Omul de știință specializat în climă Michael Mann este cel mai faimos pentru „crosa sa de hochei”, pe care a folosit-o în 1998 pentru a prezenta grafic creșterea temperaturilor planetare de-a lungul secolelor. Imediat a intrat sub atacul forțelor puternice care aveau un interes direct în negarea schimbărilor climatice și de atunci el „și-a dat jos mănușile” și a folosit acea „crosă de hochei” pentru a bloca opoziția. Dar negarea climatică se vinde mai greu decât acum 20 de ani, iar poarta de hochei este o țintă în mișcare; în loc de negare, companiile de combustibili fosili și guvernele pe care le au pe statul de plată trag de timp, într-o „ofensivă pe mai multe fronturi bazată pe înșelăciune, distragere a atenției și amânare”. Acesta este subiectul celei mai recente cărți a sa, „Noul Război Climatic.”
Trebuie să declar din start un interes personal în această carte; am petrecut ultimul an scriind o carte, `Trăind Stilul de Viață de 1.5 Grade Celsius`, în care îmi monitorizez amprenta de carbon până la gram și încerc să demonstrez cât de importante sunt acțiunile personale. Mann nu are timp pentru asta, pornind în viteză de-a lungul paginii a treia a cărții:
Mann descrie cum „inactiviștii”, negatorii care lucrează pentru a devia și a amâna, au învățat de la industriile de arme și tutun, precum și de la industria de îmbuteliere cu campania lor extrem de reușită „Indianul care plânge”, un subiect pe care l-am `abordat de ani de zile pe PlanetaNoastra`, concepută pentru a ne învăța să strângem gunoiul industriei și să transformăm reciclarea într-o virtute, aproape o religie.
Acum, potrivit lui Mann, ne antrenează și ne culpabilizează, începând cu numele grele precum Al Gore și Leonardo DiCaprio și mai nou Bill Gates, pentru ipocrizia de a avea avioane private sau case mari. (Bill Gates le are pe amândouă!) Ești blestemat dacă faci, iar acum, potrivit lui Mann, ești blestemat chiar mai mult dacă nu faci:
Și, bineînțeles, atunci când oamenii din mișcarea climatică fac aceste lucruri și încearcă să dea un exemplu, inactiviștii folosesc mutarea Gorka, prin care consilierul lui Trump le-a spus fanilor Fox: „vor să vă ia camionetele, vor să vă reconstruiască casele, vor să vă ia hamburgerii”. Niciodată nu s-au spus cuvinte mai adevărate; da, asta vrem.
Cartea este despre noile războaie climatice, dar pare să insiste mult asupra celor vechi, cu Fox News și Sean Hannity, Koch și Michael Moore, Shellenberger și Lomberg. Dar apoi Mann își ascute patinele și își îndreaptă atacul către noii inamici, profeții apocalipsei precum Jonathan Franzen, Rupert Read, David Roberts și Eric Holthaus. Ei ajută și încurajează inamicul: „Convingerea greșită că «e prea târziu» să acționăm a fost deturnată de interesele combustibililor fosili și de cei care îi susțin. Este doar un alt mod de a legitima continuarea afacerilor ca de obicei și o dependență continuă de combustibilii fosili. Trebuie să respingem pesimismul fățiș pe care îl întâlnim din ce în ce mai des în discursul climatic actual.”
Acum, eu nu sunt un pesimist și nu am putut să termin Pământul nelocuibil; nici nu sunt un techno-optimist precum Bill Gates care crede că putem extrage carbonul din aer. Îmi place să cred că suntem o mișcare incluzivă cu același scop: să creștem gradul de conștientizare și să rezolvăm această problemă. Puțini au suportat douăzeci de ani de abuzuri din partea intereselor combustibililor fosili așa cum a făcut Michael Mann, și dacă cineva ar trebui să aibă o contă de reglat, acesta este el. Dar toți suntem în aceeași barcă.
