Toți ochii sunt ațintiți asupra Monumentului Washington în această Zi a Inaugurării; obeliscul simplu, minimalist, înalt de 169 de metri, lipsit de ornamente sau detalii, domină orizontul. Monumentele sunt adesea controversate (gândiți-vă la Memorialul Eisenhower al lui Frank Gehry sau la Memorialul Vietnamului al Mayei Lin), iar Monumentul Washington nu face excepție. În aceste vremuri în care atât de multe clădiri grandioase sunt distruse (cum ar fi clădirea Burroughs Wellcome a lui Paul Rudolph chiar în timp ce scriu aceste rânduri), este important de subliniat că suntem foarte norocoși să avem acest monument.
În 1833, un grup de locuitori din Washington a înființat Societatea Națională pentru Monumentul Washington pentru a strânge fonduri private în vederea construirii unui monument comemorativ. Au organizat un concurs de design, iar în 1845 câștigătorul a fost Robert Mills, care realizase și Clădirea Trezoreriei și Oficiul de Brevete. A fost proiectat în stilul clasic preferat al vremii.
Potrivit lui Elizabeth Nix, care scrie pentru History.com,
Construcția obeliscului central a început în 1848; este construit în mare parte din ziduri groase de 4,6 metri din moloz și mortar, cu 36 de centimetri de marmură la exterior. Lucrările au continuat până în 1854, când a avut loc o preluare a societății care construia turnul și o dispută privind donatorii. Potrivit Serviciului Național al Parcurilor,
Acestea au fost vremuri dificile în perioada premergătoare Războiului Civil, iar lucrările au fost oprite până în 1876, când Congresul a preluat finanțarea și construirea turnului. Mills murise cu mult timp în urmă, gusturile se schimbaseră, iar stilul gotic era acum popular pentru clădirile guvernamentale, așa că Congresul a luat în considerare ideea unei refaceri, cum ar fi această propunere de la H.P. Hapgood din Boston.
Potrivit Serviciului Național al Parcurilor, Congresul a luat în considerare cinci proiecte care păreau „net superioare din punct de vedere al gustului artistic și al frumuseții”.
Din fericire, egiptomania era, de asemenea, la modă, așa că au schimbat proporțiile și forma turnului original pentru a se potrivi mai bine cu cele ale faimosului obelisc instalat la Paris în 1833. L-au scurtat de la 183 de metri la 169,2 metri pentru a fi de 10 ori mai lat decât baza și i-au dat un vârf mai ascuțit. Acest lucru a fost, de asemenea, mai ieftin și mai rapid de construit. Mulți au fost nemulțumiți de acest lucru, spunând că ar arăta ca „o tulpină de sparanghel”; un alt critic a spus că oferea „puțin…de care să fii mândru”.
În cele din urmă, au așezat vârful solid din aluminiu pe turn în 1884. Acest lucru s-a întâmplat înainte de inventarea procesului Hall-Héroult, iar piramida înaltă de 2,7 metri a fost cea mai mare turnare de aluminiu din lume, cu 2,8 kilograme de metal mai valoros decât argintul.
Stilul este trecător
Ceea ce ne aduce înapoi în prezent, unde admirăm această formă simplă, elegantă. Am putea chiar să o numim brutalistă în adevăratul sens al cuvântului. Peter Smithson a scris că „Brutalismul nu se referă la material în sine, ci mai degrabă la calitatea materialului” și „la perceperea materialelor pentru ceea ce erau: lemnul ca lemn; nisipul ca nisip”. Imaginați-vă cum ar fi arătat Washingtonul dacă ar fi fost construit în stil clasic, gotic sau în oricare dintre celelalte stiluri propuse.
De aceea trebuie să încetăm să demolăm clădiri doar pentru că gusturile s-au schimbat; pentru că ceea ce este nedorit astăzi ar putea fi prețuit mâine. Și de aceea ar trebui să prețuim fiecare clădire brutalistă și post-modernă pe care o mai avem, pentru că cea mai ecologică clădire este cea care deja există.
Și ar trebui să fim cu adevărat fericiți că Benjamin Henry Latrobe, arhitectul Capitoliului după ce a fost distrus pentru prima dată de britanici în războiul din 1812, nu a câștigat competiția originală pentru Monumentul Washington.
