ACTUALIZARE: Au existat multe răspunsuri negative la această postare în comentarii. Urma să răspund explicându-mă mai detaliat, dar am acoperit acest subiect înainte în postările „De ce arată bucătăriile așa cum arată?” și „De unde au venit bucătăriile noastre și încotro se îndreaptă.”
Obișnuiam să mă plâng că insulele de bucătărie deveniseră atât de mari încât erau acum continente de bucătărie; apoi chiar s-au transformat în arhipelaguri cu insule multiple. Designerul uneia dintr-o casă nouă americană a remarcat:
Creșterea insulelor și scufundarea triunghiului de bucătărie
Nu mi-au plăcut niciodată insulele, dar apoi sunt probabil printre cele două persoane din America de Nord care cred că bucătăriile deschise sunt o idee proastă, probabil aceleași două care detestă insulele. Cealaltă ar putea fi Michelle Slatalla de la Remodelista, care scrie în Wall Street Journal:
Ea notează că, pe măsură ce casele au crescut, insulele, populare încă din anii 1980, au crescut odată cu ele.
Evident, triunghiul de bucătărie clasic, prezent încă de pe vremea Christinei Frederick în 1912, se scufundă și el sub greutatea insulei de bucătărie. „Obișnuiam să proiectăm în jurul celor trei puncte ale unui triunghi de lucru — frigiderul, aragazul și chiuveta”, spune un designer. „Cu un frigider sub blat, o plită și o chiuvetă, puteți plasa cele trei puncte pe o cale liniară în loc de un triunghi. O insulă vă permite să lucrați într-un spațiu foarte mic.”
Masa din bucătărie
În cele din urmă, Michelle Slatalla are o masă în sufragerie într-o bucătărie mare deschisă, unde majoritatea oamenilor ar pune o insulă. Ea spune că este mai bine pentru copii să-și facă temele și mai ușor de lucrat pentru o mulțime de funcții de bucătărie. Dar ar trebui acestea să fie în bucătărie deloc? Potrivit lui Paul Overy în cartea sa Light, Air and Openness, bucătăriile deschise erau considerate rele exact pentru că aceste lucruri se făceau în bucătărie.
Margarete Schütte-Lihotzky a proiectat bucătăria Frankfurt pentru a face gătitul mai eficient și pentru a scoate femeile din bucătărie unde fuseseră prinse anterior. Bucătăria „urma să fie folosită rapid și eficient pentru a pregăti mesele și a spăla vasele, după care gospodina ar fi liberă să se întoarcă la… propriile activități sociale, profesionale sau de agrement.”
Nu văd logica de a expune bucătarul ca și cum ar fi Julia Child; cel puțin ea nu trebuia să privească vasele murdare după. Și propria ei bucătărie de acasă nu avea o insulă.
Obișnuiam să cred că masa ar trebui să fie în bucătărie, așa cum face Michelle Slatalla (și cum făcea Julia Child). Credeam că este mai ecologică și mai sănătoasă, spunând unei reviste de design verde, acum defunctă:
Dar de atunci am ajuns să cred că o bucătărie separată este mai bună. Este cea mai eficientă și mai sănătoasă cale de a proceda, din cauza calității aerului, ventilației și tentației, și că adevăratul spațiu multifuncțional este masa din sufragerie – în sufragerie. Și că insulele pur și simplu stau în calea circulației adecvate. Christine a înțeles corect în 1912.
