Timp de treizeci de ani, ne-am crescut familia în casa din mijloc din această fotografie, într-o suburbie construită pentru tramvaie, apărută după deschiderea liniei St. Clair la marginea Toronto-ului în 1913. Deși se află pe un teren destul de mic, de 9.1 metri pe 27.4 metri, era o casă mare, cu trei etaje, șase dormitoare și o baie. Pentru că era pe un deal, proprietarii anteriori au reușit să foreze un garaj în subsol în anii ’70, ceva ce a devenit ilegal la scurt timp după aceea, deoarece era atât de serios de urât.
Partea din spate a casei era un dezastru serios. În dreapta, există un solar, cu geam simplu pe trei laturi, cu un spațiu sub el care curgea. În stânga, o verandă cu plase, deasupra căreia era o bucătărie, pe care am transformat-o într-o spălătorie. Se desprindea de casă în așa hal, încât puteai vedea lumina zilei printre ea și casă. Era atât de frig iarna și atât de scump de încălzit. Ceva trebuia făcut. Copiii se mutaseră, iar eu voiam să vând, să mă mut într-un apartament; doi oameni nu au nevoie de șase dormitoare și un subsol complet, mai ales când unul dintre ei își petrece timpul scriind despre case mici și viața verde. Soția mea, Kelly, a urât ideea unui apartament. Avea grădina ei. Pianul ei. Apoi mi-a venit ideea de a transforma casa în duplex, cu noi locuind la parter și închiriind etajele superioare. S-a dovedit că fiica noastră plătea o mulțime de bani pentru a închiria un apartament cu prietenii ei și i-a plăcut ideea de a închiria etajul de sus. Așa că, pe moment, a părut o idee bună.
Acum, această casă era cu adevărat friguroasă și plină de curent. Nu exista cu adevărat niciun loc în living unde să poți sta confortabil, cu excepția zonei din fața șemineului cu gaz; când contractorul nostru, Greening Homes, a făcut un test de etanșeitate cu suflantă, ei au găsit aer intrând peste tot. Nu au putut niciodată să facă testul corect pentru a calcula schimbările de aer la 50 de pascali; casa era prea neetanșă. Dar pe lângă faptul că sunt interesat de viața verde, sunt și un fost președinte al Architectural Conservancy of Ontario și îmi plac clădirile vechi, iubesc caracterul lemnului și al ferestrelor și nu aveam de gând să golesc locul și să pierd toate acestea.
Deși am practicat ca arhitect, a trecut ceva timp, și am fost concediat de Kelly la ultima renovare pe care am făcut-o, pentru că eram prea ocupat să-i acord atenția de care avea nevoie. De data aceasta, am pornit de la început cu ideea de a angaja un arhitect. Am ales pe David Colussi de la Workshop Architecture, o firmă tânără și talentată care se întâmpla să fie după colț. Să lucrezi pentru un alt arhitect nu este niciodată ușor și poate duce cu ușurință la conflicte. Am fost cât se poate de cuminte, m-am lăsat pe mâna lui Kelly și am încercat din greu să-l las pe David să preia conducerea. El a făcut-o, iar lucrarea a decurs incredibil de lin. Aici puteți vedea planul parterului; holul principal din față devine parte a unității de sus, în timp ce noi intrăm pe ușa laterală. Noi primim livingul, sufrageria și bucătăria originale, în timp ce în spate, tot ce era vechi este demolat și înlocuit cu o nouă scară către nivelul inferior și un birou pentru Kelly. Există o ieșire intermediară către curtea din spate.
Dar nivelul inferior este locul unde începe distracția. Aici vom construi un birou pentru mine, noul nostru dormitor, baie, spălătorie și un mic salon/ cameră TV. Există un pic de spațiu de depozitare sub treapta intermediară și asta e tot. Aceasta urma să fie o problemă uriașă; aveam un subsol plin de lucruri, etajul al treilea era plin de lucruri, o bibliotecă și mii de cărți. Peste toate acestea, mama lui Kelly s-a îmbolnăvit și a trebuit să se mute într-un apartament mic și, din păcate, a murit la scurt timp după aceea, așa că Kelly a trebuit să gestioneze o altă gospodărie întreagă plină de lucruri.
A scăpa de toate lucrurile a fost greu, în special cărțile. Colecția de pietre a fiului meu. Colecția mea de pietre, lucruri pe care le-am cărat cu mine toată viața. Am dat o mare parte din ele prietenilor copiilor noștri, pe care i-am invitat să vină și să ia ce aveau nevoie; sunt la vârsta la care își încep propriile gospodării. Am făcut mult freecycling. În cele din urmă, am pus o mulțime de lucruri pe trotuar și i-am lăsat pe vecini să le ia. Dacă aș fi fost dispus să petrec timpul necesar, probabil aș fi putut obține destul de mulți bani pentru multe dintre lucrurile pe care le-am dat pur și simplu. Știu că cărțile de arhitectură pe care i le-am dat arhitectului nostru erau valoroase. Dar asta necesită multă muncă și mult timp, pe care nu le aveam. Mi s-a spus că există oameni care fac asta pentru tine, vând lucrurile și iau un procent, dar nu i-am găsit.
Cam singurul loc în care mi-am impus cu adevărat influența a fost în baie; sunt puțin obsedat de subiect.
