Ceaiul a jucat un rol important în istoria timpurie a Statelor Unite. Partida de ceai de la Boston din 1773 — când 342 de cufere cu ceai au fost distruse pentru a protesta împotriva unei taxe pe ceai, printre altele — a fost unul dintre evenimentele care au contribuit la declanșarea Războiului Revoluționar. Deși cultura cafelei este mai dominantă în S.U.A., ceaiul este încă larg consumat, dar aproape toate frunzele care ajung în ceainicele americane sunt importate.
China și India rămân, de departe, cele mai mari țări producătoare de ceai, dar din ce în ce mai multe mici operațiuni încep în S.U.A. — unele în locuri neașteptate. Tufele de ceai s-ar putea să nu devină niciodată la fel de comune precum viile în America, dar cultivarea ceaiului are de fapt o istorie lungă, deși modestă, în această țară, iar micii producători par pregătiți să se bucure de mai mult succes decât orice alți cultivatori americani de ceai anteriori.
O scurtă istorie a ceaiului american
S.U.A. a încercat pentru prima dată să importe plante de ceai în anii 1850, potrivit site-ului Boston Tea Party. Cu toate acestea, planificarea deficitară și consecințele Războiului Civil au întârziat răspândirea tufelor de ceai în țară. O fermă din Summerville, Carolina de Sud, s-a bucurat de succes și a câștigat premii, dar în cele din urmă s-a închis pentru că nu a putut concura cu ceaiurile importate, produse în masă.
În anii 1960, cel mai mare nume din industria ceaiului, Lipton, a folosit tufe de la ferma din Summerville, pe atunci abandonată, pentru a crea o nouă plantație pe Insula Wadmalaw, lângă Charleston. Acea plantație este încă deschisă astăzi, deși acum este deținută de un alt jucător important din industria ceaiului, Bigelow, și este cunoscută sub numele de Charleston Tea Plantation.
Aceasta rămâne cea mai mare unitate de producție de ceai din S.U.A. Majoritatea celorlalți producători importanți de ceai se concentrează pe ceaiuri din plante, nu pe cultivarea de Camellia sinensis, care este denumirea științifică pentru planta de ceai.
O aromă americană
Camellia sinensis crește cel mai bine în zonele înalte umede și calde din India, China, Taiwan și Sri Lanka. În afara câtorva locații alese, S.U.A. nu are aceste condiții. Cu toate acestea, în ultimii ani, botaniștii au lucrat la încrucișarea tufelor de ceai care nu numai că vor prospera în climate mai reci, cum ar fi în Pacificul de Nord-Vest, dar care vor produce un terroir unic pentru a oferi ceaiurilor americane un gust distinctiv. Acestea sunt eforturi timpurii; mai este un drum lung până când știința, botanica și peisajele unice vor aduce aceste ceaiuri la același nivel de calitate ca cele care au crescut de secole în Asia de Est și de Sud.
Și această dezvoltare nu este un proces de o zi. Durează trei ani până când plantele de ceai ajung la punctul în care frunzele lor sunt gata de recoltare.
Sud-Estul a fost o țintă pentru propagarea ceaiului încă de când primele plante au fost aduse în America în anii 1850. Pe lângă operațiunea din Charleston, fermierii cultivă ceai în Carolina, Georgia, Mississippi, Alabama și Florida. Majoritatea acestora își vând produsul local sau sunt atât de noi încât nu au recoltat încă o cultură comercializabilă.
California și Pacificul de Nord-Vest sunt alte regiuni de ceai în cele 48 de state continentale. Acești cultivatori sunt relativ noi în domeniu, dar au fost în fruntea recombinării genelor pentru a crea plante care prosperă în climate mai reci sau mai uscate.
Apoi, există cultivatori de ceai în climate mai reci, cum ar fi Finger Lakes Tea Company din regiunea Finger Lakes din New York. Aceștia cultivă ceai și îl vând prin intermediul site-urilor web și al magazinelor fizice. Unii fermieri oferă semințe și răsaduri, în timp ce cel puțin unul, Camellia Forest Tea Gardens din Carolina de Nord, oferă cursuri despre cultivarea și recoltarea ceaiului.
Dar de ce există atât de multe operațiuni mai mici în S.U.A. și atât de puține mari? Forța de muncă este ieftină în alte țări cultivatoare de ceai, prin urmare prețurile generale sunt mai mici. Ferma Bigelow din Carolina de Sud utilizează recoltatoare mecanice pentru a-și reduce costurile de operare, dar acest lucru necesită o investiție inițială mare pe care cultivatorii mai mici nu și-o pot permite. Acest lucru înseamnă că, în mod implicit, ei ajung pe piața mai mică, dar încă profitabilă, pentru ceaiurile culese manual, în loturi mici. Ceaiul este o industrie de 11 miliarde de dolari în S.U.A., deci există suficient loc pentru astfel de producători de nișă, așa cum explică NPR.
Statul ceaiului
Majoritatea ceaiului american cultivat în scopuri comerciale provine din Hawaii. Ceaiul a ajuns pe insule cu mult timp în urmă, dar alte culturi, cum ar fi ananasul și trestia de zahăr, erau mult mai profitabile pentru fermieri, potrivit Eater. Câteva zeci de ferme există în stat astăzi, iar cele mai profitabile dintre acestea au ceaiuri de calitate cu arome distincte datorită solului vulcanic. Climatul tropical și altitudinile mai mari fac mai ușoară cultivarea de Camellia sinensis aici decât aproape oriunde pe continent.
Chiar și cu condiții mai bune, producția în masă este împiedicată în Hawaii de costurile ridicate ale forței de muncă și de necesitatea de a diversifica culturile. Într-adevăr, plantațiile de ceai hawaiene folosesc adesea ceaiul ca instrument de diversificare, mai degrabă decât să facă din ceai cultura lor principală. La fel ca fermele incipiente de pe continent, majoritatea cultivatorilor hawaieni vând ceai prin intermediul site-urilor lor web, prin magazine și piețe de fermieri, și prin cafenele locale. Câteva dintre grădinile de ceai mai mari vând și prin distribuitori.
Așadar, ceaiul american va decola vreodată? Datorită economiei, ceaiul produs în America va fi, cel puțin deocamdată, dominat de mici producători artizanali. Și mulțumită plantelor noi, mai rezistente, cultivatorii amatori din orice parte a țării se pot aventura în cultivarea ceaiului pentru ei înșiși. Și acesta ar putea fi doar începutul următoarei mari companii de ceai.
