Colaborând cu natura, nu împotriva ei, grădinile forestiere promit abundență și reziliența necesară într-o perioadă de schimbări climatice.
Dacă ne gândim bine, monocultura este pur și simplu ciudată. Acoperim suprafețe enorme de pământ cu culturi unice care epuizează solul, necesită tot felul de substanțe chimice, distrug habitatele naturale și copacii care captează carbonul, iar lipsa de diversitate le face vulnerabile la boli și fenomene meteorologice.
Și apoi este grădina forestieră.
În loc să lucreze complet împotriva naturii, grădinile forestiere sunt proiectate să imite ecosistemele naturale – și ghiciți ce? Natura știe cum să facă lucrurile destul de bine.
Așa cum explică pionierul grădinăritului forestier din Marea Britanie, Martin Crawford, într-un scurtmetraj de Thomas Regnault, „Ceea ce considerăm normal, în ceea ce privește producția de alimente, de fapt nu este deloc normal. Plantele anuale sunt foarte rare în natură, totuși majoritatea câmpurilor noastre agricole sunt pline de plante anuale. Nu este normal. Ce este normal este un sistem mai împădurit sau semi-împădurit.”
Am scris despre Crawford înainte, dar filmul lui Regnault oferă o ilustrație inspiratoare a cât de mult sens are agroforesterie. Mai ales atunci când ne confruntăm cu un viitor care promite condiții meteorologice extreme – un viitor care s-ar putea să fie deja aici. În această primăvară, inundațiile s-au dovedit dezastruoase pentru fermierii din Midwest; între timp, Europa este arsă de soare.
Spre deosebire de câmpurile sau grădinile plate, pădurile alimentare într-o climă temperată tind să aibă aproximativ șapte straturi: arbori înalți, arbori mai mici, arbuști, plante perene, straturi de acoperire a solului, culturi rădăcinoase și plante cățărătoare.
Crawford explică: „Cu un sistem atât de divers, indiferent de ce se întâmplă cu vremea, majoritatea culturilor dumneavoastră vor merge probabil bine. Unele pot eșua, altele pot face mai bine. Acest lucru este foarte important pentru viitor, deoarece nu știm exact ce se va întâmpla cu vremea noastră. Așadar, având un sistem divers, vă oferă o reziliență maximă.”
Crawford și-a început pădurea alimentară în 1994 – ceea ce a fost odată un câmp plat este acum un sistem înfloritor cu peste 500 de plante comestibile și ghiciți ce: necesită doar câteva ore de întreținere pe lună. Practic, se îngrijește de sine. Și pădurile alimentare sunt frumoase. Sunt gestionate, dar ușor gestionate – așa cum spune Crawford, sunt „mai degrabă ca și cum ai fi în natură decât într-o grădină cultivată.”
În timp ce crearea unei lumi minunate la fel de abundente ca cea a lui Crawford poate părea descurajantă, nu vă faceți griji. „Poate părea copleșitor, există atât de multe specii”, spune el. „Nu ar trebui să vă lase acest lucru să vă oprească de la începerea unui proiect, deoarece nu trebuie să știți totul de la început. Doar începeți, plantați niște copaci și mergeți de acolo.”
