Emisiile de dioxid de carbon sunt principalul factor determinant al schimbărilor climatice, dar nu sunt singurele. Alte gaze cu efect de seră includ metanul, vaporii de apă, protoxidul de azot și gazele fluorurate (care includ hidrofluorocarburi, perfluorocarburi, hexafluorură de sulf și trifluorură de azot).
Deși este dificil să se cuantifice toate emisiile de gaze cu efect de seră, datele privind emisiile de dioxid de carbon oferă o modalitate mai simplă de a înțelege gravitatea impactului lor. Această listă a top 15 țări cu cele mai mari emisii de dioxid de carbon se bazează pe cele mai recente date (2019) ale Global Carbon Project și pe analiza OurWorldinData.org. Toate unitățile sunt tone metrice.
Este aceasta modalitatea corectă de a înțelege emisiile de carbon?
Acest articol include cifrele emisiilor pe țară, dar nu toată lumea este de acord că aceasta este cea mai bună modalitate de a identifica principalii responsabili. Unii experți consideră că țări precum China, ale cărei emisii sunt mari parțial deoarece produce bunuri care sunt folosite de oameni din întreaga lume, ar trebui măsurate diferit. De exemplu, diferența dintre CO2 utilizat în producție vs. consum în Statele Unite este mult mai mică decât cea a Chinei, ceea ce înseamnă că în SUA o mare parte din emisiile de CO2 provin de la oameni, în timp ce în China provine din producția de produse care merg către restul lumii.
Alții cred că cifrele emisiilor pe cap de locuitor — cantitatea de emisii produsă per persoană — reprezintă un standard mai adecvat. Această metodă ne permite să înțelegem mai clar acele țări cu populații mai mici alături de cele cu populații mai mari.
Emisiile pe cap de locuitor sunt cele mai ridicate în țările producătoare de petrol și în unele națiuni insulare, reflectând costurile energetice uriașe pe care afacerea petrolieră le are asupra mediului global — chiar înainte ca acele combustibili fosili să fie arși.
CO2 pe cap de locuitor – Top 10 țări
- Qatar – 38,74 tone pe persoană
- Trinidad și Tobago – 28,88 tone pe persoană
- Kuweit – 25,83 tone pe persoană
- Brunei – 22,53 tone pe persoană
- Bahrain – 21,94 tone pe persoană
- Emiratele Arabe Unite – 19,67 tone pe persoană
- Noua Caledonie – 19,30 tone pe persoană
- Sint Maarten – 18,32 tone pe persoană
- Arabia Saudită – 17,50 tone pe persoană
- Kazahstan – 17,03 tone pe persoană
*Australia și Statele Unite se plasează pe locurile 11 și 12 pe lista per-capita.
**Sursa: ourworldindata.org
Complicând și mai mult analiza, există multe baze de date diferite care încearcă să cuantifice emisiile globale de carbon. Indexul Agenției Internaționale pentru Energie din 2018, de exemplu, include doar arderea combustibililor, în timp ce Global Carbon Project include aceste emisii, precum și producția de ciment — un contributor major la CO2.
China—10,17 Miliarde de Tone
Pe cap de locuitor: 6,86 tone pe persoană
Deși China este de departe liderul emisiilor globale de carbon, are și o populație atât de mare încât cifrele sale pe cap de locuitor sunt de fapt mai mici decât cele ale multor alte țări (există aproximativ 50 de țări cu emisii de carbon pe cap de locuitor mai mari). De asemenea, merită luat în considerare faptul că China fabrică și expediază multe dintre produsele pe care le folosește restul lumii.
Emisiile Chinei provin în principal de la numeroasele sale centrale electrice pe cărbune, care alimentează fabricile și furnizează electricitate industriilor și locuințelor oamenilor. Cu toate acestea, China urmărește o reducere agresivă a emisiilor de dioxid de carbon, cu un plan de a atinge neutralitatea carbonului până în 2060.
Statele Unite—5,28 Miliarde de Tone
Pe cap de locuitor: 16,16 tone pe persoană
SUA este pe locul 12 în ceea ce privește utilizarea CO2 pe cap de locuitor, dar având o populație mult mai mare decât alte țări, este un emițător de top. Această combinație de populație mare și utilizare ridicată a CO2 pe persoană înseamnă că SUA are un impact disproporționat asupra schimbărilor climatice în comparație cu multe alte țări.
Emisiile provin de la cărbune, petrol și gaz utilizate în centralele electrice pentru a genera electricitate pentru locuințe și industrie, precum și din transporturi. De aproximativ anul 2000, emisiile de CO2 ale Statelor Unite au urmat un trend descendent, determinat de o reducere semnificativă a centralelor electrice pe cărbune.
