Dintre toți prădătorii găsiți în întreaga lume, câțiva dintre cei mai eleganți și regali sunt marile pisici. Poți recunoaște aceste specii din prima, dar cât de multe știi cu adevărat despre ele? De la ghepardul rapid la tigru, fiecare specie are trăsături și comportamente care le fac să iasă în evidență. Iată câteva fapte fascinante despre aceste pisici îndrăgite.
Gheparzii
Gheparzii pot ajunge de la zero la 40 de mile pe oră în doar câțiva pași și pot atinge 60 de mile pe oră în doar trei secunde. Aceasta este o putere explozivă care ar lăsa multe mașini în urmă. Viteza maximă a gheparzilor a fost măsurată la 64 de mile pe oră.
O specie de ghepard a fost odată găsită în America de Nord. Deși acum este extinsă, dovezi ale existenței sale rămân sub forma unei specii moderne—pronghorn-ul. Se crede că acești ierbivori extrem de rapizi, care pot susține viteze de 30 de mile pe oră pe distanțe lungi, și-au dezvoltat viteza și rezistența pentru a scăpa de prădătorii lor antici, gheparzii.
Gheparzii sunt foarte buni la a se descurca cu puțină apă. Ei au nevoie să bea doar la fiecare trei sau patru zile.
Deși gheparzii sunt rapizi, nu sunt vânători perfecți. Aproape jumătate din încercările lor de vânătoare sunt nereușite. Efortul de a prinde prada durează doar 20-60 de secunde, dar este extrem de intens din punct de vedere al energiei, așa că fiecare vânătoare ratată reprezintă o cantitate semnificativă de energie irosită.
Deși specia are milioane de ani, populațiile de gheparzi au suferit declinuri în ultimul secol. În 1900 existau peste 100.000 de gheparzi, dar astăzi mai rămân doar aproximativ 9.000-12.000 în sălbăticie, cu doar 200 în Iran. Gheparzii sunt listați ca „vulnerabili” pe Lista Roșie a Speciilor Amenințate a IUCN.
Puma
Puma deține recordul Guinness pentru specie de animal cu cele mai multe denumiri. Are peste 40 de nume doar în limba engleză, inclusiv leu de munte, puma, catamount, fantoma pisică, painter, shadow cat, panther și mountain screamer.
Puma nu poate sămăraie. În schimb, face sunete de ciripit sau de urlet atunci când trebuie să vocalizeze. Și, desigur, are un mârâit puternic.
Pumele sunt prădători de ambuscadă, ascunzându-se adesea până când prada ajunge în raza lor de acțiune, moment în care sar puternic. Această strategie le-a ajutat să devină niște maeștri ai săriturilor. Pisicile pot sări 15 picioare înălțime într-un singur salt și pot sări până la 40 de picioare, mai ales dacă sar de sus, de pe un punct înalt de observare.
Deși animale precum cerbii sunt o hrană de bază pentru pume, atunci când hrana este puțină, ele prind orice este comestibil, inclusiv insecte.
Populațiile de pume sunt în mare parte stabile, dar există o subspecie care este critic amenințată. Panthera din Florida mai are doar aproximativ 100 de indivizi. Acești prădători teritoriali și solitari trăiesc în mlaștinile calde, cum ar fi Parcul Național Everglades. Populația lor a fost puternic redusă de vânătoare, pierderea habitatului, poluarea cu mercur și diversitatea genetică scăzută din cauza numărului mic de pisici care se împerechează.
Jaguari
Jaguarii au semne unice în comparație cu alte pisici, având pete în pete. De fapt, nu sunt numite „pete”, ci „rozetă” deoarece fiecare marcaj seamănă cu o floare de trandafir, cu o marcă exterioară întunecată și o pată mai deschisă în interiorul acelei mărci întunecate.
