Daisy, șnauzerul pitic al surorii mele, mi-a făcut o impresie puternică în timpul unei vizite prelungite. Am găsit chiar un grup de salvare a șnauzerilor și am depus o cerere online, sperând să am propriul meu animal de companie energic.
Nimeni nu a sunat.
Îmi amintesc că am fost dezamăgită la momentul respectiv, dar ieșirile regulate cu Daisy mi-au ușurat ego-ul rănit. În cele din urmă, m-am intersectat cu o cățelușă precoce pe nume Lulu, care a schimbat totul. Escapadele noastre au inspirat această rubrică și căutarea mea de a ajuta alți proprietari de animale de companie, stresați și la prima experiență. Am găsit, de asemenea, alinare într-o carte amuzantă intitulată „What the Dog Did: Povești de la un proprietar de câine anterior reticent”, de Emily Yoffe. Poveștile despre Sasha beagle-ul m-au ajutat să realizez că nu eram singură în a deplânge înclinația Lulului meu de a roade pantofi, suluri de hârtie igienică sau paturi noi pentru câini.
În articolul său din Slate.com, Yoffe scrie despre faptul că a fost refuzată de o organizație de salvare, după ce a suferit printr-o litanie de întrebări amănunțite. În cele din urmă, familia ei a renunțat și și-a cumpărat următorul animal de companie de la un crescător. Rubrica lui Yoffe mi-a amintit de acea cerere fără succes pentru șnauzer de acum mulți ani. Poate că propriile mele răspunsuri m-au scos din cursă.
„Oamenii care salvează animale pot fi reticenți să creadă că oricine merită creaturile blănoase”, spune Yoffe în articol. „Solicitanții sunt uneori supuși unui interogatoriu care s-ar potrivi lui Michael Vick.”
De ce atâta dramă? Organizațiile de salvare eliberează adăposturile de animale supraaglomerate plasând animale în familii temporare și promovându-le activ pe site-uri precum Petfinder.org. Pe măsură ce animalele salvate se adaptează vieții de familie, voluntarii colectează informații care îi vor ajuta să găsească o potrivire perfectă. Dacă lucrurile nu funcționează, majoritatea grupurilor de salvare vă permit să returnați animalul de companie — fără întrebări — ceea ce face procesul de verificare și mai important în faza inițială.
Dar întrebări precum „Intenționați să aveți copii?” sau „Cât de mult ați cheltui pentru un animal bolnav?” pot irita unii iubitori de animale bine intenționați. Reprezentanți de la trei grupuri de salvare oferă câteva explicații despre unele dintre aceste întrebări amănunțite despre animalele de companie.
Cât sunteți dispus să cheltuiți pentru un animal de companie?
„Acesta este doar modul nostru de a ne asigura că nu au nicio problemă să ducă câinele la veterinar dacă este rănit sau bolnav”, spune Janice Brooks, directorul Rescued Unwanted Furry Friends Rescue (911ruff.org).
Având sediul în Fort Walton Beach, Florida, organizația non-profit a lui Brooks s-a străduit să plaseze câini după deversarea de petrol din Golf. În loc să preia mai multe animale de companie din adăposturi, Brooks și echipa ei s-au concentrat pe găsirea de cămine pentru celelalte 34 de animale de companie aflate în îngrijirea ei. Renunțările din partea proprietarilor, din cauza desfășurării militare sau a economiei afectate a Coastei Golfului, fac procesul de adopție și mai dificil. Dar scopul ei este de a evita o potrivire nepotrivită. „Au trecut prin destule deja.”
Problema cheltuielilor cu animalele de companie devine, de asemenea, un factor atunci când oamenii aleg rase care necesită multă întreținere. Bulldogii sunt notoriu alergici la cereale. Acești câini cu bot scurt tind, de asemenea, să aibă probleme respiratorii, plasându-i în fruntea listei „nu zboară” pentru majoritatea companiilor aeriene. Dar această rasă populară generează numeroase cereri de adopție pentru Georgia English Bulldog Rescue (GEBR).
„Refuz mulți oameni care au așteptări nerealiste”, spune Ruthann Phillips, directorul GEBR. Ea notează că o vizită tipică la veterinar pentru unul dintre bulldogii ei poate depăși 200 de dolari. Facturile veterinare anuale pentru bulldogii englezi prost crescuți pot costa cu ușurință de 10 ori acea sumă.