India—2,62 Miliarde de Tone
Pe cap de locuitor: 1,84 tone pe persoană
La fel ca și China, India se află mai sus pe această listă datorită unei populații mari, deși utilizarea pe cap de locuitor este mai mică decât în multe alte țări. Comparativ cu Statele Unite, contribuția Indiei la CO2 a crescut semnificativ abia în ultimii 30 de ani, în timp ce cea a Statelor Unite a început să crească acum aproximativ 120 de ani.
Cu toate acestea, contribuția Indiei la bugetul mondial de CO2 a crescut de la an la an și o face mai rapid decât media. Emisiile Indiei provin dintr-o combinație atât de generare de electricitate pentru populația sa în creștere, cât și pentru a alimenta industria țării. Prim-ministrul indian Narendra Modi a anunțat la sfârșitul anului 2020 că țara intenționează să reducă producția de CO2 cu 30% prin sprijinirea directă a energiei regenerabile și a proiectelor solare, printre alte planuri.
Rusia—1,68 Miliarde de Tone
Pe cap de locuitor: 11,31 tone pe persoană
Rusia este o țară mare care folosește o combinație de cărbune, petrol și gaz pentru a genera electricitate, în principal pentru a încălzi locuințele oamenilor și pentru a-și susține industria. A doua cea mai mare sursă de emisii de CO2 sunt emisiile fugitive. Acestea provin din forajul de gaz și petrol, precum și din conductele cu scurgeri care transportă combustibili fosili. Din anii 1990, țara și-a redus dependența de cărbune și petrol și a crescut utilizarea gazului natural.
Rusia are, de asemenea, planuri de a reduce emisiile de CO2 cu 30% până în 2030, pe care le vizează să le atingă printr-o combinație de noi căi ferate de pasageri alimentate cu hidrogen, un sistem de comercializare a emisiilor de carbon, reducerea dependenței de cărbune și creșterea utilizării gazului natural.
Japonia—1,11 Miliarde de Tone
Pe cap de locuitor: 9,31 tone pe persoană
Din 2013, emisiile de carbon ale Japoniei au urmat un trend descendent semnificativ, scăzând de la 1,31 miliarde de tone de CO2 în 2013 la 1,11 miliarde de tone în 2019. Emisiile provin în mare parte din consumul direct de combustibili fosili de către populația sa densă, concentrată în orașe, și o anumită producție, deși Japonia, ca națiune insulară, importă și destul de mult din alte țări.
Japonia și-a stabilit obiectivul de a atinge neutralitatea carbonului până în 2050 și plănuiește să-și accelereze țintele privind schimbările climatice. Guvernul japonez și sectorul privat investesc, de asemenea, în energie solară și eoliană, precum și în unele surse de energie experimentale.
Iran—780 Milioane de Tone
Pe cap de locuitor: 8,98 tone pe persoană
Poate nu este surprinzător pentru o națiune bogată în petrol, vasta majoritate a emisiilor de carbon ale Iranului provin din petrol și o parte din gaz natural, aproape fără cărbune în mix. Cele mai multe dintre emisiile sale nete provin din aceleași domenii ca și cele ale majorității țărilor: generarea de electricitate și căldură, clădiri și transporturi. Ceea ce diferențiază Iranul de multe altele de pe această listă este categoria emisiilor fugitive, care reprezintă scurgeri din rezervoare și conducte.
Iranul nu a ratificat Acordul de la Paris. Cu toate acestea, există modalități prin care țara își poate reduce semnificativ emisiile prin îmbunătățirea eficienței centralelor electrice și limitarea arderii gazelor, ceea ce ar putea chiar să o alinieze cu tratatul internațional privind clima.
Germania—702 Milioane de Tone
Pe cap de locuitor: 9,52 tone pe persoană
Emisiile de CO2 ale Germaniei au urmat un trend descendent de aproximativ 1980, în special consumul de cărbune înregistrând o scădere drastică, precum și reduceri ale petrolului, în timp ce gazul natural a rămas aproximativ la același nivel. Cei mai mulți combustibili fosili sunt arși pentru căldură și electricitate, urmați de transporturi și clădiri.
Planul de acțiune climatică al țării pentru 2050 include ținte pentru reducerea gazelor cu efect de seră cu 55% față de nivelurile din 1990 până în 2030 și cu 80% până la 95% până în 2050, pentru a se apropia cât mai mult de neutralitatea carbonului până atunci. Fiecare sector al economiei are obiective diferite și specifice, inclusiv extinderea ulterioară a energiei regenerabile și eliminarea treptată a producției de electricitate din combustibili fosili, ceea ce va reduce emisiile sectorului energetic cu 62%; o reducere de 50% în industrie; și o reducere de 66% până la 67% în sectorul clădirilor.
