Fracționarea nu este soluția pentru dependența Europei de petrolul și gazele rusești—reducerea cererii este

Crescând în Regatul Unit, era aproape imposibil să vorbești despre cel de-al Doilea Război Mondial fără să auzi despre „spiritul Blitz-ului”. Fie că era vorba de nopți fericite petrecute cântând în adăposturile anti-bombe, fie de cetățeni care existau cu entuziasm pe rații meschine pentru a „susține băieții noștri”, aceste povești erau atât inspirate, cât și poate puțin simpliste. La urma urmei, deși au fost făcute, fără îndoială, sacrificii imense de către cetățenii obișnuiți, Muzeul Imperial al Războiului din Londra ne spune că au existat și o mulțime de cazuri de fraudă cu rațiile și comerț pe piața neagră. 

Dar pe măsură ce un război terestru se dezlănțuie din nou în Europa, și pe măsură ce prețurile la combustibilii fosili cresc vertiginos ca rezultat, nu sunt atât de interesat de adevărul literal despre acele vremuri. Sunt interesat de rezonanța culturală pe care au avut-o acele povești. 

Iată de ce: invazia Rusiei în Ucraina a aprins o conversație întârziată despre dezobișnuirea Europei de petrolul și gazele rusești. Totuși, deși conversația în sine este importantă, planurile oficiale de până acum par să se concentreze fie pe investiția în alternative tehnologice precum electrificarea și sursele regenerabile, și/sau, alternativ, pe acumularea mai multor rezerve, construirea mai multor conducte și importul de mai mult gaz natural lichefiat din alte țări. 

A aprins și o gașcă de voci suspect de coordonate care cer fracționare în Marea Britanie, o producție internă mai mare în SUA și, în general, o continuare în forță a afacerilor ca de obicei: 

Lăsând la o parte faptul că schimbarea combustibililor fosili sau a rutelor de aprovizionare cu combustibili fosili înseamnă doar schimbarea unei dependențe cu alta, toate aceste opțiuni necesită timp. Mult timp. Chiar și cu surse regenerabile distribuite, vorbim de ani de instalări înainte de a începe să facem o diferență reală. Între timp, Rusia avansează spre capitala ucraineană Kiev, prețurile la gaze cresc vertiginos, iar politicienii ruși folosesc amenințarea costurilor energetice mai mari ca pe un bici împotriva Occidentului. 

Totuși, așa cum ne-a arătat istoria recentă a carantinelor legate de pandemie, există o soluție care poate fi implementată aproape peste noapte: reducerea cererii. Și prin aceasta, nu mă refer pur și simplu la a pasa responsabilitatea și a cere cetățenilor individuali să poarte un pulover. Ci, mai degrabă, la eforturi coordonate la nivelul întregii societăți pentru ca conservarea—fie că este alegerea de a lucra de acasă sau ajustarea termostatului—să devină norma. 

  • Ce-ar fi dacă guvernele occidentale ar lua în serios promovarea ciclismului? 
  • Ce-ar fi dacă guvernele occidentale ar extinde dramatic sprijinul pentru politicile de lucru de acasă? 
  • Ce-ar fi dacă guvernele occidentale ar investi într-o mobilizare în masă în căutarea unor măsuri simple de economisire a energiei atât pentru proprietari, cât și pentru chiriași? 
  • Ce-ar fi dacă guvernele occidentale ar accelera tranziția către electrificarea locuințelor și birourilor?
  • Ce-ar fi dacă guvernele occidentale ar întreprinde un efort serios de comunicare, cerându-le cetățenilor să conserve și sprijinindu-i pe cei care se confruntă cu sărăcia energetică? 

Sunt conștient că există limitări la această abordare. La urma urmei, mi-am petrecut mult timp argumentând că apelul celor bogați și puternici la sacrificii voluntare din partea altora este prea des o distragere a atenției de la schimbările sistemice care sunt necesare. Totuși, argumentul meu nu a fost niciodată împotriva ideii de schimbare a comportamentului. În schimb, a fost împotriva concentrării pe indivizi, spre deosebire de un răspuns colectiv, scalabil. (Recunosc, apelurile la sacrificiu ar fi putut fi mai ușoare dacă elita conducătoare nu ar fi încălcat regulile data trecută.)

Motivul, desigur, pentru care guvernele este puțin probabil să ia cu adevărat în serios un efort de a consuma mai puțin este simplu: companiile de combustibili fosili dețin o influență disproporționată asupra instituțiilor noastre democratice, iar economia noastră se bazează în prezent pe consumul continuu al produselor lor. 

Să uităm însă de invazia Rusiei pentru o secundă. De la costurile financiare externe masive asupra societății la violența din locuri care pur și simplu nu sunt majoritar albe și nu se întâmplă să fie lângă Uniunea Europeană, a fost clar de ceva timp că trebuie să oprim arderea combustibililor fosili—și trebuie să facem acest lucru rapid. Așa că poate este timpul pentru noi să începem cu toții să vorbim despre suficiență. 

Dacă poveștile despre „spiritul Blitz-ului” conțin vreun adevăr, atunci un efort coordonat pentru a încuraja și sprijini schimbările de comportament—atâta timp cât efortul este distribuit echitabil—poate fi o modalitate excelentă de a construi o cauză comună și poate chiar amintiri plăcute.

Încep să sun ca editorul de design al PlanetaNoastra, Lloyd Alter, aici. Dar poate că nu este un lucru rău. Și Alter și eu suntem foarte departe de a fi singuri.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top