Jaguarii erau găsiți în toată America de Sud, America Centrală și până în America de Nord, în Marele Canion. Totuși, numărul lor a fost decimat de pierderea habitatului și vânătoare, iar acum au dispărut din aproximativ 50% din habitatul lor anterior. Acum sunt mai puțin de 15.000 de jaguari în sălbăticie și sunt considerați o specie amenințată. Cea mai robustă populație trăiește în Brazilia, în jurul bazinului Amazonian și al regiunii Pantanal.
Pisicile sunt celebre pentru aversiunea lor față de apă, dar jaguarul schimbă acest stereotip. Această mare pisică iubește apa și înoată, se joacă, vânează și chiar pescuiește în râuri și pârâuri. Există relatări istorice care spun că jaguarii își băteau coada în pârâuri pentru a atrage pești!
Jaguarii au cele mai puternice maxilare dintre toate speciile de pisici și pot mușca cu o forță de 2000 de lire. Aceasta este suficient pentru a pătrunde cochiliile țestoaselor și pentru a zdrobi ușor oasele. Mușcătura lor este de două ori mai puternică decât a leului; de fapt, jaguarul se află pe locul doi după hiena în ceea ce privește mușcătura cea mai puternică din rândul mamiferelor.
Numele acestei mari pisici provine din cuvântul nativ american yaguar, care înseamnă „cel care ucide cu o singură săritură”, referindu-se la abilitatea incredibilă de vânătoare și forța animalului.
Leoparzi
Leoparzii pot fi găsiți în toată Africa și Asia și s-au adaptat pentru a supraviețui în medii diverse, de la jungle dese la savane erbacee și până la deșerturi.
Femelele pot naște în orice moment al anului. Puii—de obicei o fătare de doi—vor rămâne cu mama timp de până la doi ani, învățând să vâneze.
Deși leoparzii sunt cei mai mici dintre speciile de mari pisici, ei sunt cei mai puternici raportat la greutatea corpului. Constituția lor puternică și stocată le permite să tragă prada mare în copaci pentru a o ține departe de restul prădătorilor.
Leoparzii sunt oportuniști și vor mânca aproape orice lucru care se apropie suficient pentru a fi prins, inclusiv porci sălbatici, șerpi, maimuțe și chiar arici.
Există nouă subspecii de leoparzi, toate fiind aproape amenințate, în pericol sau critic amenințate. Leopardul Javan are doar aproximativ 250 de indivizi rămași, iar leopardul Amur, care trăiește în estul îndepărtat al Rusiei și în nord-estul Chinei, are doar aproximativ 20 de indivizi rămași în sălbăticie. (Unele estimări spun că sunt 100.)
Lei
Leii sunt singura specie socială din familia pisicilor. Membrii unei haite de lei sunt de obicei foarte afecțioși unii cu alții, cu multă mângâiere și îngrijire reciprocă atunci când se odihnesc. Haitele lucrează și în echipă pentru a prinde prada, care este împărțită între toți membrii grupului.
Atâta timp cât hrana este suficientă, o leoaică va rămâne cu haita în care s-a născut pe toată durata vieții. Masculii, însă, de obicei pleacă odată ce ating maturitatea, fiind alungați de masculul dominant sau de alți masculi. Acești bătrâni rătăcitori formează uneori grupuri de doi sau trei și caută o altă haită pe care să o preia.
Răgetul unui leu poate fi auzit de la o distanță de până la 8 km.
Dacă leii și tigrii par asemănători, este pentru că sunt. De fapt, corpurile lor sunt atât de asemănătoare încât, dacă le-ai ascunde blana, doar experții ar putea să facă diferența între leu și tigru.
Numărul leilor a scăzut cu jumătate din anii 1950. Potrivit Panthera, „Leii au dispărut din peste 80% din arealul lor istoric. Astăzi, cele mai recente studii estimează că mai sunt sub 30.000 de lei în sălbăticie în Africa.”
Leoparzi de zăpadă
Leoparzii de zăpadă au picioare anterioare mai scurte decât picioarele posterioare. Picioarele din față (care au și labe mai mari decât cele din spate) ajută pisica să se echilibreze și să facă salturi mai ușor. Între timp, picioarele posterioare mai lungi și mai puternice ajută pisica să realizeze acele salturi impresionante, care pot ajunge până la 14 metri! Aceste trăsături sunt necesare pentru a sări de pe stânci și teren accidentat în timp ce vânează prada agilă.