Indonezia—618 Milioane de Tone
Pe cap de locuitor: 2,01 tone pe persoană
Utilizarea și emisiile de cărbune și petrol sunt în creștere în Indonezia, o țară formată din peste 17.000 de insule în Oceanul Pacific, inclusiv insulele Sumatra, Java, Sulawesi și părți din Borneo și Noua Guinee. Compoziția unică a Indoneziei înseamnă că se confruntă cu provocări diferite atât pentru creșterea economică, cât și pentru reducerea emisiilor de CO2. În același timp, aceste insule sunt afectate în mod neobișnuit de creșterea nivelului mării din cauza schimbărilor climatice.
Deși contribuția Indoneziei la datoria de CO2 a planetei este semnificativă și în creștere, cea mai mare parte provine dintr-o sursă diferită: schimbarea utilizării terenurilor și despăduririle (au existat și sectoare în creștere de producție de electricitate, transport și deșeuri, dar contribuția lor este eclipsată de schimbarea utilizării terenurilor). Acesta este motivul pentru care cea mai semnificativă parte a angajamentului guvernului indonezian de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 29% până în 2030 este moratoriul său forestier, care interzice defrișarea nouă a pădurilor pentru plantații de palmier sau exploatare forestieră. Introdus pentru prima dată în 2011, moratoriul a fost făcut permanent în 2019. O suprafață forestieră de mărimea Japoniei a fost deja pierdută din Indonezia.
Coreea de Sud—611 Milioane de Tone
Pe cap de locuitor: 12,15 tone pe persoană
Coreea de Sud produce cele mai multe dintre emisiile sale de carbon prin arderea combustibililor fosili pentru a genera electricitate și căldură. Transporturile, apoi producția și construcțiile urmează, pe măsură ce țara continuă pe o traiectorie de construire începută în anii 1960.
Coreea de Sud intenționează, de asemenea, să devină neutră din punct de vedere al carbonului până în 2050. La sfârșitul anului 2020, președintele țării, Moon Jae-in, a promis echivalentul a 7 miliarde de dolari pentru un „Green New Deal” care vizează înlocuirea centralelor pe cărbune cu energie regenerabilă, modernizarea clădirilor publice, crearea de complexe industriale concepute să utilizeze mai puțini combustibili fosili și chiar înverzirea zonelor urbane prin plantarea de păduri.
Arabia Saudită—582 Milioane de Tone
Pe cap de locuitor: 17,5 tone pe persoană
Emisiile de carbon ale Arabiei Saudite provin din petrol și o parte din gaz natural (fără cărbune), ceea ce are sens, deoarece petrolul este o industrie primară pentru țară. Acești combustibili sunt utilizați pentru a genera electricitate, pentru transporturi și în producție și construcții, precum și pentru a alimenta industria petrolieră.
Spre deosebire de Iran, Arabia Saudită a semnat Acordul de la Paris în 2015. Deși munca sa de reducere a emisiilor de carbon a fost lentă, s-a angajat să reducă emisiile de carbon până în 2030. Planurile includ tehnologie solară, eoliană și nucleară, o creștere a prețurilor combustibililor și un Standard de Energie Curată, precum și un angajament de a planta 5 miliarde de copaci în Orientul Mijlociu, dintre care 10 miliarde în Arabia Saudită.
Canada—577 Milioane de Tone
Pe cap de locuitor: 15,59 tone pe persoană
Emisiile pe cap de locuitor ale Canadei au scăzut în ultimii cinci ani, dar emisiile sale totale nu s-au modificat la fel de mult. Comparativ cu alte țări de dimensiuni similare, Canada folosește mult mai puțin cărbune și mai mult petrol și gaz natural pentru a alimenta producția de electricitate și căldură, precum și transporturile în țara cu o suprafață geografică mare.
Poate surprinzător, a treia cea mai mare contribuție la carbon provine din categoria schimbării utilizării terenurilor și a silviculturii, care produce mai multe emisii de carbon decât clădirile sau producția și construcțiile. Aceasta se datorează activităților forestiere active ale țării, inclusiv eliminarea continuă a pădurilor virgine (rezervoare semnificative de carbon), transformarea continuă a terenurilor forestiere în terenuri agricole, incendiile de vegetație și daunele provocate de insecte pădurilor și alte efecte pe termen lung ale practicilor anterioare de gestionare a pădurilor.
