„De ce te mai obosești să faci dulceață când poți pur și simplu să o cumperi ieftin de la magazin?” Fiul meu cel mic mi-a adresat o întrebare excelentă săptămâna trecută, în timp ce stăteam deasupra unei oale cu dulceață de piersici care bolborosea, într-o după-amiază umedă. Nu eram deloc dornică să fiu acolo în acel moment; era cald și lipicios și aș fi preferat să fiu la plajă cu copiii mei. Dar piersicile stătuseră pe blatul de bucătărie de câteva zile și erau perfect coapte. Muștele de fructe roiau și știam că trebuia să termin treaba mai devreme decât mai târziu.
A trebuit să mă gândesc la răspunsul meu înainte de a-i răspunde. „Sunt multe motive pentru care fac asta”, am spus eu, apoi am început o explicație care părea să-l plictisească repede, deoarece a schimbat subiectul la scurt timp după aceea. Dar nu m-am oprit din a medita la asta – era o întrebare atât de bună – și bănuiesc că și cititorilor PlanetaNoastra le place să se gândească la acest gen de lucruri.
Primul și cel mai evident răspuns este că a face dulceață acasă captează fructele locale, de sezon, într-un mod care îmi permite mie și familiei mele să le consumăm pe tot parcursul anului. Când cumpăr dulceață de la magazin, aceasta este adesea făcută cu fructe importate sau este produsă într-o altă țară. Făcând-o singură, știu de unde provine fructul, uneori chiar cine este fermierul, și exact ce altceva conține dulceața. Le învață pe copiii mei că anumite fructe sunt disponibile doar în anumite perioade ale anului și că, dacă ratezi oportunitatea de a recolta sau de a cumpăra la coacere optimă, nu ai noroc până anul viitor.
A face dulceață acasă îmi permite să refolosesc aceleași borcane de sticlă an de an. Acest lucru este satisfăcător din perspectiva unui stil de viață fără deșeuri și fără plastic. Înseamnă mai puține recipiente în coșul meu de reciclare, fără sigilii de plastic, un lucru mai puțin de cumpărat de la magazin. Tot ce trebuie să înlocuiesc sunt capacele de sigilare.
Este satisfăcător să-mi folosesc mâinile pentru a face mâncare delicioasă de care familia mea se va bucura pe tot parcursul lunilor de iarnă. Gătitul este o abilitate practică, pe care o fac cu plăcere și este un contrast binevenit față de munca mai cerebrală de scriere și editare pe care o fac toată ziua în fața unui computer. De asemenea, pot face dulceața exact așa cum îmi place – fluidă și ușor de luat cu lingura, spre deosebire de consistența groasă, gelatinoasă, a dulcețurilor cumpărate din magazin, pe care practic trebuie să le zdrobești pe pâine prăjită; eu prefer să o scurg.
Nu în ultimul rând, actul de a face dulceață în fiecare vară mă conectează la o tradiție familială adânc înrădăcinată. Am amintiri cu bunica mea, mătușile și mama producând zeci de borcane de dulceață – de căpșuni, caise, prune, soc – și „punând” o mulțime de alte conserve. Îmi amintesc că stăteam în pivnița rece a fermei de 150 de ani a bunicii mele, privind curcubeul de borcane de pe rafturi, dovada palpabilă a muncii ei asidue și a angajamentului său față de frugalitate și siguranța alimentară.
Copiii mei cresc într-o lume foarte diferită de cea în care a crescut bunica mea – sau chiar eu, de altfel – dar tot vreau să știe ce presupune conservarea alimentelor, cât de delicioase sunt și cum îi conectează la un lanț de aprovizionare cu alimente din ce în ce mai industrializat și ascuns vederii noastre. Nu suntem pe cale să ne mutăm la o fermă și să începem să creștem propriile animale sau să cultivăm legume organice la o scară semnificativă, dar aducerea în casă a coșurilor de fructe și legume pentru a le conserva și congela în fiecare an este doar o modalitate de a scurta acest lanț alimentar și de a ne apropia de pământul care ne hrănește. Și așa persist, devenind mai bună și mai eficientă în fiecare an.
Fiul meu de șase ani, desigur, nu a ascultat aproape nimic din toate acestea, deși s-a însuflețit la povestea despre pivnița rece a străbunicii sale. Apoi a cerut să guste dulceața, pe care tocmai o pusesem cu lingura pe o farfurie pentru a-i verifica consistența. Văzându-i fața luminându-se în timp ce lingea lingura a făcut ca toată munca transpirată să merite. „Mami, are gust de vară!”, a declarat el.
Și poate că acesta era singurul răspuns de care avea nevoie – că dulceața de casă este ca și cum ai împacheta o zi fierbinte de vară într-un borcan, astfel încât să te poți bucura de ea luni mai târziu, când întreaga lume a înghețat complet. Nu se poate mai bine de atât.
Citește mai departe
Conserve în cămara mea din recolta grădinii