Mann are loc în inima sa pentru Greta Thunberg, chiar dacă ea conduce prin exemplu și încearcă să trăiască un stil de viață cu emisii reduse de carbon; primește o excepție într-un capitol intitulat „Înțelepciunea Copiilor”, chiar dacă a o numi copil este o modalitate prin care inactiviștii încearcă să o denigreze. Ea declanșează o mișcare „cu literalemente milioane de copii din întreaga lume mărșăluind, grevând și protestând pentru acțiunea climatică săptămânal”. Cu excepția faptului că nu sunt copii, sunt tineri adulți și bănuiesc că ar fi ofensați de descriere.
Între timp, mă apropii de sfârșitul acestui articol și mă întreb ce sugerează el să facem efectiv. Încep să mă încălzesc la ideea cărții când ajunge la o discuție despre bugetele de carbon.
Stați o secundă, nu este exact motivul pentru care toți adepții responsabilității personale au renunțat la hamburgeri și camionete? Pentru că fiecare gram suplimentar de carbon înrăutățește lucrurile? Pentru că au capacitate de acțiune? Și apoi:
Stați încă o secundă, al Doilea Război Mondial nu a fost despre exemple personale, serviciu personal, renunțare, trăind cu mai puțin? Avem afișe care să o dovedească. Comportamentul uman se poate schimba și contează.
Deci ce trebuie să facem; care sunt soluțiile? Mann le rezumă la sfârșit: Ignorați Profeții Apocalipsei, nu acordați atenție lui David Attenborough sau tuturor acestor scriitori insistenți care produc „porno-apocalipsă climatică”. „Fiecare gram de carbon pe care nu îl ardem îmbunătățește situația. Mai este timp să creăm un viitor mai bun, iar cel mai mare obstacol acum este pesimismul și defetismul.” Mai degrabă decât, să zicem, a arde combustibili.
Educați, Educați, Educați. „Nu pierdeți timpul angajându-vă direct cu trolii și boții care neagă schimbările climatice.” Totuși, asta pare să fi făcut jumătate din această carte.
Deci cum faceți asta? „Trebuie să facem presiuni asupra politicienilor și a intereselor poluatoare. Facem asta prin puterea vocilor noastre și puterea voturilor noastre. Trebuie să votăm împotriva politicienilor care servesc interesele combustibililor fosili și să îi alegem pe cei care vor susține acțiunea climatică.” În Statele Unite? Vorbiți despre defetism și pesimism. Inactiviștii lucrează acum nebunește pentru a se asigura că sistemul nu va mai permite niciodată unui Democrat să fie ales. Sistemul este defect.
Nu. Poate că este pentru că sunt suficient de în vârstă pentru a fi trecut prin boicotarea strugurilor din California și a portocalelor din Africa de Sud, și de aceea cred că cel mai bun mod de a scoate din afaceri companiile poluatoare este să nu mai cumpărăm ceea ce vând. Am văzut ce s-a întâmplat în timpul pandemiei: companiile aeriene au dat faliment. Companiile de cărbune au dat faliment. Exxon a fost scos din indicele Dow Jones. Faptul că oamenii nu mai cumpără lucruri face o diferență, indiferent de motiv.
Nu sunt om de știință specializat în climă, sunt doar un arhitect care a devenit scriitor și profesor, dar știu că atunci când schimb o mașină cu o bicicletă emit mai puțin carbon și folosesc cu câteva tone mai puțin aluminiu și oțel. Când mănânc pui în loc de friptură de vită, emit mai puțin carbon și nu contribui la defrișări pentru culturile de soia și pășuni. Și când renunț la un singur zbor dus-întors, economisesc suficient carbon pentru a egala bugetul meu de carbon pe un an. Pentru că știu că fiecare gram de carbon înrăutățește lucrurile. Nu le dau lecții oamenilor care nu fac asta, dar sper să dau un exemplu.
De asemenea, știu că trebuie să atacăm pe toate fronturile; în casele noastre, în cabina de vot și pe străzi, și trebuie să ne concentrăm energia pe inamic, nu unii pe alții.











