Soția mea, Jenni, este o dieteticiană înregistrată care și-a deschis recent propria clinică. Ea a vorbit mult despre diferența dintre ținutul unei diete și realizarea unei schimbări de stil de viață. Ca parte a acestui efort, ea a avertizat împotriva aderării excesive la un set specific de „ce e permis și ce nu”, sau a prescripțiilor universale pentru o alimentație presupus mai sănătoasă: „Credem că alimentele ar trebui sărbătorite ca o sursă de nutriție, abundență și bucurie. Și credem că cel mai bun mod de a face acest lucru este prin dezvoltarea unei abordări adaptate circumstanțelor unice ale fiecărui pacient și care privește alimentația echilibrată și mai sănătoasă ca pe o călătorie pe tot parcursul vieții.”
În schimb, ceea ce Jenni și partenerii ei de afaceri recomandă este o abordare mai personalizată, care ține cont de preferințe și aversiuni, obiective și aspirații, provocări și tentații, precum și de mediul în care fiecare dintre noi facem alegerile noastre alimentare și de stil de viață. Este mai puțin important, la urma urmei, să evităm fiecare gram de zahăr sau ingredient industrial impronunțabil, și mai important să evaluăm de ce nu avem niciodată timp să ne relaxăm cu adevărat, de ce tiparele noastre de somn sunt perturbate sau de ce prindem mereu prânzul pe fugă și, prin urmare, ne mulțumim întotdeauna cu alimente procesate, sărate, de tip fast-food.
Îmi vine în minte că există lecții aici pentru mișcarea ecologică, și în special pentru a ne ajuta să depășim dezbaterile continue și neîncetate de pe Twitter despre dacă schimbarea stilului de viață sau schimbarea sistemelor contează cu adevărat. Propria mea viziune este că este cu siguranță un caz de „și/și”, dar mai specific că trebuie să regândim de ce facem ceea ce facem în propriile noastre vieți și cum îi putem încuraja pe alții pe parcurs.
Așa cum obsesia pentru număratul caloriilor poate deveni o distragere — și dificil de susținut — nu sunt convins că majoritatea dintre noi putem sau ar trebui să ne petrecem timpul calculând în foi de calcul fiecare aspect al stilurilor noastre de viață care emit carbon. În schimb, cred că trebuie să începem prin a ne pune câteva întrebări fundamentale:
- Ce încercăm de fapt să realizăm?
- Care sunt punctele noastre forte și punctele noastre slabe, și cum le putem valorifica?
- Cum putem face schimbări în propriile noastre vieți și – ideal – în comunitatea din jurul nostru pentru a face ca comportamentele mai dezirabile să devină implicite?
În cazul dietelor versus schimbarea stilului de viață, unul dintre lucrurile esențiale pe care oamenii trebuie să le înțeleagă clar este care sunt motivațiile lor reale. Încearcă să slăbească? Și dacă da, fac asta de dragul scopului în sine, sau scopul lor real este să se simtă mai bine sau să poată fi mai activi fizic? Rezultatul final poate fi sau nu același — dar înțelegerea motivației îi poate ajuta pe oameni atât să-și prioritizeze, cât și să-și susțină eforturile.
Într-o ordine de idei similară, mă ajută întotdeauna să înțeleg că scopul meu final nu este să-mi reduc propria amprentă de carbon la zero. În schimb, este să joc un rol semnificativ în reducerea amprentei la nivelul întregii societăți la zero.
Da, una dintre modalitățile prin care fac acest lucru este prin reducerea numărului de deplasări cu mașina sau prin alegerea mai multor mese pe bază de plante, deoarece ambele eforturi transmit semnale în lume — semnale care au un impact asupra sistemelor și structurilor din jurul nostru. Dar amintirea scopului meu final îmi permite să dedic mai mult timp și energie maximizării impactului meu pozitiv — de exemplu, prin advocacy sau eforturi de sustenabilitate la locul de muncă — și mai puțin timp să mă stresez cu privire la micile și frecventele modalități prin care nu ating stilul de viață verde „perfect”.
Cealaltă lecție transferabilă aici este că trebuie să ne concentrăm mai puțin pe comportamentele și alegerile noastre și mai mult pe ceea ce influențează aceste alegeri în primul rând. Poate fi tentant să mă cert (sau să-i cert pe alții) pentru că conduc prea mult. Și totuși, acea energie ar fi mai bine folosită la nivel personal, pentru a decide dacă aș putea locui în centrul orașului sau chiar pur și simplu pentru a-mi organiza casa astfel încât bicicleta să-mi fie mai accesibilă.
Același lucru se aplică și la nivel societal: în loc să-i criticăm pe alții pentru că și-au cumpărat un Hummer (electric sau nu), ar trebui să vorbim despre condițiile rutiere care au creat o cursă a înarmărilor de tipul „mașina mea e mai mare decât a ta”, și ar trebui să căutăm oportunități de detensionare.
În cele din urmă, majoritatea dintre noi am putea beneficia de pe urma unei alimentații mai sănătoase. Similar, lumea ar beneficia cu siguranță dacă am emite mai puțin carbon. În ambele cazuri, însă, nu ne putem doar dori să ajungem la comportamente „mai bune” sau să le atingem doar prin voință pură. În schimb, trebuie să înțelegem de ce facem ceea ce facem atunci când o facem și apoi să schimbăm circumstanțele, astfel încât comportamentele să se regleze de la sine.
