Când grădinarii se îndreaptă spre pepiniere în următoarele săptămâni, un număr semnificativ de plante ornamentale expuse nu vor fi originare din America de Nord.
Cel puțin 50% din speciile de plante lemnoase de la cultivatorii en-gros din SUA nu sunt originare din America de Nord, potrivit unui raport al Virginia Cooperative Extension. Pe băncile pepinierelor de retail, totuși, raportul dintre non-native și native este mai degrabă un mister.
„Nu există un număr de acest gen, din câte știu”, a declarat Joe Bischoff, fost director de relații guvernamentale la American Nursery and Landscape Association (cunoscută acum sub numele de AmericanHort), pentru MNN în 2013.
„Industria nu ține astfel de evidențe”, este de acord John Peter Thompson, consultant în specii invazive și politici bio-economice în Maryland. Cu toate acestea, în ciuda lipsei de date, Thompson și mulți alți experți spun că numerele sunt mari.
Luați în considerare, de exemplu, abundența în SUA a acestor plante non-native:
- lemn câinesc și iederă din Anglia
- hollies din Japonia și China
- hostas din Coreea, China și Japonia
- cornul din China
- arțari norvegieni, originari din Europa de Est și Centrală și Asia de Sud-Vest
- peri Bradford, originari din China (deși hibrizii americani au fost dezvoltați ulterior)
Non-native sunt coloana vertebrală a industriei pepinierelor, spune Thompson. El și alții care studiază non-native și impactul lor asupra ecosistemelor americane au un termen pentru plantele non-indigene destinate grădinilor americane: exotice.
Plante călătoare
Exotic nu înseamnă doar tropical, spune biologul Serviciului Parcurilor Naționale Jil Swearingen, specialist în specii invazive și management integrat al dăunătorilor. „Exotic se referă la o plantă sau un animal pe care oamenii l-au mutat într-un loc în care nu a existat anterior și unde nu a fost dispersat prin mijloace naturale, cum ar fi păsările, vântul sau apa”, spune ea. „De exemplu, dacă cineva ia o plantă care este nativă doar în China, Florida sau California și o relocă în Maryland, planta este exotică în Maryland.”
Mulți oameni văd plantele exotice ca o modalitate bună de a înfrumuseța peisajul casei – sau, așa cum remarcă Thompson, de a reduce nevoia de pesticide, deoarece exoticele lipsesc adesea dușmani naturali în America de Nord. Și, în unele privințe, au dreptate. Exoticele pot fi ușor de privit, oferind flori vii, forme atrăgătoare și rate rapide de creștere. Din păcate, unele înfrumusețează și curtea de alături, cea de alături de aceasta, pajiștea de la câțiva kilometri distanță, subarboretul pădurilor naționale și nenumărate alte locuri.
„Există aproximativ 5.000 de specii de plante exotice care au scăpat din cultură în Statele Unite continentale și aproximativ 1.500 de specii de plante sunt raportate ca fiind invazive în zonele naturale”, spune Swearingen. „Un număr de specii invazive, cum ar fi iarba stilt japoneză, au fost introduse accidental, mai degrabă decât intenționat.”
Invazia spațiului
Unele exotice sunt mai susceptibile de a deveni invazive decât altele, iar acestea sunt plantele de care grădinarii de acasă ar trebui să se ferească cel mai mult, explică Thompson. Odată libere, acestea pot face ravagii în ecosisteme, deoarece erbivorele, paraziții, agenții patogeni sau prădătorii care le controlează acasă nu există în peisajele americane.
Fără acești factori limitativi pentru a ține sub control exoticele invazive, acestea depășesc speciile native pentru resurse limitate, cum ar fi lumina soarelui, apa, nutrienții, solul și spațiul. În timp, acestea pot forma standuri dense, cu o singură specie, care domină și înlocuiesc vegetația nativă existentă, provocând o pierdere a biodiversității care modifică ecosistemul natural.
Trei „actorii răi” în special au devenit copii de afiș pentru plantele invazive din SUA, spune Thompson, iar fiecare dintre ele a scăpat în habitatele sălbatice americane din grădinile de acasă: iederă englezească, dracila japoneză și salcâm roșu.
Iedera englezească
„Iedera englezească este pentru umbră ceea ce kudzu este pentru soare – de neoprit”, spune Thompson. Originară din Europa de Vest și Asia, această iederă comună (Hedera helix) este o viță veșnic verde cățărătoare care poate atinge 30 de metri. Are structuri mici, asemănătoare rădăcinilor, care o ajută să adere la copaci, zidărie și alte suprafețe. „Nimic nu bate o alee bine întreținută, căptușită cu paturi de iederă englezească, până când întreținerea se oprește și iederea ajunge pe acoperișuri și începe să tragă în jos garajul, casa și copacii”, spune Thompson. „Deoarece nu are nevoie de plivit, hrănire, pulverizare sau cosire și rezistă cu ușurință cerbilor, mașinilor de tuns iarba și traficului auto, oamenii o consideră adesea ca fiind acoperirea perfectă a solului – până când încearcă să scape de ea.” Este documentată în 675 de județe din SUA, întâlnindu-se în toate statele estice, de la Texas la Massachusetts, și este o problemă în Arizona, California, Oregon, Washington și Hawaii.
