În designul permacultural, vorbim adesea despre utilizarea marginilor. Dar acesta poate fi un concept confuz pentru cei care nu sunt neapărat foarte familiarizați cu ideile permaculturii. Când vorbim despre utilizarea sau maximizarea marginilor, la ce ne referim de fapt sunt ecotoanele dintre două tipuri distincte de ecosisteme. Iată câteva informații suplimentare pentru a demistifica conceptul pentru cei care nu sunt deja conștienți de ideile generale implicate.
Ce este un ecoton?
Un ecoton este o granița dintre două tipuri de ecosisteme sau comunități biologice. De exemplu, granița dintre o pădure sau un crâng și o pajiște deschisă, sau unde ecosistemele terestre se întâlnesc cu medii acvatice sau marine.
Aceste granițe pot fi diviziuni clare, unde un tip de ecosistem trece brusc în următorul, sau granițe neclare, unde un ecosistem trece treptat în altul.
Aceste zone marginale sau de margine, unde un tip de ecosistem se amestecă cu altul, pot fi adesea zonele cele mai bogate în diversitate de specii.
De ce sunt importante marginile
Vorbim despre maximizarea marginilor în designul permacultural deoarece unul dintre obiectivele noastre cheie este să profităm la maximum de biodiversitate – nu doar în ceea ce privește numărul de specii, ci și în ceea ce privește numărul de interacțiuni benefice între specii. Cu cât există mai multe interacțiuni benefice între elementele dintr-un sistem, cu atât acel sistem va fi mai stabil și mai rezilient.
Așadar, prin maximizarea zonelor de margine, unde un tip de mediu sau tip de vegetație trece în altul, designerii permaculturali vor căuta să crească stabilitatea și reziliența sistemului.
Marginile sunt locuri unde veți găsi specii din două tipuri distincte de ecosisteme, plus specii noi cărora li se permite să prospere datorită condițiilor de mediu unice create de fuzionarea speciilor din ambele tipuri de ecosisteme.
De exemplu, să spunem că un mediu de pădure susține speciile A, B și C. Și o pajiște susține speciile D, E și F. Un ecoton între cele două ar putea susține A-F, plus G, H și I (datorită nivelurilor crescute de lumină, disponibilității mai mari a apei sau altor factori de mediu).
Poate că acest lucru face un pic mai ușor de înțeles de ce marginile sunt atât de importante atunci când vine vorba de creșterea biodiversității într-o grădină. Dacă vă uitați la marginile unei păduri sau crâng, la zona ripariană de-a lungul unui râu sau la alte exemple naturale, vă va fi mai ușor să înțelegeți acest „efect de margine”.
Folosirea marginilor în designul grădinii
Folosirea marginilor în designul grădinii implică pur și simplu utilizarea acestui fenomen natural pentru a crește biodiversitatea și productivitatea într-o grădină.
Gândirea la formele straturilor și bordurilor, ale aleilor, iazurilor și altor elemente din designul grădinii ne poate ajuta să maximizăm cantitatea de mediu de margine pe care o putem crea. De exemplu, în loc să facem alei drepte, putem crea alei șerpuite care au margini mult mai lungi.
Putem crea păduri alimentare sau grădini forestiere cu margini meandrate, poate conturând marginea sistemului pentru a crea capcane de soare spre sud (în emisfera nordică) unde plantele care apreciază condițiile blânde și adăpostite pot înflori.
Putem crea garduri vii și alte scheme de plantare între zonele grădinii, fragmentând spațiul și creând o gamă de microclimate și condiții de creștere noi.
Putem face straturi în forme neregulate sau curbate, ondulate, sau cu un design tip „gaură de cheie”, în loc să ne limităm la suprafețe de creștere dreptunghiulare simple sau la borduri cu linii drepte. Sau putem include mai multe straturi, mai mici, în loc de mai puține, mai mari.
Și prin eșalonarea plantării pentru a face rânduri în zigzag în loc de linii drepte, putem maximiza numărul de plante care pot fi incluse într-o zonă de creștere.
Folosirea modelelor din natură ne poate ajuta să înțelegem cum pot fi maximizate marginile. Un exemplu cheie în acest sens este forma spirală. Aceasta este folosită frecvent, de exemplu, în crearea unei „spirale de ierburi aromatice” – un concept care permite creșterea unei game variate de ierburi care apreciază condiții diferite într-o zonă mai mică. Într-o formă conică, acest concept maximizează atât zona de creștere, cât și marginea, creând o gamă de microclimate diferite.
În același spațiu, puteți crea un iaz cu laturi curbate, sinuoase, care au mult mai multe margini decât un iaz circular simplu.
Există multe alte exemple, dar cele de mai sus arată că ceea ce este util de înțeles în sistemele naturale la scară mai mare poate fi, de asemenea, util în proiectarea unei grădini.
Folosirea marginilor și valorificarea granițelor productive și abundente dintre diferitele comunități biologice ne poate ajuta să profităm la maximum de spațiul disponibil în grădinile noastre și ne poate ajuta să imităm natura și să grădinărim într-un mod mai durabil și mai ecologic.
