Ani în urmă, designul verde și designul bun erau lucruri foarte diferite. Este unul dintre motivele pentru care Graham Hill a fondat PlanetaNoastra cu numele său ironic ca un site de design care nu conținea nimic ce ar fi putut avea vreun fel de estetică de tip ‘hippie treehugger’. Diviziunea era atât de marcantă încât Institutul American de Arhitecți avea două programe de premii: unul pentru designul „bun”, și premiile AIA/COTE pentru designul „verde”. Când am început să contribui la PlanetaNoastra în 2005, era de fapt greu să găsesc clădiri verzi bune despre care să scriu. În 2009 am scris într-o postare acum arhicunoscută, „De ce atât de multă arhitectură verde este atât de urâtă?”:
Și apoi a apărut Lance Hosey. El a scris adesea despre ruptura dintre excelența în design și performanța de mediu, cel mai faimos în revista Architect Magazine în 2010, după un articol notoriu din Vanity Fair despre „cele mai mari clădiri din ultimii 30 de ani”, dintre care aproape niciuna nu avea nici măcar o urmă de verde. articolei notorii din Vanity Fair Hosey a scris:
A devenit misiunea lui Lance Hosey să aducă împreună frumusețea și sustenabilitatea. În 2012 a scris cartea acum clasică, „Forma Verdelui,” încă disponibilă de la Island Press. În ea, el a susținut că de fapt nu poți avea sustenabilitate fără frumusețe.
Am învățat atât de multe de la Lance. Am încheiat recenzia mea menționând că el a schimbat modul în care priveam și scriam despre arhitectură, și modul în care predam cursul meu de design sustenabil.
Lance Hosey a schimbat modul în care gândim despre designul sustenabil. Moartea sa la doar 56 de ani este o tragedie. L-am întâlnit la o conferință în 2008 și am făcut un interviu cu adevărat groaznic cu el, și de atunci l-am considerat un prieten. Arhitectul, scriitorul și vorbitorul Eric Corey Freed îl cunoștea mult mai bine. I-am cerut câteva cuvinte și voi încheia cu ale lui:
Un necrolog frumos a fost publicat pe site-ul lui Lance Hosey.
