„Multe dintre abordările generale privind modul în care am putea face lucrurile mai eficiente din punct de vedere energetic și mai prietenoase cu mediul, deși bine intenționate, sunt o pierdere de timp”, spune David Holmgren. Din punctul de vedere al permaculturii, adică.
Acest lucru se datorează faptului că acest set de principii numit permacultură are un punct de vedere mai radical asupra ecologiei. Dar nu vă speriați încă: nu vă cerem să lăsați totul în urmă pentru a locui într-un eco-sat în mijlocul țării.
În această discuție pe care PlanetaNoastra a avut-o la Buenos Aires cu Holmgren (unul dintre cei doi oameni care au creat conceptul de permacultură în anii ’70), ați putea descoperi că multe dintre lucrurile pe care le are de spus au perfect sens și reprezintă o modalitate excelentă de a vă opri și a reflecta. Despre ceea ce avem cu adevărat nevoie, despre modul în care trăim, despre mișcarea ecologistă și despre sistemele productive.
Unele aspecte ar putea fi prea mult, suntem de acord, dar promitem că este un om care merită ascultat; și lucrurile pe care le spune, merită reflectate. Mai ales în vremuri în care toată lumea încearcă să ne vândă orice ca fiind ecologic.PN: Cum s-a născut permacultura?
David Holmgren: Permacultura a apărut dintr-un val de ecologism modern în anii ’70, care a fost o reacție la multe lucruri rele care se întâmplau în lume.
În contextul crizei energetice, a devenit evident că societatea industrială era incredibil de vulnerabilă atât la costul, cât și la disponibilitatea combustibililor fosili, și a existat o dorință pentru soluții pozitive.
Așadar [permacultura] a început ca o întrebare de design: cum ar arăta agricultura dacă am proiecta-o folosind principiile ecosistemelor naturale. Dar nu era vorba doar de ajustarea sistemelor agricole actuale, ci de încercarea de a le reproiecta de la principiile fundamentale.
Înglobată în aceasta, era ideea că societatea industrială așa cum a fost proiectată nu avea viitor, că trebuia să reproiectăm cultura moștenită din era industrială. Așadar, cuvântul permacultură era centrat pe ‘agricultură permanentă’, dar implicită era și ideea de cultură permanentă.
Setul de principii la care am ajuns a apărut ca rezultat al unei relații de lucru între mine și Bill Mollison la mijlocul anilor ’70 și a dus la publicarea ‘Permaculture 1’ în 1978.
Bill a continuat apoi să țină discursuri publice și să predea în întreaga lume în anii ’80, iar aceasta a crescut ca o mișcare globală.
PN: Ideea permaculturii este că nu este doar o rețetă, ci un proces pentru a obține controlul asupra vieților noastre și o integrare mai mare cu comunitatea și natura. Ați putea explica principiile de bază pentru cei care nu sunt familiarizați cu ea?
DH: Permacultura se schimbă pe măsură ce se schimbă locul și situația. Dar pentru mulți oameni înseamnă producerea de alimente acasă pentru consum direct și cultivarea unui amestec de legume, ierburi aromatice și pomi fructiferi împreună, integrându-le cu sistemele animale, totul într-un sistem de design în care fiecare membru îl ajută pe celălalt, astfel încât să necesite un aport minim din exterior. Odată stabilit, sistemul se alimentează din resursele proprii.
Aceasta include metode pentru menținerea fertilității solului care implică minimă sau deloc cultivare, utilizarea compostului și utilizarea extensivă a copacilor productivi, care reprezintă o formă mai matură a naturii decât culturile anuale.
Aprovizionarea cu alimente umane este adesea dominată de culturile anuale, care necesită cantități mari de teren, îngrășăminte și pesticide.
Permacultura înseamnă, de asemenea, să faci aceste lucruri acolo unde locuiesc oamenii, deoarece multe dintre ineficiențele energetice ale sistemelor industriale au legătură cu faptul că totul este răspândit și întreținut de sisteme de transport uriașe.
