Potrivit Wall Street Journal, „startup-ul” de construcții Katerra a fost din nou salvat cu 200 de milioane de dolari de la SoftBank.
Katerra a achiziționat companii care produc aproape totul în industria construcțiilor și a deschis recent o fabrică vastă lângă Spokane, Washington, pentru a produce lemn laminat încrucișat (CLT).
Am descris anterior cum compania „aplica metode și instrumente precum tehnologia digitală, fabricația în afara șantierului și echipe complet integrate în efortul de a îmbunătăți productivitatea construcțiilor”. Încercau să fie atât de integrate vertical încât au cumpărat firme de arhitectură precum Michael Green Architects și firme de inginerie pentru a face totul în regie proprie. Prezentarea lor concisă:
Cu toate acestea, potrivit WSJ, „unele dintre proiecte au fost afectate de întârzieri și depășiri de costuri, în timp ce strategia sa agresivă de creștere și un nivel ridicat de îndatorare i-au epuizat rezervele de numerar. Pandemia de Covid-19, care a întârziat proiectele de construcții în unele orașe, a adăugat o altă provocare.”
Într-adevăr, au existat provocări și probleme semnificative înainte de izbucnirea pandemiei. Fritz Wolff a fost un partener fondator, iar Katerra urma să construiască mii de unități pentru compania sa de familie care deținea multe cămine de bătrâni. La jumătatea primului proiect, el a renunțat, iar Katerra a cumpărat proiectul neterminat de la el pentru 26 de milioane, apoi l-a vândut în toamnă cu o pierdere de 21 de milioane de dolari.
În februarie 2020, partenerul fondator și CEO-ul Michael Marks a renunțat la poziția de CEO și a fost înlocuit cu fostul șef al marii companii de servicii petroliere, Schlumberger. Potrivit WSJ,
Katerra a construit unele proiecte interesante, inclusiv clădirea Catalyst pe care am acoperit-o recent în PlanetaNoastra. Directorul de Design al Katerra, Craig Curtis, a declarat pentru PlanetaNoastra că noul mod de construcție al Katerra prindea contur.
Craig Curtis a părăsit Katerra în noiembrie 2020 și lucrează acum cu Mithun Architecture.
Ce a mers prost?
Când te uiți pe Glassdoor, site-ul de angajare unde angajații pot lăsa comentarii, consensul pare să fie că „managementul este un haos”; un comentariu tipic:
O problemă este fabrica de CLT, care probabil a costat 200 de milioane de dolari. „La capacitate maximă, fabrica va produce cel mai mare volum de CLT din America de Nord – 185.000 m³ sau echivalentul a aproximativ 1,2 milioane de metri pătrați de panouri din 5 straturi anual, operând în 2 schimburi, 5 zile pe săptămână.” Deschiderea acesteia în fața pandemiei și a reducerii cererii trebuie să fie o problemă.
O altă problemă este prețul cherestei care intră în CLT, care a explodat anul acesta datorită cererii crescute de locuințe din partea oamenilor care vor să plece din orașe și a ofertei scăzute din cauza pandemiei.
CEO-ul Kibsgaard declară, de asemenea, pentru WSJ că poate și-au asumat prea multe: „Cred că am subestimat complexitatea execuției proiectelor în regie proprie [?] la scară largă, inclusiv producția și aprovizionarea cu materiale și gestionarea propriei forțe de muncă.”
Am mai văzut filmul ăsta
Am urmărit Katerra de la început și am încercat să nu fiu prea critic, deoarece, așa cum am menționat anterior, îmi doresc foarte mult ca ei să reușească. Am crezut că au o șansă bună, menționând:
Am crezut că, atâta timp cât îi furnizau produse lui Wolff, măcar erau puțin izolați de piața liberă. Dar, așa cum am menționat anterior, Wolff a renunțat.
Am mai notat anterior că tehnologia construcțiilor nu a fost niciodată problema; tot ceea ce Katerra a folosit a fost achiziționat de-a gata în Europa, unde se face asta de zeci de ani. În Scandinavia sau Germania, codurile de construcție sunt mult mai stricte, iar piața locuințelor unifamiliale mult mai mică, angajații mai scumpi și standardele de calitate mult mai ridicate, astfel încât acest tip de construcție este competitiv. Acest lucru nu este cazul în America de Nord. Industria locuințelor nu este, de asemenea, nici pe departe atât de ciclică în Europa, deoarece guvernele joacă un rol atât de important în ea.
Acum trei ani eram îngrijorat că acest lucru s-ar putea să nu se termine bine, că încercările anterioare de integrare verticală și noi tehnologii nu au funcționat adesea în America de Nord. Am concluzionat atunci, la fel cum o fac și acum:
