Casele cu curte interioară aveau mult sens. Locuitorii beneficiau de un spațiu exterior sigur și utilizabil în orice moment al zilei; nimeni nu trebuia să încuie o fereastră sau o ușă care se deschidea spre zona centrală. Acesta oferea multă ventilație naturală. Acoperișurile erau adesea folosite pentru colectarea apei pluviale. Jennifer a remarcat că acestea au menținut oamenii la o temperatură adecvată, cald sau răcoros, fără tehnologie avansată – timp de 4.500 de ani.
Renașterea locuinței cu curte interioară
Acum, potrivit Wall Street Journal, ele sunt din nou în mare vogă, din multe dintre aceleași motive pentru care romanii le iubeau acum 2000 de ani.
Probleme de planificare și zonare
Problema este planificarea. La Roma acum 2000 de ani și în Mexic sau Orientul Mijlociu astăzi, casele sunt construite până la limitele parcelei. În SUA și Canada, există de obicei cerințe pentru curți frontale și posterioare, ceea ce înseamnă că o casă cu curte interioară necesită o parcelă mult mai mare și pare chiar mai masivă decât o locuință obișnuită gigantică. Nu construiesc mai puțin spațiu interior și arată incredibil de ridicol în mijlocul unei parcele mari. (Vezi această casă în Wall Street Journal)
Oază urbană
Casele cu curte interioară au mult mai mult sens într-un mediu urban. Cea mai frumoasă pe care am prezentat-o este casa cu curte interioară din Toronto, realizată de Christine Ho Ping Kong și Peter Tan de la Studio Junction.
Aici puteți vedea cum posibilitatea de a închide curtea creează atât de mult spațiu util suplimentar, comparativ cu o casă obișnuită cu curte în față și în spate. Dacă măcar ar fi legal pentru construcțiile noi.
Problema cu casele prezentate în Wall Street Journal este că, în mare parte, sunt niște fortărețe gigantice. Ar fi fost frumos dacă ar fi prezentat câteva dintre designurile urbane mai mici care apar. Dar apoi, se află în secțiunea „Conace”. Mai multe în Wall Street Journal
