De Ce Saola Este Pe Cale De Dispariție și Ce Putem Face

Nu se știu prea multe despre saola, un mamifer misterios cu coarne, originar din pădurile Munților Annamite din Laos și Vietnam. Un lucru pare destul de sigur, totuși: saola este o specie critic periclitată.

Nu este clar exact câte saole există și există informații puține pe care să se bazeze chiar și estimări aproximative. Specia era necunoscută științei occidentale până în 1992, când cercetătorii au întâlnit coarne de saola în casa unui vânător local. Rămâne incredibil de evazivă, mai ales pentru un animal de dimensiunea sa (de aceea este uneori numită „unicornul asiatic”, chiar dacă are două coarne, nu unul). Oamenii de știință au reușit să înregistreze o saola în sălbăticie doar de cinci ori – și numai cu camere-capcană.

Totuși, pe baza unei combinații de factori, este clar că saola este în pericol. Este listată ca fiind critic periclitată de către Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN), care estimează că au mai rămas șase până la 15 subpopulații izolate, fiecare cu doar câteva zeci de indivizi. Populația totală a speciei este „fără îndoială mai mică de 750 și probabil mult mai mică”, conform IUCN. Unele estimări sugerează că au mai rămas mai puțin de 100 de saole.

În ciuda datelor puține, toate informațiile disponibile despre saola indică un „declin clar și prelungit pe tot parcursul arealului său mic”, avertizează IUCN, menționând că rata de declin este pe cale să se înrăutățească în continuare. Și cum nu există nicio saola în captivitate nicăieri pe Pământ, pierderea populațiilor sălbatice ar însemna pierderea speciei.

Iată o privire mai atentă asupra puținului pe care îl știm despre acest bovid evaziv, inclusiv de ce este pe cale de dispariție, cum oamenii încearcă să-l salveze și ce puteți face pentru a ajuta.

Amenințări

Saola (Pseudoryx nghetinhensis) aparține tribului taxonomic Bovini, care include și toate bovinele sălbatice și domestice, precum și bizonii. Cu toate acestea, este singurul membru supraviețuitor al genului Pseudoryx, despărțindu-se de toți ceilalți bovizi vii în urmă cu peste 13 milioane de ani, deci este doar o rudă îndepărtată a altor specii.

Saola adulte au aproximativ 84 cm înălțime la umăr, dar pot cântări până la 100 kg, iar cele două coarne paralele – găsite atât la masculi, cât și la femele – pot crește până la 51 cm lungime. Pot fi mai mici decât majoritatea bovinelor și bizonilor, dar puține animale de dimensiunea lor au reușit să se ascundă de omenire la fel de bine ca saolele. Probabil sunt cel mai mare animal terestru din lume care nu a fost niciodată văzut în sălbăticie de un biolog, conform Grupului de Lucru pentru Saola al IUCN.

Din păcate, nici măcar saola vicleană nu se poate ascunde complet de oameni. Deși continuă să evite oamenii de știință, saola suferă totuși efectele prezenței omenirii, atât direct, cât și indirect.

Vânătoarea

Vânătoarea este principalul pericol pentru saola, conform IUCN, chiar dacă majoritatea vânătorilor din arealul speciei au puțin interes să o ucidă sau să o captureze. Fauna locală este vânată în principal pentru carnea de vânat (bushmeat) sau comerțul cu medicină tradițională, iar cererea specifică pentru saola este „aproape inexistentă” în ambele tipuri de comerț, explică IUCN.

Spre deosebire de multe alte animale din habitatul său, saola nu este prezentă în farmacopeea tradițională chineză, astfel încât nu există o mare motivație financiară pentru vânători să vizeze saole pentru export. Carnea speciei nu este considerată deosebit de atractivă în comparație cu alte ungulate mai comune din aceleași păduri, precum cerbii muntjac sau sambar, astfel încât nici nu este foarte apreciată ca bushmeat.

Totuși, asta nu înseamnă că saolele sunt în siguranță. Chiar dacă nu sunt ținta principală a vânătorilor din Munții Annamite, ele sunt adesea ucise accidental în cadrul vânării generale a altor animale sălbatice pentru comerțul intensiv cu faună sălbatică din regiune. Unele saole cad victime vânătorilor de bushmeat, dar principala amenințare provine de la capcanele cu sârmă setate de braconieri profesioniști, conform Grupului de Lucru pentru Saola.

Amploarea vânătorii și a prinderii în capcane în arealul saolei este „greu de descris adecvat”, conform IUCN. Animale sălbatice precum urșii, tigrii și cerbii sambar sunt ucise pe scară largă, în număr mare, prin mijloace indiscriminate – anume capcane – care ucid și specii care nu sunt vizate, precum saolele. Și în timp ce unele specii din Munții Annamite ar putea fi destul de numeroase și răspândite pentru a rezista acestui asalt, saola are o marjă de siguranță mult mai mică.

Pierderea habitatului

O altă amenințare majoră pentru saola este una familiară pentru fauna sălbatică din întreaga lume: pierderea și fragmentarea habitatului său. Dezvoltarea umană a contribuit la izolarea diverselor subpopulații una de cealaltă, cu bariere variind de la drumuri și terenuri agricole la dezvoltarea minieră și hidroenergetică.