David Holmgren și corespondentul PlanetaNoastra din Buenos Aires.
PN: Credeți că aceste principii pentru ‘sisteme de design’ care se auto-susțin pot fi adaptate și altor domenii, cum ar fi producția de obiecte?
DH: Problema este că noi credem că multe produse pe care le considerăm nevoi permanente normale sunt foarte recente în istorie și nu vor exista în viitor, deci nu merită să fie reproiectate.
Multe dintre abordările generale privind modul în care am putea face lucrurile mai eficiente din punct de vedere energetic și mai prietenoase cu mediul, deși bine intenționate, din perspectiva permaculturii sunt o pierdere de timp.
Deci putem vedea unele paralele între permacultură și alte idei care au influențat producția industrială, cum ar fi biomimicria, de exemplu, unde folosești modelele din natură pentru a proiecta sistemele industriale de producție. Dar întrebarea este: Ce producem? Și, Este necesar?
De exemplu, în prezent se pune mult accent pe cum putem face producția de îmbrăcăminte mai prietenoasă cu mediul, dar avem suficiente haine în lume pentru următorii 20 de ani, nu avem nevoie de mai multă producție de haine.
Problema alimentară, pe de altă parte, este prezentă tot timpul și este extrem de importantă. Nu doar pentru cei săraci, ci și pentru oamenii din orașele moderne.
Sistemul de aprovizionare cu alimente este extrem de vulnerabil, fundamental datorită dependenței sale de petrol și resurse neregenerabile care se epuizează rapid.
PN: Ce ziceți de estetică sau de nevoile culturale ale indivizilor?
DH: Este interesant că estetica a devenit o formă separată de consumerism: oamenii trăiesc în medii de beton și consumă cultură ca o compensație, în timp ce într-un eco-sat, clădirile făcute din materiale naturale sunt ele însele opere de artă și nu opere de artă cumpărate.
În acest fel, arta revine în viață ca o parte normală a traiului, în loc să fie un alt lucru care trebuie consumat.
PN: Ce ziceți de estetică sau de nevoile culturale ale indivizilor?
DH: Este interesant că estetica a devenit o formă separată de consumerism: oamenii trăiesc în medii de beton și consumă cultură ca o compensație.
PN: O persoană care dorește să experimenteze cu principiile permaculturii le poate încerca într-un mediu urban?
DH: Da. De exemplu, am avut o prezentare pe site-ul nostru care oferă o viziune pozitivă asupra orașelor suburbane, care sunt de obicei considerate cea mai nesustenabilă formă de locuire, deoarece depind de mașini.
Din punct de vedere al permaculturii, suburbiile sunt foarte adaptabile la viitorul declin energetic continuu cu care ne confruntăm, în timp ce orașele cu densitate mare sunt mai problematice de reproiectat.
Există multe strategii despre cum putem schimba modul în care trăim în peisajul suburban, producând alimente în grădini, începând să adaptăm clădirile pentru a le face mai independente (auto-încălzire, auto-răcire, colectarea apei de pe acoperiș și reutilizarea ei).
O altă idee puternică legată de aprovizionarea cu alimente în orașe este ‘agricultura sprijinită de comunitate’, unde un grup de oameni are o relație financiară cu un fermier de obicei nu departe de locul unde locuiesc, care le oferă cea mai mare parte a alimentelor organice proaspete într-o cutie în fiecare săptămână, iar ei plătesc în avans pentru aceasta.
Acest lucru îl obligă pe fermier să cultive multe lucruri diferite și îl face pe consumator să mănânce în funcție de anotimpuri. Astfel, sistemul de producție este orientat către o abordare mai echilibrată ecologic, iar consumatorul își schimbă comportamentul într-un mod sincronizat cu regiunea și mediul în care locuiește.