Cred că destul de frumos. Fotograful Craig Williams are un obiectiv cu unghi larg serios, care face ca această cameră să pară mult mai mare decât este. Observați vitraliul de pe peretele lateral; aceasta era anterior un fel de fereastră ieșită în afară, care era atât de neetanșă încât nu mai putea fi salvată, așa că am pus o fereastră nouă și am agățat-o pe cea veche chiar în interior. (aveam nevoie de ceva, există un zid de cărămidă la 0.6 metri distanță)
Acesta urma să fie biroul lui Kelly, cu vedere la grădină, dar la începutul renovării, a fost disponibilizată și nu mai avea nevoie de un birou mare lângă bucătărie pentru a scrie despre mâncare. Așa că a devenit un fel de cameră de lectură/ salon. Observați peretele din spate al casei existente; nu ni s-a permis să ieșim nici măcar un centimetru mai mult decât extinderile anterioare, așa că fiecare centimetru a contat. Exista o adevărată istorie aici; am vopsit acel alb pe veranda cu plase acum 30 de ani. puteți vedea bârna veche de lemn care susținea cărămida, istoria casei este cu adevărat arătată chiar acolo.
Vederea de la nivelul superior spre treapta intermediară. Cu toții simțim că partea superioară a acelei biblioteci de lângă scară a fost o greșeală și blochează vederea, făcând-o să se simtă mai puțin deschisă. Voi muta asta. Ar trebui să menționez că urăsc cu adevărat, cu adevărat gips-cartonul și mi-a plăcut să mă joc cu lemnul, cărămida și blocurile de beton. Aceste materiale durează o veșnicie și nu necesită multă întreținere și se simt mult mai calde.
Vederea din sufragerie spre treapta intermediară. Kelly a amenajat-o cumva ca un omagiu adus mamei sale, cu candelabrul ei de cristal arătând minunat pe fundalul tavanului de lemn, și cu biroul ei antic jos.
O vedere înapoi spre scări și birou. Observați radiatorul montat sub rafturile bibliotecii; nu prea mai era niciun alt loc unde să-l punem. Pentru referințe viitoare, radiatoarele cu apă caldă și mobilierul din PAL nu se împacă bine. Cea mai mică scurgere și mobilierul explodează.
Apoi, în jos pe scări, spre biroul meu, cu birou de stat în picioare și un clasic vechi George Nelson/ Herman Miller.
Privind înapoi de la biroul meu spre scări și bibliotecă.
Scara în sus, în jurul bibliotecii și deasupra întregului spațiu de depozitare pe care îl avem. Nu pot să cred că am reușit. (Ei bine, de fapt nu am reușit complet. Din cauza tuturor lucrurilor mamei lui Kelly și a snowboardurilor și a aparatului meu de vâslit care nu încap, avem în prezent un depozit, dar vom scăpa de el în curând.)
Vederea din dormitor. Puteți vedea chiuveta și dușul în stânga. Este uimitor câtă lumină pătrunde în această cameră prin deschiderea scării; alaltăieri seară puteai aproape să citești în pat la lumina lunii. Totul este bine izolat; nu există radiator în această cameră, este încălzită de țevile expuse de pe tavan, care duc la radiatoarele de la etajul superior.
Nici obiectivul cu unghi larg al lui Craig nu a putut prinde toată cada și camera de duș într-o singură fotografie. Rețineți că, conform planurilor mele ciudate de baie, dușul este lângă cadă, nu în ea. Am vrut o cadă mai adâncă, în stil japonez, dar sunt foarte scumpe, așa că am luat una în stil occidental. Luminile CREE LED inundă locul. Toaleta este într-o cameră separată, o puteți vedea, împreună cu capacul meu de toaletă elegant, în De ce am cheltuit 1200 USD pe un capac de toaletă și de ce ar trebui să o faci și tu. De asemenea, nu există nici măcar un bec incandescent sau fluorescent în locuință.
Și, în sfârșit, pentru moment, dormitorul, cu pat de la Style Garage din Toronto. Nu pot spune că am păstrat locul la fel de minimalist impecabil ca în aceste fotografii, dar este destul de aproape. Nu am încă fotografii ale exteriorului sau ale etajului de sus, curtea din spate mai necesită lucrări, iar etajul de sus este acum ocupat. Probabil că este evident până acum că aceasta nu este chiar o locuință mică. Avem un living separat, sufragerie, salon și dormitor, totalizând aproximativ 120.8 metri pătrați. Asta este enorm după standardele de apartament și mai mult decât au nevoie doi oameni, chiar dacă ambii lucrează de acasă. Cu toate acestea, pe parcursul acestei renovări, am crescut densitatea populației de la doi la șase și folosim mai puțin gaz și electricitate decât înainte. Am făcut modificările necesare pentru a putea rămâne confortabil în această casă pentru o lungă perioadă de timp. Afară sunt -20°C (-4°F) acum și mie îmi este cald și confortabil; acum un an aș fi purtat lenjerie termică și aș fi avut dificultăți la tastat. Există multă viață încă în aceste case vechi; nu trebuie să le golești complet, să le demolezi sau să te muți din ele. Ele sunt adaptabile nevoilor schimbătoare și se potrivesc bine cu noile tehnologii, cum ar fi LED-urile și inserții pentru ferestre Indow. Am rămas pe loc și mă bucur că am făcut-o.