Leoparzii de zăpadă nu pot să răcnească. În schimb, ei țipă, mârâie, țuțuiesc și mormăie.
Deși leoparzii de zăpadă sunt pisici de talie medie, cu o greutate între 27-55 kg, pot doborî prăzi de trei ori mai grele decât ele.
Leoparzii de zăpadă pot parcurge mulți kilometri într-o singură noapte. Trustul Leopardului de Zăpadă a documentat o pisică care a călătorit 43 de kilometri prin deșert într-o singură noapte. Aceeași pisică a mers mai mult de 150 de kilometri în cinci zile. Capacitatea lor de a traversa distanțe mari le permite să se mute între zone unde prada poate fi găsită, ceea ce este adesea rar în habitatul lor montan rece.
Leopardul de zăpadă este o specie în pericol, cu aproximativ 3.500-7.000 de indivizi rămași în sălbăticie. Stabilirea unui număr exact este dificilă din cauza naturii evazive a speciei. Dar cercetătorii știu că populația este mică și în scădere. Vânătoarea ilegală, pierderea habitatului, pierderea prăzii din cauza expansiunii umane și uciderea ca răspuns sunt toate amenințări pentru această specie.
Tigri
Tigrii sunt cea mai mare specie de pisică din lume. Masculii celei mai mari subspecii, tigrii siberieni, cântăresc între 180-300 kg și au o lungime a corpului de 1,8-2,3 metri. În sălbăticie, tigrii trăiesc aproximativ 11 ani. În captivitate, pot trăi între 20 și 25 de ani.
Deși tigrul este bine camuflat, viclean și puternic, doar aproximativ unul din zece încercări de a prinde pradă sunt reușite. Pentru a se asigura că beneficiază la maximum de fiecare prădă, un tigru poate mânca între 15 și 40 kg de carne într-o singură masă.
Tigrii sunt de obicei animale solitare, dar au existat rapoarte care spun că tigrii călătoresc în grupuri. În majoritatea acestor cazuri, tigrii se adună probabil pentru a se împerechea sau sunt cumva înrudiți, cum ar fi frații mai mari care încă trăiesc cu mama lor. Oricum, un grup de tigri se numește „dungi” sau „ambuscadă”.
Tigrii nu iubesc căldura, în ciuda faptului că unii trăiesc în pădurile subtropicale din estul Asiei. Aceasta ar putea fi motivul pentru care sunt mai înclinați să înoate decât multe alte pisici mari, ca o metodă de a se răcori.
Tigrii pot și ronțăie. Dar nu este tipul de ronțăit cu care suntem obișnuiți. Spre deosebire de pisica domestică, care poate ronțăi în timp ce respiră, tigrii pot ronțăi doar când expiră. Unii biologi au subliniat că trăsăturile fizice care permit tigrilor să răcnească nu le oferă capacitatea de a ronțăi, iar deși există un oarecare dezacord cu privire la specificitatea sunetelor lor care „contează” ca ronțăit, studiile tind spre teoria că aceștia pot, într-adevăr, ronțăi, dar într-un mod diferit.
Populațiile de tigri au scăzut într-un ritm alarmant în ultimul secol. În timp ce în jur de 100.000 de tigri trăiau pe tot arealul lor la începutul anilor 1900, astăzi sunt mai puțin de 3.200 în sălbăticie. Vânătoarea ilegală pentru blănuri și alte părți ale corpului folosite în medicina tradițională chineză (tigrii nu au proprietăți medicinale dovedite științific), pierderea și fragmentarea habitatului și uciderea ca răspuns din partea sătenilor sunt printre cele mai mari amenințări, iar tigrii sunt în mare pericol de a dispărea. Trei subspecii de tigru au dispărut în ultimii 80 de ani.
