Odată ca niciodată, înainte ca orașele să alunge întunericul și să electrifice noaptea, o strălucire la orizont trăda nu prezența civilizației, ci un fenomen tulburător de frumos cunoscut sub numele de lumină zodiacală.
Acest turn triunghiular de lumină, cunoscut și sub denumirea de „auroră falsă”, este un spectru trecător, apărând adesea pentru mai puțin de o oră la sfârșitul amurgului sau chiar înainte de zorii dimineții. Ceea ce este deosebit de fascinant la el, totuși, nu este doar strălucirea sa eterică, ci și ceea ce îl cauzează în primul rând.
Originile luminii zodiacale au fost mult timp dezbătute, primele studii moderne datând din secolul al XVII-lea. Astronomul italian Giovanni Domenico Cassini (același om care a inspirat numele pentru spectaculoasa misiune Cassini a NASA către Saturn) credea că aceasta se datora prafului cosmic care reflectă lumina soarelui. În ciuda imaginilor clare pe care le-am văzut cu toții din spațiu, sistemul solar este un loc foarte prăfuit. Coliziunile cu asteroizi, degajarea de gaze de la comete și alte coliziuni din interiorul sistemului solar contribuie toate la formarea norilor de praf interplanetar.
În 2015, un spectrometru de praf ionic la bordul orbiterului ESA/Rosetta a confirmat că praful luminii zodiacale cel mai probabil provine de la cometele din familia lui Jupiter în timpul trecerilor apropiate de soare. Pe măsură ce cometele se încălzesc, ele expulzează o cantitate incredibilă de praf și particule. Se estimează că pentru a menține lumina zodiacală o prezență constantă pe cerul nostru, circa 3 miliarde de tone de materie trebuie să fie injectate anual de către comete. Altfel, precum norii la discreția vântului în atmosfera Pământului, ar fi rapid spulberată de forțele interplanetare.
Miliardele de granule de praf care alcătuiesc acest nor cosmic se așază într-un disc aplatizat răspândit de-a lungul eclipticii — calea anuală pe cer (sau zodiac) pe care pare să o parcurgă soarele. Norul este atât de mare încât se extinde dincolo de orbita lui Marte și către Jupiter.
De pe Pământ, acest nor interplanetar se întinde de fapt pe întregul cer. Când este observat după ce soarele apus este blocat de orizont (sau înainte de răsăritul zorilor), unghiul luminii reflectate de praf creează un pilon înalt de lumină.
Pentru a observa strălucirea stranie a luminii zodiacale, va trebui să călătoriți în zone ferite de poluare luminoasă. Primăvara și toamna sunt cele mai bune perioade pentru a o observa, când calea eclipticii face ca această coloană de lumină să stea aproape vertical în amurg.
„Este cel mai vizibil după apus în primăvara, deoarece, văzut din Emisfera Nordică, ecliptica – sau calea soarelui și a lunii – stă aproape vertical în toamna față de orizontul vestic după apus,” scrie EarthSky.org. „De asemenea, lumina zodiacală este cel mai ușor de văzut înainte de răsărit în toamnă, deoarece atunci ecliptica este cel mai perpendiculară pe orizontul estic dimineața.”
În condiții optime de observație, lumina zodiacală poate fi văzută până la o oră după sfârșitul amurgului sau cu o oră înainte de răsăritul zorilor.
În secolul al XII-lea, frumusețea luminii zodiacale a fost imortalizată în poemul „Rubaiyat” de către marele astronom-poet Omar Khayyam din Persia.
Când zorii falși străbat estul cu linie rece, cenușie,
Turnați în cupe sângele pur al viței;
Adevărul, spun ei, gustă amar în gură,
Acesta este un semn că „Adevărul” este vinul.”
Dacă doriți să vă oferiți o provocare serioasă în cele mai întunecate condiții de observație, încercați să observați gegenschein. Această concentrație slabă de lumină ovală, care înseamnă „contra-strălucire” în germană, apare opus soarelui în mijlocul nopții. La fel ca lumina zodiacală, este cauzată de lumina soarelui reflectată de praful cometelor în planul eclipticii.
Deoarece gegenschein este mai slab decât Calea Lactee sau lumina zodiacală, este un fenomen care este din ce în ce mai puțin vizibil din majoritatea regiunilor locuite ale lumii.
