Nu este ceea ce pare.
Mama mea era dependentă de magazinele second-hand. Mergea în fiecare săptămână fără alt scop decât să caute chilipiruri. Bineînțeles că găsea chilipiruri, fiind o cumpărătoare isteață și prudentă cum este – cercei de aur, seturi fine de porțelan, tacâmuri, lenjerii de pat de înaltă calitate, electrocasnice, pentru a numi doar câteva. Problema era că aceste chilipiruri ajungeau acasă. Umpleau casa, îngrămădind rafturile și ocupând spațiul pe tejghele, până la punctul de a te simți înghesuit.
Acum câțiva ani, i-am spus mamei mele frustrat: „Ar fi un coșmar să trebuiască să te descurci cu toate aceste lucruri dacă ai muri mâine.” S-a uitat la mine, uimită. Până atunci, bănuiesc că presupusese că toată lumea îi aprecia comorile-gunoi la fel de mult ca și ea. Ceea ce a urmat, din fericire, a fost o epurare a casei. Mama a îndepărtat multe dintre lucrurile ei și a încetat pelerinajele săptămânale la magazinul second-hand, evitând tentația.
Acea conversație mi-a dezvăluit importanța discutării intențiilor pe termen lung pentru bunurile personale. Dacă nu aș fi spus nimic, bănuiesc că ar fi trecut decenii înainte ca mama mea de 50 și ceva de ani să realizeze ce povară ar fi lucrurile ei pentru familie într-o bună zi – și gândește-te la toate lucrurile suplimentare pe care le-ar fi putut acumula în acel timp. Mă face să tremur.
Faceți cunoștință cu „curățarea de deces suedeză”. (nu glumesc. Este real.)
Prima dată când am auzit termenul, am crezut că înseamnă un fel de rutină intensă de curățenie scandinavă (iau multe lucruri în serios acolo), unde îți cureți casa de sus până jos până la epuizare fizică, ca în „a munci până la epuizare”. Ei bine, m-am înșelat.
În suedeză, cuvântul este „dostadning” și se referă la actul de a te debarasa lent și constant de-a lungul anilor, ideal începând din anii cincizeci (sau în orice moment al vieții) și continuând până în ziua în care îți dai duhul. Scopul final al curățării de deces este de a minimiza cantitatea de lucruri, în special dezordinea lipsită de sens, pe care o lași în urmă altora să se ocupe de ea.
O femeie pe nume Margareta Magnusson, care spune că are între 80 și 100 de ani, a scris o carte intitulată „Arta blândă a curățării de deces suedeze: Cum să te eliberezi pe tine și familia ta de o viață de dezordine.” Ea spune că s-a mutat de 17 ori de-a lungul vieții sale, motiv pentru care „ar trebui să știu despre ce vorbesc când vine vorba de a decide ce să păstrez și ce să arunc”. Recenzorul Hannah-Rose Yee, care a practicat și ea curățarea de deces suedeză, o descrie ca fiind „ca Marie Kondo, dar cu un simț suplimentar al efemerității și inutilității acestei existențe muritoare.”
Magnusson spune că primul secret al curățării de deces eficiente este să vorbești despre ea mereu. Spune-le celorlalți ce faci, astfel încât să te poată trage la răspundere. Yee scrie: „Dacă o verbalizezi, va veni. Sau ceva de genul.” Transmite-ți bunurile pentru a răspândi amintirile fericite.
Al doilea punct cheie este să nu te temi de curățarea de deces:
În cele din urmă, Magnusson îi încurajează pe cei care practică curățarea de deces suedeză să își recompenseze eforturile cu plăceri și activități care îmbogățesc viața, cum ar fi mersul la un film, petrecerea timpului în grădină sau savurarea unei mese plăcute. (Trebuie să spun că nu shopping?)
Cine poate rezista unei filosofii de debarasare cu numele de „curățare de deces suedeză”? Privește cum sprâncenele prietenilor tăi se ridică în aer când scoți asta ca scuză pentru a nu vrea să ieși weekendul viitor. „Scuze, dar trebuie să-mi fac rutina de curățare de deces suedeză…”