Aceasta se extinde rapid în Australia și este populară în California, dar provine inițial din Japonia, unde 5,5 milioane de gospodării își primesc alimentele direct de la fermieri.
PN: Principiile permaculturii pot fi aplicate la nivel guvernamental sau la scară largă?
DH: Modurile centralizate de a face lucrurile sunt în sine ineficiente, așa că este dificil pentru corporații și guverne să contribuie la aceste programe fără a ajunge cumva să le înrăutățească.
Acestea fiind spuse, cred că guvernele locale, care sunt mai aproape de locul unde locuiesc oamenii, au un rol important.
Desigur, dacă guvernele naționale ar recunoaște amploarea problemelor și oportunităților, ar putea genera politici care să încurajeze aceste moduri de viață.
Dar angajamentul față de economia bazată pe creștere este foarte înrădăcinat ideologic în sistemele guvernamentale, iar multe dintre aceste politici care ar aduce rezultate pozitive de mediu și sociale ar putea duce la o contracție a economiei. De exemplu: agricultura sprijinită de comunitate elimină activitatea economică a intermediarului: supermarketul, sistemele de transport.
Și acesta este filtrul pentru guverne atunci când caută modalități de a sprijini soluții pozitive pentru mediu: „doar dacă aceasta duce la creștere economică”.
PN: Deci, ce ați spune oamenilor care simt așa în legătură cu schimbările care lasă unele sectoare în afara jocului?
DH: Trebuie să considerăm capacitatea umană ca fiind cel mai mare atu pe care îl avem, așa că trebuie să găsim modalități creative de a folosi toate aceste abilități prin adaptarea lor.
Holmgren cu colegul permaculturist argentinian Gustavo Ramirez, fondatorul eco-satului Gaia.
PN: În Argentina și în multe țări, oamenii folosesc terenul pentru a planta o singură cultură deoarece obțin randamente și câștiguri mai bune, iar acest lucru duce la eroziunea solului. Cum vedeți acest fenomen?
DH: Schimbarea producției în multe zone agricole face parte dintr-o mișcare globală în care corporațiile încep să se concentreze pe marile zone de teren arabil productiv ale lumii ca pe niște premii de capturat.
În era declinului petrolului, importanța relativă a terenurilor arabile bune, a pădurilor bune și a surselor de apă devine mai mare, așa că asistăm la o mare luptă pentru controlul acestor resurse.
Există și o luptă legată de ceea ce va fi produs: alimente pentru oameni, furaje pentru animale sau combustibil pentru mașini (biodiesel, etanol).
Din punctul de vedere al permaculturii, prioritatea absolută trebuie să fie alimentele pentru oameni. Trebuie să acceptăm faptul că trebuie să mutăm mai puțin mărfuri în lume și oamenii trebuie să se miște mai puțin.
PN: S-ar putea ca toți cititorii noștri să nu fie dispuși să își schimbe radical stilul de viață de pe o zi pe alta, deci Care credeți că sunt lucrurile pe care le pot face în cadrul permaculturii într-un mediu urban?
DH:
Apoi, căutați modalități prin care puteți reduce dependența de acele aporturi, mai ales dacă acestea provin de la distanță sau dintr-un sistem centralizat mare, și înlocuiți unele dintre aceste dependențe cu alte lucruri pe care le produceți sau le faceți singuri.
De asemenea, profitați de lucrurile care în prezent sunt irosite, nu doar pentru că este mai bine pentru planetă, ci și pentru că este mai bine economic pentru dumneavoastră.
În cele din urmă, conectați-vă cu alții din comunitatea dumneavoastră care fac lucruri similare.
Oportunitățile de schimbare vor fi diferite în fiecare situație, iar ideea permaculturii este că nu este doar o rețetă, ci un proces pentru a obține controlul asupra vieților noastre și o integrare mai mare cu comunitatea și natura. ::David Holmgren
