Arhitecți arahnizi
Păianjenii sunt, printre alte trăsături, renumiți pentru abilitatea lor de a țese pânze complicate, frumos proiectate, din mătase. Deși pânzele de păianjen pot fi într-adevăr înfiorătoare și neliniștitoare, mai ales dacă intri direct într-una, ele sunt totuși realizări absolut uimitoare de design.
Diferite specii de păianjeni creează tipuri diferite de pânze, de la pânza spiralată emblematică prezentată aici, la pânze tip foaie și chiar pânze în formă de pâlnie. De fapt, conform About Education, unii păianjeni adaugă chiar și „decorațiuni” în interiorul unei pânze, numite stabilimenta. „Un stabilimentum poate fi o singură linie în zig-zag, o combinație de linii sau chiar o spiră în centrul pânzei. Un număr de păianjeni țes stabilimenta în pânzele lor, cel mai notabil fiind păianjenii cu pânză circulară din genul Argiope.”
Întrebarea, însă, este de ce pânzele de păianjen au deloc modele și nu sunt doar o grămadă de mătase lipicioasă atârnată la întâmplare de niște ramuri de copac?
Se pare că ar putea fi din mai multe motive. Se crede că stabilimenta au scopuri precum: a face pânza mai vizibilă pentru speciile nevizate (cum ar fi oamenii!), astfel încât pânza să fie puțin mai protejată de distrugerea accidentală; camuflajul, astfel încât păianjenul în repaus însuși să fie ascuns în interiorul designului; sau atragerea prăzii într-o anumită parte a pânzei. Dar designul general, inclusiv stabilimenta, se reduce la stabilitate. După cum știm, pânzele de păianjen sunt incredibil de puternice, iar modelele adaugă o rezistență suplimentară, astfel încât structura laborioasă să nu fie distrusă în întregime de o insectă mare, care se luptă. Dar nu este vorba doar despre forța brută – este vorba și despre modul în care rezistența structurii funcționează ca un întreg.
Mătasea de păianjen este, kilogram pentru kilogram, mai puternică decât oțelul. Un studiu realizat de cercetători de la MIT a arătat că nu doar rezistența mătăsii și capacitatea acesteia de a se întinde și de a se strânge la diferite presiuni permit unei pânze de păianjen să reziste la deteriorare, ci și designul complex al pânzei în sine. „Pânzele de păianjen, se pare, pot suporta destul de multe lovituri fără să cedeze. Deteriorările tind să fie localizate, afectând doar câteva fire — locul unde o insectă a fost prinsă în pânză și s-a zbătut, de exemplu. Această deteriorare localizată poate fi pur și simplu reparată, mai degrabă decât înlocuită, sau chiar lăsată așa dacă pânza continuă să funcționeze ca înainte.”
Deoarece pânzele sunt proiectate într-un mod în care deteriorarea rămâne localizată, un păianjen poate repara mai ușor o pânză decât să o reconstruiască în întregime după fiecare impact de la o insectă, o crenguță sau un vânt puternic. Pentru un păianjen, a-și aloca timp suplimentar pentru a proiecta o pânză înseamnă a economisi energie pe termen lung.