Construirea autostrăzii Ho Chi Minh, de exemplu, a afectat deja subpopulațiile de saola prin fragmentarea pădurilor, precum și prin creșterea accesului oamenilor pentru exploatarea forestieră, vânătoare și transportul faunei sălbatice către piețele urbane. Drumul a dus, de asemenea, la mai multă defrișare în mai multe zone cheie pentru saola, conform IUCN, în special în Rezervația Naturală Saola din Hue și Rezervația Saola din Quang Nam.

Există între șase și 15 subpopulații de saole care trăiesc în Munții Annamite, dar fiecare grup este izolat de celelalte în habitate necontigue. Acest tip de fragmentarea habitatului poate eroda diversitatea genetică a unei specii și o poate face mai puțin rezilientă la pericole suplimentare, cum ar fi vânătoarea, bolile sau schimbările climatice.

Deși există încă suficient habitat potențial pentru saola în Laos și Vietnam pentru a susține o populație mai mare de saole, notează IUCN, acest lucru ar necesita o schimbare semnificativă a tendințelor actuale. Saolele nu sunt doar prinse în buzunare de habitat, ci regiunea se confruntă și cu o rată ridicată de creștere a populațiilor umane, ceea ce va adăuga probabil presiunilor care alimentează deja declinul saolei.

Lipsa reproducerii în captivitate

Saolele au fost luate în captivitate de aproximativ 20 de ori din 1992, iar toate au murit la scurt timp după aceea, cu excepția a două care au fost eliberate înapoi în sălbăticie. În prezent, nu există saole în captivitate nicăieri și, prin urmare, nu există o rezervă pentru populațiile sălbatice.

În timp ce unele animale sălbatice aflate în declin se pot agăța de existență cu ajutorul programelor de reproducere în captivitate – uneori chiar și după ce specia a dispărut din sălbăticie, cum ar fi corbul hawaian – saola nu se bucură de o astfel de rezervă. Dacă un program de reproducere în captivitate nu poate fi stabilit înainte ca ultimele saole sălbatice să dispară, specia va fi pierdută pentru totdeauna.

Ce Putem Face

Salvarea saolei de la extincție nu va fi ușoară, dar pare încă posibilă din punct de vedere tehnic. Asta s-ar putea să nu sune a mare lucru, dar conform standardelor evenimentul actual de extincție în masă de pe Pământ, este o bază de speranță care nu ar trebui luată de-a gata.

Cea mai mare subpopulație de saole are probabil mai puțin de 50 de indivizi, conform IUCN, și cu întreaga specie posibil redusă la un număr de două cifre, ar putea fi deja prea târziu pentru a salva saolele în sălbăticie. Merită totuși încercat, desigur: Chiar dacă nu există o populație nedescoperită care se ascunde undeva, există cel puțin o șansă ca supraviețuitorii cunoscuți să se dovedească mai rezilienți decât se așteaptă.

Saola are nevoie de habitate sigure, spațioase și interconectate, ceea ce înseamnă nu doar să i se ofere rezervații naturale în care să trăiască, ci și să se aplice legile de conservare menite să o protejeze de oameni.

Rezervații pentru saola au fost create în unele părți ale arealului lor, dar saolele care trăiesc acolo nu sunt întotdeauna bine protejate, conform IUCN. Pot exista riscuri continue de la pierderea habitatului sau vânătoarea locală de bushmeat, dar principala amenințare provine de la capcanele setate de braconieri, care caută de obicei alte animale pentru a le vinde în comerțul cu faună sălbatică.

Chiar dacă această amenințare a braconajului ar putea fi oprită, totuși, saolele sălbatice ar putea fi totuși condamnate pur și simplu pentru că sunt acum atât de puține în habitate atât de disparate. De aceea, pe lângă eforturile de protejare a saolelor sălbatice, soarta speciei ar putea depinde de succesul unui program planificat de reproducere în captivitate.

Nicio saola nu a supraviețuit vreodată mult timp în captivitate, ceea ce s-ar putea să nu pară de bun augur pentru acest plan, deși încercările anterioare de a ține saolele în captivitate au fost mai puțin sofisticate decât tipul de programe moderne de reproducere în captivitate utilizate acum pentru alte specii pe cale de dispariție.

Poate că un astfel de program ar putea salva saola, dar pentru a încerca, oamenii de știință vor trebui să găsească – și să captureze în siguranță – saole sălbatice. Aceasta este o provocare pentru multe animale sălbatice, dar este deosebit de descurajantă pentru o specie care nu a fost niciodată văzută în sălbăticie de un biolog.

Așadar, înainte ca orice reproducere în captivitate să poată începe, oamenii de știință lucrează mai întâi la metode de a găsi saole, cum ar fi instalarea de camere-capcană, intervievarea localnicilor și chiar căutarea sângelui de saola în lipitori colectate din pădurile Munților Annamite.

Această căutare rămâne prioritatea principală, conform Strategiei și Planului de Acțiune pentru Conservarea Saola din 2020 al IUCN, care notează că există încă unele metode de detectare mai noi care nu au fost încercate cu saole. Dacă oricare dintre aceste eforturi dă roade, următoarea provocare va fi capturarea acestor saole și relocarea lor într-un nou centru de reproducere în captivitate, unde oamenii de știință vor încerca să învețe suficiente despre această creatură misterioasă pentru a o ajuta să se reproducă în captivitate.

În cele din urmă, într-un scenariu departe de a fi sigur în care toate acestea reușesc, scopul final ar fi reintroducerea saolelor crescute în captivitate în sălbăticie.