Uită ideea că trebuie să fii un expert. Permite-ți să experimentezi dacă ești curios.
Acum șapte ani, am fost invitată la un grup de tricotat. Nu voiam să merg pentru că nu tricotasem niciodată înainte în viața mea, dar eram singură într-un oraș ciudat, nu aveam nimic altceva de făcut și era ziua mea de naștere. Spre marea mea surpriză, am descoperit că îmi plăcea actul repetitiv de a strecura un ac ascuțit sub o buclă de fire. Am continuat să tricotez cu grupul timp de luni de zile, legând noi prietenii, până când programul meu s-a umplut cu alte distracții. Deși nu am devenit niciodată o maestră a tricotajului (și încă mă descurc greu cu mănușile), simplul act de a crea ceva într-un mod total nou a fost profund satisfăcător.
Această poveste este un exemplu de micromaestrie, ideea că oamenii pot (și ar trebui) să se implice în învățarea de noi abilități pur și simplu. Uită de cele 10.000 de ore necesare pentru a deveni un adevărat maestru, așa cum se spune. Ce-ar fi o oră, sau chiar două sau trei? Se pot învăța multe într-un timp scurt și se poate obține o cantitate extraordinară de plăcere.
Acesta este conceptul de bază din spatele noii cărți a lui Robert Twigger, Micromaestrie. Într-un articol pentru „The Idler”, Twigger scrie că micromaestria este cheia distracției și a plăcerii de a învăța, și totuși este în mare parte ignorată de cultura noastră obsedată de muncă și obiective:
