Înțelegerea dezastrului de la Seveso: știință, impacturi și schimbări de politică

Dezastrul de la Seveso din 1976 a fost un accident industrial în care o fabrică de produse chimice din nordul Italiei s-a supraîncălzit, eliberând gaze toxice într-o comunitate rezidențială. Acesta se alătură dezastrelor de la Fukushima, Bhopal, Cernobîl și Three Mile Island ca fiind unul dintre cele mai grave accidente industriale din ultimul secol în ceea ce privește efectele asupra lucrătorilor și locuitorilor.

Impacturile de mediu rezultate au dus la crearea unor reglementări de mediu și protecții de sănătate mai stricte și mai uniforme în întreaga Europă.

Seveso: înainte și în timpul dezastrului

Un mic oraș suburban situat la aproximativ 16 kilometri nord de Milano, Italia, Seveso avea o populație de aproximativ 17.000 de locuitori în anii 1970 și era unul dintre numeroasele orașe din zonă care formau un amestec de zone urbane, rezidențiale și mici suprafețe agricole. O fabrică de produse chimice din apropiere era deținută de ICMESA, o filială a gigantului farmaceutic Hoffman-La Roche, și era administrată de corporația Givaudan. Fabrica producea 2,4,5-triclorofenol, utilizat în producția de produse cosmetice și farmaceutice.

În după-amiaza zilei de sâmbătă, 10 iulie 1976, în timp ce locuitorii din Seveso și din zona înconjurătoare își îngrijeau grădinile, își făceau cumpărăturile sau își priveau copiii jucându-se, una dintre clădirile fabricii de produse chimice a devenit periculos de fierbinte, provocând creșterea temperaturii și a presiunii în interiorul unuia dintre rezervoarele fabricii.

Când temperatura a atins un nivel critic, o supapă de siguranță a cedat, emițând un nor de gaz toxic conținând hidroxid de sodiu, etilen glicol și triclorofenat de sodiu. Norul de gaz care a plutit peste zona Seveso conținea, de asemenea, o cantitate estimată între 15 și 30 de kilograme de TCDD, cunoscut tehnic sub denumirea de 2,3,7,8-tetraclorodibenzo-p-dioxină.

Știința din spatele dezastrului

TCDD este un tip de dioxină, o familie de compuși chimici care sunt un produs secundar al activităților industriale precum albirea pastei de lemn, incinerarea gunoiului și producția chimică. Dioxina este, de asemenea, prezentă în cantități mici în erbicidul Agent Orange, care a fost utilizat în timpul Războiului din Vietnam.

Dioxinele sunt numite poluanți organici persistenți deoarece durează mult timp pentru a se descompune în mediu. Este universal recunoscută ca fiind un carcinogen și poate provoca efecte asupra reproducerii, sistemului imunitar și dezvoltării la mamifere. Cloracneea, o afecțiune gravă a pielii constând în leziuni, poate rezulta, de asemenea, din expuneri mari la dioxină.

Consecințele

La câteva ore după eliberarea de gaze de la ICMESA, peste 37.000 de persoane din zona Seveso au fost expuse la niveluri fără precedent de dioxină. Printre primii care au suferit, însă, s-au numărat animalele din zonă.

Animalele moarte, în special găinile și iepurii crescuți pentru hrană, au început să copleșească orașul. Multe au fost sacrificate în regim de urgență pentru a împiedica oamenii să le mănânce. (Dioxina se acumulează în țesutul adipos, iar marea majoritate a expunerilor umane provine din ingestia de grăsimi animale expuse). Până în 1978, se estima că 80.000 de animale fuseseră sacrificate pentru a evita consumul uman.

În ciuda expunerii la niveluri ridicate de dioxină, au trecut câteva zile până când oamenii au început să simtă efectele inițiale. Ca urmare a debutului lent al simptomelor, autoritățile nu au evacuat imediat zona.

Răspunsul la accidentul de la Seveso a fost larg criticat ca fiind lent și ineficient. Au trecut mai multe zile până când autoritățile au anunțat că dioxina a fost eliberată din fabrică; evacuarea zonelor cel mai grav afectate a durat încă câteva zile.

Moștenirea Seveso

În 1983, un tribunal a condamnat cinci oficiali ai companiei chimice pentru rolul lor în dezastru. După mai multe apeluri, însă, doar doi au fost găsiți vinovați de neglijență penală. Roche a plătit în cele din urmă aproximativ 168 de milioane de dolari drept daune pentru a acoperi decontaminarea, o groapă de depozitare și locuințe noi pentru locuitorii afectați. Cu toate acestea, un proces civil ulterior în numele victimelor nu a avut succes.

În ciuda unei percepții de lipsă de justiție pentru victime, dezastrul de la Seveso a devenit un simbol al necesității unor reglementări de siguranță industrială mai stricte în Europa și în întreaga lume. În 1982, Directiva Seveso a fost adoptată de Comunitatea Europeană pentru a preveni astfel de accidente, a îmbunătăți răspunsul la dezastre industriale și a impune un cadru de reglementare a siguranței la nivel european.

Seveso este acum asociat cu reglementări stricte care impun oricărei instalații care stochează, produce sau manipulează materiale periculoase să informeze autoritățile locale și comunitățile și să creeze și să facă publice măsuri pentru a preveni și a răspunde la accidente.

Cealaltă moștenire semnificativă a dezastrului de la Seveso este înțelegerea extinsă a modului în care dioxina afectează sănătatea umană. Oamenii de știință continuă să studieze supraviețuitorii de la Seveso, iar cercetările privind efectele pe termen lung asupra sănătății ale dezastrului continuă.

Ce s-a întâmplat cu fabrica?

Fabrica ICMESA este acum complet închisă, iar parcul Pădurea de Stejari Seveso a fost creat deasupra instalației îngropate. Sub parcul împădurit se află două rezervoare care conțin rămășițele a mii de animale sacrificate, fabrica chimică distrusă și solul cel mai contaminat.

Este o amintire liniștită, dar puternică, a riscurilor pentru sănătate pe care le reprezintă toxinele industriale și a importanței reglementării și aplicării robuste a siguranței.