Dracila japoneză
Multora le place dracila japoneză (Berberis thunbergii), deoarece este o plantă tolerantă la umbră, cu flori superbe care rămân înflorite de la mijlocul primăverii până în vară, spune Thompson. Originară din Asia, este populară ca gard ornamental. Păsările, totuși, au ajutat la răspândirea semințelor în 754 de județe din SUA, în principal în nord-est și în zona Marilor Lacuri. Drept urmare, subarboretul multor păduri și zone naturale din zonele afectate este aglomerat cu desișuri spinoase de dracilă pe care Thompson le descrie ca fiind prea încurcate și periculoase pentru a fi străbătute.
Salcâm roșu
Salcâmul roșu (Lythrum salicaria) „combină frumusețea și atractivitatea cu stabilirea și distrugerea”, după cum spune Thompson. Originară din Europa și Asia, această plantă perenă iubitoare de apă are flori roșii, maro și roz și crește până la 3 metri. Șoferii care circulă pe New Jersey Turnpike își pot vedea florile de la kilometri distanță de la mijlocul verii până la îngheț, spune Thompson. „Are chiar și avantajul de a crește mai repede decât pot mânca gândacii japonezi”, adaugă el. „M-am gândit odată: „Cât de grozav este asta?” Nu foarte grozav deloc, se pare. O plantă poate produce până la 2 milioane de semințe anual, ceea ce o face un invadator atât de grav al zonelor umede încât se găsește acum în 1.392 de județe din jumătatea superioară a țării. Vânzarea sa este interzisă în 24 de state, potrivit lui Thompson.
„Odată ce aceste exotice invazive și altele se stabilesc, sunt de neoprit până când apare ceva, cum ar fi o erbivoră sau un agent patogen, pentru a le încetini”, spune Swearingen. Acest lucru, adaugă ea, ar putea dura mii de ani sau mai mult.
Pe lângă înlocuirea vegetației native, aceste plante străine modifică și ecosistemele în alte moduri. „Insectele native le găsesc la fel de interesante ca plantele din plastic, deoarece nu au evoluat cu ele, nu sunt atrase să se hrănească cu ele și stadiile imature (omizi) nu se pot hrăni și dezvolta pe ele”, spune Swearingen. „Dacă omizile nu supraviețuiesc, nici următoarea lor generație nu va supraviețui.” Rețeaua alimentară a ecosistemelor, subliniază Swearingen, începe cu insectele.
Referințe la plante invazive
Mai multe instrumente online pot ajuta grădinarii din SUA să identifice și să gestioneze plantele invazive.
Unul este Atlasul plantelor invazive din Statele Unite. Acest proiect colaborativ între Serviciul Parcurilor Naționale (NPS), Centrul pentru specii invazive și sănătatea ecosistemelor de la Universitatea din Georgia, Atlasul plantelor invazive din Noua Anglie și Centrul Lady Bird Johnson Wildflower se concentrează pe speciile invazive non-native care provoacă probleme în zonele naturale. Butonul „Toate speciile” al site-ului este deosebit de util.
Un altul este site-ul web al Asociației Naționale a Consiliilor pentru Plante Dăunătoare Exotice. Caracteristica sa principală este o hartă a SUA împărțită în regiuni codificate color. Plasarea mouse-ului peste regiuni va afișa un link către plantele invazive locale. Persoanele care locuiesc în statele care nu sunt colorate și care doresc informații despre plantele exotice invazive ar trebui să contacteze consiliile de control al buruienilor din județul lor.
Cum pot ajuta grădinarii
Programul Be PlantWise – un parteneriat între NPS, Centrul Lady Bird Johnson Wildflower, Clubul de Grădinărit din America și Consiliul Național pentru Specii Invazive – a oferit grădinarilor de acasă aceste 10 sfaturi de bază despre plantele invazive:
1. Cunoaște-ți plantele (inclusiv de unde provin și cum afectează habitatul lor).
2. Folosește alternative non-invazive, preferabil specii native din zona ta.
3. Fii atent la plantele invazive „călătoare”.
4. Fii atent la plantele pe care le împărtășești cu prietenii grădinari.
5. Folosește numai amestecuri de semințe fără plante invazive.
6. Folosește un amestec de sol și mulci fără buruieni.
7. Fii deosebit de atent cu plantele acvatice.
8. Fii atent la lăstarii noi și la voluntari.
9. Aruncă plantele invazive cu grijă.
10. Dacă nu te poți despărți de planta ta invazivă, amintește-ți să o conțină, să o controlezi sau să o închizi într-o cușcă.
Pentru mai multe detalii despre aceste sugestii, vezi broșura programului.
Grădinăritul cu plante native este deosebit de atrăgător, spune Swearingen. „Există aproximativ 17.000 de plante native în Statele Unite, sute fiind cultivate și vândute pentru utilizare în peisajele noastre de acasă”, spune ea. „Sunt încântătoare și diverse și oferă nectar, polen, frunze, fructe și semințe de care depinde fauna sălbatică nativă. Aceste plante sunt alegeri minunate pentru curțile noastre. Dar nativele nu au primit suficientă atenție. Caracteristicile horticole care fac exoticele atrăgătoare pentru comerțul cu pepiniere și grădinari – sunt rezistente în multe condiții, cresc rapid și produc multe flori și semințe – sunt aceleași atribute care le fac invadatori de succes și de ce luptăm împotriva lor în zonele sălbatice.”
