Într-o postare recentă, „Cum Putem Proiecta Pentru Intermitența Regenerabilelor?,” am argumentat că problema intermitenței – acele momente când soarele nu strălucește și vântul nu bate – ar putea fi rezolvată sau redusă dramatic prin proiectarea clădirilor noastre să acționeze ca baterii termice care ar putea trece prin aceste perioade. Un comentator a subliniat că intermitent era probabil cuvântul greșit și că ar trebui să fie variabil.
Este un punct important; vântul bate întotdeauna undeva. Multe persoane au susținut că, dacă avem mai multe surse regenerabile, atunci avem o problemă mai mare de variabilitate, dar, de fapt, opusul ar putea fi adevărat. Acum câțiva ani, Robert Fares de la Biroul de Tehnologii ale Clădirilor din cadrul Departamentului de Energie al S.U.A. a explicat Legea Numerelor Mari în Scientific American:
El citează studii care au arătat că, cu cât cantitatea de energie regenerabilă este mai mare, cu atât mai puțin trebuie să ne facem griji cu privire la variabilitatea și stabilitatea rețelei și cu atât este nevoie de mai puțină rezervă.
Mai recent, Michael Coren de la Quartz a relatat despre munca lui Marc Perez, care notează într-o lucrare publicată că prețul energiei solare a scăzut atât de mult încât s-ar putea supra-construi sistemul pentru a furniza suficientă energie, chiar și în zilele înnorate.
Având în vedere că multe sisteme electrice au alte surse de energie cu emisii reduse de carbon, cum ar fi cele nucleare sau hidroelectrice, pentru a oferi o bază de energie constantă, poate că variabilitatea nu este o problemă atât de mare.
După ce a citit postarea anterioară în care l-am citat pe Tresidder, acesta a răspuns cu tweet-uri notând că iarna este nevoie de stocare pe termen lung. El a continuat:
Poate. Expertul în hidrogen Michael Liebreich răspunde la tweet-urile lui Tresidder, fiind de acord că avem nevoie și de rezervă pe bază de hidrogen, dar cu siguranță pare că ar necesita o investiție mare; toate aceste electrolizoare și rezervoare, noi rețele de distribuție și caverne de sare pentru a face față la 0,2% din timp. Dacă acei pensionari ar avea case adecvate, electricitatea necesară pentru a-i încălzi ar putea fi atât de mică încât ar putea împrumuta un „pahăr” de electricitate din Franța sau din altă parte unde bate vântul.
Poate ar trebui să ascult experți precum Tresidder și Leibreich; poate lucrurile s-au schimbat de când am dezvoltat aversiunea mea față de ideea economiei bazate pe hidrogen acum 15 ani. Pe atunci, era promovată de industria nucleară ca o modalitate de a justifica o extindere masivă a centralelor nucleare care ar produce suficient hidrogen electrolitic pentru a alimenta mașini și autobuze cu pile de combustie pe bază de hidrogen. Acel vis a murit odată cu Fukushima, dar acum visul hidrogenului este condus de industriile petrolieră și de gaze, care promit hidrogen „albastru” obținut din combustibili fosili cu captarea, utilizarea și stocarea carbonului.
Dar apoi eu sunt format ca arhitect, nu inginer. Rămân convins că răspunsul este reducerea cererii prin standarde de eficiență de nivel Casa Pasivă, mai multe locuințe multifamiliale cu mai puține ziduri exterioare, în comunități pietonale cu mai puține mașini. Lucrați la partea cererii a ecuației, nu la partea ofertei. Și, pentru orice eventualitate, construiți o rețea internațională mai bună și mai mare; vântul bate întotdeauna undeva.