Planul Canadei de a reduce emisiile de carbon cu 30% sub nivelurile din 2005 până în 2030 (și emisii net-zero până în 2050) face parte din cadrul mai larg Pan-Canadian Framework on Clean Growth and Climate Change. Planul implică atât politici curente, inclusiv reglementarea emisiilor de metan, o taxă pe carbon și interzicerea centralelor pe cărbune, cât și politici noi, cum ar fi eficiența clădirilor și transporturilor și schimbări în utilizarea terenurilor.
Africa de Sud—479 Milioane de Tone
Pe cap de locuitor: 8,18 tone pe persoană
Emisiile de carbon ale Africii de Sud au rămas aproximativ la fel în ultimul deceniu, vasta majoritate provenind de la centralele pe cărbune ale țării și o parte din petrol. Mai mult decât în majoritatea țărilor de pe această listă, acea energie este folosită pentru a genera electricitate.
Deoarece cărbunele este un contributor atât de semnificativ la emisiile de carbon ale Africii de Sud (furnizează 80% din electricitatea țării), eliminarea treptată a centralelor pe cărbune și creșterea energiei regenerabile este cea mai simplă modalitate pentru țară de a-și îndeplini obiectivele Acordului de la Paris de reducere cu 28% a producției din 2015 până în 2030. Un sistem de taxă pe carbon este, de asemenea, deja operațional.
Brazilia—466 Milioane de Tone
Pe cap de locuitor: 2,33 tone pe persoană
Din 2014, emisiile de dioxid de carbon ale Braziliei au urmat un trend descendent. Țara utilizează o parte de cărbune și gaz natural, dar se bazează cel mai mult pe petrol, având cele mai mari rezerve de petrol și gaz din regiune. În ciuda acestui fapt, cea mai mare parte a emisiilor Braziliei provine din sectorul său agricol, schimbările utilizării terenurilor fiind a doua cea mai mare sursă. Arderea pe scară largă a pădurii tropicale braziliene (pentru agricultură și exploatare forestieră) s-a accelerat în ultimii ani.
Brazilia a semnat Acordul de la Paris în 2015 și și-a reafirmat angajamentele în 2020, cu obiective specifice de reducere a emisiilor totale nete de gaze cu efect de seră (inclusiv CO2, dar nu limitat la carbon) cu 37% în 2025 și cu 43% până în 2030, bazate pe anul de referință al emisiilor din 2005. Obiectivul pentru emisii net-zero este 2060.
Mexic—439 Milioane de Tone
Pe cap de locuitor: 3,7 tone pe persoană
Petrolul și gazul sunt principalele surse de emisii de carbon ale Mexicului — țara utilizează foarte puțin cărbune. Petrolul și gazul sunt utilizate în principal pentru a genera electricitate, urmate îndeaproape de sectorul transporturilor, care utilizează aproape la fel de multă energie pentru a deplasa oameni și mărfuri. Agricultura este a treia, o mare parte din acea hrană mergând către Statele Unite, precum și pentru a hrăni populația mexicană.
Mexic a semnat Acordul de la Paris în 2016, iar angajamentul său este de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 22% până la 36% până în 2030 (cifra mai mare reflectând unele așteptări privind transferul de tehnologie, accesul la împrumuturi cu costuri reduse și alte asistențe). Mexicul intenționează să își reducă în continuare emisiile cu 50% sub nivelurile din 2000 până în 2050. Deși amprenta totală de carbon a țării a scăzut ușor din 2016, până acum nu a reușit să atingă obiectivele mai mici de reducere a carbonului.
Australia—411 Milioane de Tone
Pe cap de locuitor: 16,88 tone pe persoană
Suprafața Australiei este similară cu cea a Statelor Unite, deși are aproximativ o zecime din populația SUA. Ambele țări se află în top 10 contributori de carbon pe cap de locuitor. Australia arde cărbune, petrol și gaz, deși cărbunele a fost în scădere și gazul în creștere de aproximativ 2008. Aceste emisii provin în principal din generarea de electricitate, urmată de agricultură și transporturi.
Ca parte a angajamentului său din Acordul de la Paris, Australia a declarat că va reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 26% până la 28% sub nivelurile din 2005 până în 2030. Există mai multe strategii pentru a realiza acest lucru, inclusiv îmbunătățirea eficienței consumului de combustibil al autoturismelor din țară, creșterea substanțială a energiei regenerabile — în special a energiei solare — și creșterea eficienței energetice a aparatelor existente. O taxă pe carbon care a fost în vigoare a fost eliminată în 2014, iar de atunci emisiile de carbon ale Australiei au stagnat după un deceniu de scădere.
