Aici, la PlanetaNoastra, am întrebat adesea de ce reglementările pentru bicicletele electrice sunt atât de haotice? M-am plâns, în special, de regulile din New York City, care ratează complet esența revoluției bicicletelor electrice. Este atât de confuz în New York, încât Streetsblog NYC s-a simțit obligat să producă un „Ghid de Teren pentru Micromobilitate” (și vehicule mari, enervante, mortale și practic nereglementate) al New York City, astfel încât toată lumea să poată înțelege situația și să realizeze cât de stupide, incomprehensibile și contraproductive sunt aceste reguli.
Ghidul – scris de Henry Beers Shenk, Gersh Kuntzman și Vince DiMiceli; cu grafică realizată de Bill Roundy – începe cu o „scrisoare” care îl citează pe Dermot Shea, comisarul de poliție, demonstrând că acesta nu are nicio idee despre ce este legal și ce nu, și cum să le deosebești.
Dar, așa cum Kuntzman a declarat pentru PlanetaNoastra, unele dintre acestea sunt legale și au dreptul să circule pe pista pentru biciclete, iar altele nu, deoarece regulile sunt atât de confuze. „Nu există nicio distincție între mopede pe benzină și electrice. Nici măcar nu știm cum să numim aceste lucruri”, spune Kuntzman.
Poți cumpăra mopede electrice în stil Vespa din ateliere de reparații neautorizate, unde ți se spune că nu ai nevoie de permis, dar de fapt ai. Toate se strecoară pe pistele pentru biciclete cu viteză mare, deși nu au voie să fie acolo. Așa cum scriu în prefața ghidului de teren:
Punctul cheie aici este că se numesc piste pentru biciclete dintr-un motiv: sunt pentru biciclete. În Europa, unde bicicletele electrice au fost reglementate pentru prima dată, regulile au fost stabilite astfel încât bicicletele electrice să fie doar biciclete cu asistență, cu o viteză maximă asistată care se potrivea bine pe pistele pentru biciclete.
am scris anterior: „Sunt concepute să meargă acolo unde merg bicicletele și sunt tratate ca biciclete. Au fost extrem de populare în rândul cicliștilor mai în vârstă din Europa, al persoanelor cu dizabilități și al celor care doresc să parcurgă distanțe foarte lungi.” Nu aveau accelerație, deoarece erau concepute să te ajute la pedalare.
Când bicicletele electrice au ajuns în America de Nord, se pare că nu a existat nicio înțelegere a motivului pentru care existau regulile, nu exista un standard național, așa că People for Bikes a încercat să dezvolte un model de lege pentru bicicletele electrice care includea biciclete electrice de Clasa 1, cele mai apropiate de standardul european. Streetsblog notează: „Des întâlnite depășind bicicletele normale cu un sentiment de superioritate, aceste biciclete cu asistență la pedalare reprezintă cea mai lentă categorie de biciclete electrice. Funcționează la 32,2 km/h sau mai puțin, iar asistența lor pornește doar când utilizatorul pedalează.”
Motivul pentru care sunt des întâlnite depășind bicicletele normale este că merg cu 32,2 km/h, în timp ce regulile Uniunii Europene le limitează la 24,1 km/h. Dar, hei, toată lumea spune că SUA nu este Europa și că distanțele sunt mai mari și au nevoie de mai multă viteză. Voi spune că am o bicicletă electrică de Clasa 1 și îmi place să pot merge cu 32,2 km/h.
Și chiar dacă este practic doar o bicicletă cu asistență, în New York City nu sunt permise pe Hudson River Greenway sau în multe parcuri, lucru pe care cititorii l-au menționat anterior: „[este] cam discriminatoriu față de persoanele în vârstă și cele cu probleme de mobilitate, nu? Oricine ar putea beneficia de o plimbare lungă pe Greenway, dar care altfel nu ar putea fără o bicicletă cu asistență la pedalare, nu o va putea face acum.” Din nou, întregul scop al bicicletelor electrice, în primul rând, a fost să ajute persoanele mai în vârstă sau cele cu dizabilități să continue să meargă cu bicicleta.
Bicicletele electrice de Clasa 2 sunt la fel ca cele de Clasa 1, cu excepția faptului că au o accelerație. Unii oameni preferă acest lucru pentru că nu vor sau au dificultăți la pedalare. Acestea nu există în UE.
