Charles Darwin a fost intrigat de atâtea enigme evoluționiste. Un lucru care îl nedumerea era de ce atâtea animale domesticite, în special câinii și animalele de fermă, tindeau să aibă urechi lăsate.
„Patrupedele noastre domesticite descind toate, din câte se știe, din specii cu urechi ridicate,” sublinia Darwin în „Variația animalelor și plantelor sub domesticație.” „Pisicile din China, caii din anumite părți ale Rusiei, oile din Italia și din alte părți, cobaiul din Germania, caprele și vitele din India, iepurii, porcii și câinii din toate țările cu o civilizație îndelungată.”
Darwin a remarcat că animalele sălbatice își folosesc constant urechile ca niște pâlnii pentru a capta orice sunet. Singurul animal sălbatic cu urechi neridicate, conform cercetărilor sale de la acea vreme, era elefantul.
„Incapacitatea de a-și ridica urechile,” a concluzionat Darwin, „este cu siguranță într-un fel rezultatul domesticirii.”
Când are loc domesticirea
Tot felul de lucruri se întâmplă, a remarcat Darwin, atunci când animalele devin blânde. Nu doar urechile lor se schimbă. Animalele domesticite tind să aibă boturi mai scurte, maxilare și dinți mai mici, iar blana lor este mai deschisă la culoare și uneori pătată.
El a numit fenomenul sindromul domesticirii.
Darwin a crezut că trebuie să existe un motiv pentru toate aceste schimbări, chiar dacă nu părea să existe nicio legătură. Timp de ani de zile, oamenii de știință au oferit teorii, dar niciuna nu a fost acceptată pe scară largă.
Aproximativ un secol mai târziu, la sfârșitul anilor 1950, geneticianul rus Dmitri Belyaev, a început un experiment folosind vulpi argintii. El a emis ipoteza că schimbările la animale au fost rezultatul selecției prin reproducere bazată pe trăsături comportamentale.
Belyaev a început să reproducă vulpile, alegându-le pe cele care erau cele mai calme în preajma oamenilor și mai puțin predispuse să muște. Apoi a reprodus urmașii lor, alegând animalele folosind aceleași criterii. În doar câteva generații, nu numai că vulpile au devenit prietenoase și domesticite, dar multe dintre ele aveau și urechi lăsate. În plus, au apărut schimbări în culoarea blănii lor, precum și la cranii, maxilare și dinți.
A început cu adrenalina
Un nou studiu publicat săptămâna aceasta în jurnalul Genetics oferă o teorie despre motivul pentru care domesticirea a avut un impact atât de mare asupra urechilor câinilor, precum și asupra altor trăsături fizice.
Conform studiului condus de Adam Wilkins de la Institutul de Biologie Teoretică din Berlin, teoria este că poate un om timpuriu a observat un lup care era diferit de ceilalți. Nu se temea de oameni și poate chiar i s-a alăturat pentru resturi și în cele din urmă a devenit un companion.
Acest lup timpuriu probabil că nu avea un exces de adrenalină din glanda suprarenală, care alimentează răspunsul de „luptă sau fugi”. Glanda suprarenală este formată din „celule ale crestei neurale”. Aceste celule se deplasează, de asemenea, în diferite părți ale unui animal unde aceste schimbări între animalele sălbatice și cele domestice cu urechi lăsate sunt cele mai evidente.
Cercetătorii teoretizează că, dacă celulele crestei neurale nu ajung la urechi, atunci acestea devin oarecum deformate sau lăsate. Dacă celulele cauzează probleme cu pigmentarea, acest lucru explică blana pătată, în loc de uniformă. Dacă celulele sunt slabe atunci când ajung la maxilar sau dinți, acestea ar putea crește pentru a deveni ușor mai mici.
Surprize precum urechile lăsate nu au fost anticipate, dar au fost un lucru rău? ABC News l-a întrebat pe Wilkins pentru a afla.
„Cred că nu,” a spus el. „În cazul animalelor domesticite, majoritatea nu ar supraviețui foarte bine în sălbăticie dacă ar fi eliberate, dar în captivitate se descurcă perfect și, deși trăsăturile ‘sindromului domesticirii’ sunt din punct de vedere tehnic defecte, ele nu par să le facă rău.”
Câinii noștri, de exemplu, nu au nevoie să se camufleze cu blănuri de culori uniforme sau să aibă urechile constant în alertă, căutând probleme. Plus că s-a dovedit a fi destul de benefic pentru oameni.
„Și pentru noi, domesticirea animalelor a fost un progres major care a făcut posibilă dezvoltarea civilizațiilor noastre,” a spus Wilkins, „sau cel puțin au contribuit substanțial la aceasta.”
Explicarea urechilor câinelui tău
Evident, nu toate urechile câinilor sunt lăsate. Multe rase, cum ar fi rasele nordice (Malamut, Husky Siberian, Samoyed) și unii terieri (Cairn, West Highland White) sunt cunoscute pentru urechile lor ascuțite sau ridicate.
După cum subliniază autorul de cărți despre câini și profesorul de psihologie Stanley Coren, Ph.D., în Psychology Today, „Prin selecție artificială, ființele umane au modificat forma urechii ascuțite și ridicate a lupului într-o varietate de forme diferite. De exemplu, bulldogul francez … are urechi mari, ridicate, cu vârful ascuțit modificat într-o curbă netedă, producând ceea ce crescătorii de câini numesc urechi rotunjite sau cu vârf rotunjit.”
Coren continuă să ilustreze multe tipuri de urechi ascuțite și lăsate, cu nume variind de la pandantiv la roză, nasture la pliată, flacără de lumânare la glugă.
Dar toate urechile, aparținând tuturor câinilor, au un lucru în comun, subliniază Coren.
„Fiți siguri că, indiferent de forma lor, majorității câinilor le place să fie zgâiați ușor în spatele urechilor, mai ales dacă scoateți sunete de iubire în același timp.”
De ce contează animalele de companie pentru PlanetaNoastra
La PlanetaNoastra, suntem susținători ai bunăstării animalelor, inclusiv a animalelor noastre de companie și a altor animale domestice. Cu cât înțelegem mai bine câinii noștri, cu atât mai bine putem sprijini și proteja bunăstarea lor. Sperăm că cititorii noștri vor adopta animale de companie din adăposturi în loc să cumpere de la crescători sau magazine de animale, și vor lua în considerare și susținerea adăposturilor locale de animale.
