Fiind arhitect, minimalismul face parte din pregătirea mea. Mi-a luat 30 de ani să găsesc scaune de sufragerie acceptabile. Nu-mi place dezordinea. Totuși, ceea ce îmi aglomerează sufrageria este un dulap vechi de bibliotecă plin cu cești și farfurii care au aparținut răposatei mele soacre, obiecte de care soția mea nu vrea să se despartă.
Fiica mea tocmai își amenaja casa când a murit bunica ei, așa că setul de sufragerie și bufetul și-au găsit cel puțin un loc. Dar pentru mulți oameni, nu este atât de simplu. Majoritatea generației baby boom sunt deja stabiliți și nu au nevoie de mai multe lucruri când le moștenesc de la părinții lor, iar copiii lor din generația mileniului fie nu le plac, fie nu au unde să le pună.
Scriind în Next Avenue, Richard Eisenberg notează că nimeni nu mai vrea lucrurile vechi și mari. „Mesele și scaunele de sufragerie, măsuțele de capăt și dulapurile („piese maro”) au devenit mobilier non grata. Antichitățile sunt învechite.” Un expert în debarasarea de lucruri se plânge de generația mileniului:
Sau, mai probabil, nu au genul de cariere care să le permită să locuiască în locuri cu suficient spațiu pentru toate acestea.
Cum scăpăm atunci de lucruri?
A scăpa de lucruri este greu și necesită timp. Potrivit lui Eisenberg, cel mai bine este să începi devreme, cât părinții sunt încă în viață. Încearcă să înveți istoria, poveștile lucrurilor. Nu se știe niciodată, unele dintre aceste obiecte ar putea avea o valoare reală. (Alternativ, generația mai în vârstă ar putea pur și simplu să înceapă să dea totul; am o mătușă în vârstă care, de fiecare dată când o vizitam, insista să iau ceva acasă; odată a fost o canistră cu lichid pentru aprins grătarul rămasă din anii ’70. Acesta este un mod de a elibera un garaj.)
Eisenberg are o mulțime de alte sfaturi, dar ultimul este cel mai important și cel mai realist:
Acest lucru este atât de adevărat. Soacra mea s-a mutat din casa ei cam pe vremea când noi renovam și ne reduceam spațiul de locuit; pur și simplu nu am putut da lucrurile – nici ale ei, nici ale noastre. Am încercat, folosind Freecycle și organizând o zi a porților deschise, dar tot ne-au rămas lucruri. Acum că locuim într-un spațiu mult mai mic, nu mai este mult loc pentru nimic din ce aș putea dori când mama mea de 98 de ani se va muta din apartamentul ei, care este plin ochi de lucruri.
Nu numai gusturile s-au schimbat, ci și modul în care oamenii gândesc despre lucruri s-a schimbat; nevoile noastre s-au schimbat. Puțini oameni au sufragerii formale sau un loc pentru candelabre de cristal. (L-am pus pe al soacrei mele deasupra palierului scării.) În cultura de azi a obiectelor de unică folosință, este mai ieftin să cumperi o canapea de la IKEA decât să închiriezi un camion și o firmă de mutări pentru canapeaua uriașă a bunicii. O mare parte din mobilierul vechi nu va încăpea în apartamentele mai mici de astăzi; o parte din el nici măcar nu va încăpea în lift. Anticarul Carol Eppel concluzionează:
Așadar, află cât poți despre bunurile părinților sau bunicilor tăi și gândește-te dacă există vreo valoare acolo, emoțională sau financiară. Dacă nu ai loc, știi deja răspunsul – și ar fi bine să ai acea conversație dificilă mai devreme decât mai târziu.
ACTUALIZARE: am scris un al doilea articol pentru a aborda problemele ridicate în comentarii și pentru a oferi mai multe resurse. Citește Povestea (debarasării de) lucruri
