
Dar există o problemă despre care vorbim din 2017, când a apărut celebrul titlu: „Doar 100 de companii sunt responsabile pentru 71% din emisiile globale”, publicat în The Guardian. Acestea nu sunt companii. Sunt entități naționale deținute de state precum China, Arabia Saudită, Iran și Rusia. Doar doi dintre primii 10 producători din Raportul Carbon Majors sunt companii în sensul occidental, împotriva cărora am putea ieși în stradă să ne plângem. Ieșirea în stradă la Londra sau New York nu va schimba mințile din Riad sau Moscova.
Și mai este un punct asupra căruia insist, acela că 90% din aceste emisii de carbon sunt „Scope 3”, emisiile din aval, rezultate din consum. Asta înseamnă noi, punând combustibil în rezervoarele mașinilor noastre, încălzindu-ne casele, cumpărând materiale plastice și obiecte fabricate din oțel și aluminiu. Totul este consum. Totul înseamnă noi, cumpărând ceea ce ei vând. Dar nu suntem obligați să facem asta, iar lumea s-a schimbat, devenind mult mai ușor să nu o facem.
Nu cu mult timp în urmă, nu puteai să-ți încălzești casa fără combustibili fosili, fie direct cu gaz, fie indirect cu electricitate scumpă produsă din cărbune. Acum avem pompe de căldură alimentate cu electricitate care devine din ce în ce mai curată pe măsură ce prețurile energiei solare și eoliene scad. Avem plite cu inducție care gătesc mai bine decât cele pe gaz. Avem mașini electrice și o revoluție a micromobilității electrice. Avem LED-uri și CLT-uri și un milion de alte acronime pentru noi tehnologii care reduc emisiile de carbon. Nu trebuie să ardem lucruri pentru a ne menține cald sau pentru a ne găti mâncarea. Nu trebuie să cumpărăm ceea ce vând producătorii de combustibili fosili, pentru că avem opțiuni.
Cred că asistăm și la o schimbare în societate, unde oamenii încep să se gândească la stilurile lor de viață cu emisii mari de carbon. Nu toți au „făcut pasul,” dar își reduc consumul, merg mai mult cu bicicleta și își schimbă dietele. Toate acestea duc la un consum mai redus de combustibili fosili și la cumpărarea în cantitate mai mică a ceea ce ei vând.
Acest lucru schimbă echilibrul și reduce puterea acestor entități naționale și a țărilor din spatele lor. David Fickling de la Bloomberg face multe dintre aceleași observații și scrie că aceste țări și entități producătoare își pierd influența:
„Viitorul care se cristalizează va fi profund perturbator pentru țările care depind cel mai mult de exporturile de combustibili fosili—dar, în cele din urmă, consumatorii și importatorii vor fi cei care vor decide pe ce surse de energie se vor baza. Economia îi împingea deja fără încetare către alternative cu emisii scăzute de carbon. Războiul din Ucraina și încercarea Rusiei de a folosi exporturile de energie ca armă au adăugat o notă puternică de securitate națională amestecului.”
COP27 a eșuat pentru că a necesitat consens, iar acesta nu va fi obținut niciodată. De aceea voi repeta că soluția este să nu mai cumpărăm ceea ce ei vând, fie din alegere personală, fie pentru că opțiunile pe care le avem acum sunt pur și simplu mai bune, mai ieftine, mai sănătoase și mai distractive. Combustibilii fosili își vor găsi sfârșitul atunci când nu vom mai avea nevoie de ei, iar asta este mai aproape decât credem.
