E adevărat. Oamenii continuă să-mi spună că sunt prea gras pentru a fi vegetarian. Și iată-mă, mănânc pe bază de plante de peste 35 de ani. Dar, aparent, asta nu contează, pentru că, ei bine… sunt gras.
Îmi pare rău, nu știam că trebuie să fiu slab ca să ajut la salvarea planetei.
Oamenii obișnuiau să-mi spună direct, ei bine, cei care aveau tupeul să facă asta. Pentru majoritatea, era doar o privire. A face pasul din „dulapul în formă de vânătă” a devenit cam enervant. Cel mai rău era probabil familia mea: ani la rând – vorbesc de decenii – fiecare masă de sărbătoare era o ocazie de discuție. Acum oamenii îmi spun și online.
Sunt un blogger culinar vegetarian și vegan și sunt așa din 2012. Sunt pe cont propriu de atunci. Obișnuiam să contribui la PlanetaNoastra: m-am alăturat echipei în 2008 și în 2010, am lansat Ghidul Vinului Verde sub egida PlanetaNoastra. Era despre vinuri sustenabile și mâncăruri vegane. De aici a început totul pentru mine. De atunci, am realizat aproximativ 700 de videoclipuri culinare, câteva cărți de bucate și chiar o carte de benzi desenate vegană pentru copii.
E un lucru bun. Ajut oamenii să exploreze și să mănânce mai multe alimente pe bază de plante. Având în vedere că americanul mediu consumă 2.147 de pui, 71 de curcani, 31 de porci, 10,8 vaci, 1.700 de pești și 17.000 de crustacee și moluște pe parcursul vieții sale. În plus, există toată energia, apa și emisiile care vin odată cu asta.
Totuși, sunt încă stigmatizat din cauza greutății pentru asta. Presupun că și alții o pățesc. Adevărul este că oamenii aleg să-și restricționeze dieta din multe motive diferite. Nu este întotdeauna vorba despre pierderea în greutate. Pentru mine, nu a fost.
Când am devenit vegetarian în liceu, era vorba despre animale. Eram copilul ciudat căruia îi plăceau legumele. Nu am fost niciodată un mare consumator de carne, chiar și de la o vârstă fragedă, dar am încetat să mănânc carne pentru că nu voiam să rănesc animale. De-a lungul anilor, acest motiv a evoluat. A trecut de la salvarea animalelor (cum ar fi cele 4.000 pe care le-aș consuma într-o viață) la includerea sustenabilității. La urma urmei, dietele pe bază de plante sunt mai bune pentru planetă. Și, în cele din urmă, ca locuitor al Californiei, apa este în mare parte irosită pentru creșterea animalelor pentru hrană, în timp ce este necesară mult mai puțină pentru plante, iar noi suntem mereu într-o perioadă de secetă.
Eram un copil gras. (Încercați să creșteți într-o gospodărie armeană și să nu vă îngrășați.) Dar pierderea în greutate, pentru mine, nu a fost niciodată motivul pentru care nu mănânc carne.
Mănânc așa pentru a salva planeta. Punct.
Cu toate acestea, sunt rușinat în cercurile progresiste la fel de mult ca în oricare altele, uneori chiar mai mult. Și, sincer, asta trebuie să înceteze. Oamenii își modifică dieta pentru sănătate, dar și pentru piele, energie, costuri și multe, multe alte motive. Este o decizie individuală și personală.
Și dacă vrem să facem lumea mai bună și pe noi înșine, trebuie să tăcem din gură despre asta. Așa cum am spus, nu știi niciodată prin ce trece cineva. La cea mai mică greutate a mea, de 88,5 kilograme, la o înălțime de 185 de centimetri, eram încă considerat supraponderal, conform Indicelui de Masă Corporală. Aveam un procent de grăsime corporală de 5% și alergam 16 kilometri pe zi – încă gras!
De-a lungul anilor, nu mi-am menținut acea greutate. Unele din motive pe care le puteam controla și altele din motive pe care nu le puteam controla. Am fost implicat într-un accident de mașină și am avut ordine de la medic să nu merg mai mult de 400 de metri pe zi. Timp de câțiva ani, aceasta a fost viața mea. Eram încă vegetarian, dar mai gras. La un moment dat am ajuns la 125 de kilograme. Îmi este greu să revăd acele videoclipuri, recunosc.
Încă am probleme cu spatele. În fiecare zi, petrec ore întregi gătind, fotografiind și filmând mâncare vegetariană și vegană, și o fac în durere. Sunt mult mai bine și pot merge mult mai departe în zilele noastre. Dar au existat momente când am avut atât de mari dureri de spate încât mi-au provocat greață și vărsături. Lupta este reală.
Dar, la urma urmei, nu contează! Cu toții avem provocările noastre și ar trebui să fim mai buni unii cu alții în legătură cu ele. Și dacă vrem ca oamenii să mănânce pentru planetă, nu trebuie să judecăm. Niciunul dintre noi. Nici măcar pe mine.
Deci… da, sunt gras. Genul bun. Sunt ca un avocado.