Bicicletele electrice de Clasa 3 pot merge cu până la 40,2 km/h, dar ciclistul trebuie să poarte cască. Streetsblog scrie: „Bicicletele electrice de Clasa 3 sunt cele mai comune biciclete electrice pe drumuri astăzi, datorită adoptării pe scară largă de către livratorii muncitori, frecvent exploatați.” Sunt permise pe pistele pentru biciclete, și, din punctul meu de vedere, nu ar trebui să fie acolo când pista este plină de copii, persoane în vârstă și, practic, oameni pe biciclete. Și din cauza sistemului de străzi cu sens unic din New York City, acești livratori muncitori merg adesea pe sens greșit pe pista pentru biciclete; este o eroare fundamentală de design într-un oraș care încă venerează mașina.
Ghidul de teren abordează apoi toate celelalte vehicule care se află pe pistele pentru biciclete, dar nu ar trebui să fie acolo. Desigur, există mașini, camioane și vehicule de poliție. Acestea din urmă sunt descrise: „Vehicule albe și albastre, cel mai adesea SUV-uri, transportând doi ofițeri de poliție. Interioarele miros a cafea și efluviu uman. Văzute frecvent parcate pe pistele pentru biciclete în fața magazinelor de gogoși, în fața secțiilor de poliție și, uneori, pe faleza de la Coney Island.”
Apoi sunt mopede, dintre care „există atât de multe variante în această categorie încât îți zăpăcește mintea”. Acestea ar trebui să fie înmatriculate și să circule pe benzile pentru mașini, dar „mulți livratori aleg acest mod, dar apoi folosesc pistele pentru biciclete pentru propria lor siguranță”. Aici, sistemul de reglementare este un haos: legea statului spune că un moped de Clasa C este „de fapt o bicicletă motorizată fără pedale”. Este adesea indistinguibil de un moped de Clasa B sau A care poate merge cu 96,6 km/h.
Alte vehicule electrice care sunt ilegale pe pistele pentru biciclete sunt trotinetele cu scaun, skateboard-urile electrice și monociclurile electrice. Ghidul de teren nici măcar nu abordează noua amenințare, super-bicicletele electrice propuse de VanMoof și BMW. De asemenea, surprinzător, nu există nicio mențiune despre bicicletele cargo sau bicicletele cargo electrice.
Toate acestea chiar îți zăpăcește mintea. Ar trebui să fie simplu: Pistele pentru biciclete sunt pentru biciclete și pentru alte vehicule electrice care pot coexista cu bicicletele fără a-i alunga pe cicliști de pe pistă din cauza fricii. Practic, problemele sunt greutatea și viteza. Regulile ar trebui să fie simple și clare. Așa cum expertul în transporturi Anders Swanson de la Vélo Canada Bikes a declarat anterior pentru PlanetaNoastra:
Ghidul de Teren pentru Micromobilitate este o lectură distractivă, dar ar fi putut fi mult mai mult. Înțelege că „drumurile, și nu modurile de transport, reprezintă problema”, dar nu oferă sugestii despre ce s-ar putea face pentru a remedia asta, cum ar fi piste pentru biciclete pe două sensuri pe bulevarde sau piste pentru biciclete complet separate peste tot. Probabil ar trebui să noteze că, dacă drumurile nu ar fi pline de SUV-uri de mărimea unor transportoare blindate, poate că șoferii de mopede s-ar simți suficient de în siguranță pentru a le folosi.
Și, desigur, Streetsblog ar putea scrie un întreg ghid de teren despre locurile unde parchează poliția, cum îi tratează greșit pe cicliști și cum desconsideră complet chiar și conceptul de pistă pentru biciclete.
Dar este corect să spunem că funcția acestui ghid a fost să clarifice cine și ce este permis pe pistele pentru biciclete pe care le avem, sub legile ridicole pe care le avem, și face asta într-un mod lejer și distractiv. Faptul că pot fi atât de veseli în fața tuturor acestora este poate o caracteristică a newyorkezilor: dacă trebuie să înduri toate aceste porcării, măcar să te distrezi puțin. Și cu mici variații locale, cicliștii de pretutindeni în America de Nord vor vedea paralele și vor înțelege ceva din asta.
Obțineți Ghidul de Teren de la Streetsblog aici.