În 2011, proprietarii de câini au cheltuit 248 de dolari pentru îngrijiri veterinare de rutină, iar proprietarii de pisici au cheltuit 219 de dolari, conform unui sondaj realizat de Asociația Americană a Produselor pentru Animale de Companie. La fel ca oamenii, animalele de companie se îmbolnăvesc din când în când, adăugând la acea factură. Grupurile de salvare caută solicitanți care se vor angaja la vaccinări de rutină, împreună cu preventive pentru a combate puricii și amenințarea dirofilariozei, o boală care pune viața în pericol, transmisă de țânțari infectați.
Aveți un medic veterinar?
„Contactăm [veterinarul] pentru a ne asigura că au cumpărat preventive pentru dirofilarioză, preventive pentru purici, că au ținut animalul de companie la zi cu vaccinurile”, spune Brooks, menționând că medicii veterinari oferă indicii despre îngrijirea unui animal de companie. „Când am sunat, [un solicitant] nu mai duseseră câini la veterinar de ani de zile. Mi-ar displăcea să știu că [un câine] a fost rănit și ei nu l-au dus la veterinar.”
Organizația ei de salvare va accepta proprietari de animale de companie pentru prima dată, chiar și fără o recomandare veterinară. În aceste cazuri, Brooks oferă un ghid introductiv pentru animale de companie, plin de informații despre preventive pentru purici și dirofilarioză, alimente de evitat cum ar fi ciocolata, și alte informații cheie.
Intenționați să aveți copii?
Copiii și animalele de companie pot coexista pașnic, dar unii copii mici au dificultăți în a rezista tentației de a trage de urechi sau cozi. Primii pași ai nepotului meu au fost rapid urmați de sprinturi nebune prin casă în goana după Daisy. Sora mea a trebuit să introducă rapid cuvântul „blând” în timpul jocului, când el a încercat să bată ușor în loc să mângâie biata cățelușă. Majoritatea grupurilor de salvare au, de asemenea, povești despre proprietari care au predat animale de companie pentru că nu puteau face față muncii implicate în creșterea copiilor și a animalelor de companie.
„Am avut predări din partea proprietarilor de la tineri care au luat bulldogi ca pe primul lor copil — apoi au avut copii — și nu-și puteau permite ambele”, spune Phillips.
Brooks adaugă că întrebarea îi ajută să determine o potrivire bună pentru animalul de companie. „Știm care câini plac și nu plac copiii”, spune ea. „Nu vreau ca un copil să fie rănit.”
Dețineți o casă sau locuiți cu chirie?
„Am primit un formular săptămâna trecută, o predare din partea proprietarului, pentru că persoana nu a verificat mai întâi cu proprietarul”, spune Dianne DaLee, vicepreședintele Atlanta Boxer Rescue (ABR). „Proprietarul a spus că nu aveți voie să aveți câini de peste 20 de kilograme, și câinele a trebuit să plece.”
ABR solicită potențialilor clienți să obțină o scrisoare de la proprietarul lor ca parte a procesului de adopție. Brooks recomandă, de asemenea, ca toți membrii familiei să viziteze potențialele animale de companie și să fie de acord cu adopția. Dacă condițiile de locuit se schimbă, ajută să existe alți membri ai gospodăriei care își vor asuma responsabilitatea pentru animalul de companie.
Aveți o curte îngrădită?
„Când oamenii merg la serviciu, să zicem că au un loc de muncă de la 8 la 5, trebuie să plece devreme pentru a ajunge la serviciu, apoi ajung târziu acasă. Asta înseamnă nouă până la zece ore înainte ca câinele să poată ieși”, spune Brooks. „Dacă aveți o modalitate ca câinele să iasă, să-și facă nevoile și să se întoarcă, în general nu există nicio problemă cu noua casă. Oamenii sunt fericiți; câinii sunt fericiți.”
Deși DaLee recunoaște că întrebările din cererile de adopție pot semăna cu Inchiziția Spaniolă, răspunsurile sincere îi ajută pe voluntari să găsească cea mai bună potrivire. Unii câini salvați nu au văzut niciodată interiorul unei case. Alții necesită dresaj amplu sau îngrijiri veterinare înainte de a fi gata de adopție. Myles, o nouă adăugare de 7 luni la ABR, a sosit cu o râie atât de severă încât a provocat infecții cutanate secundare pe aproximativ 40 la sută din corpul său. După ce a primit îngrijiri medicale și puțină dragoste de la familia sa temporară, începe încet să se vindece și chiar să se joace.
„Acești câini provin din medii dificile”, spune DaLee. „Vrem să aibă un cămin permanent și să nu fie returnați unei organizații de salvare sau să sară dintr-un cămin în altul.”
