© Stephen Messenger
După mai bine de un an de campanie prezidențială intensă, marcată de nenumărate sloganuri, discursuri electorale și publicitate inevitabilă, probabil că acum ați devenit un expert în simbolismul politic. Cu toate acestea, în ciuda ubicuității lor, originile unora dintre cele mai durabile embleme de partid scapă adesea electoratului suprasaturat – și anume, de ce republicanii sunt elefanți și democrații sunt măgari.
Deși cu siguranță nu este cea mai presantă întrebare politică pe care o veți întâlni astăzi, pe măsură ce ne îndreptăm spre urne, vom profita de ocazie pentru a vorbi despre politică în termenii acestor animale de partid, mai puțin alese democratic, care au ajuns să reprezinte partidele noastre majoritare.
Sigur, majoritatea animalelor par suficient de înțelepte pentru a nu se implica în dispute partizane. Caricaturiștii politici, pe de altă parte, au explorat lumea naturală în căutare de simboluri de secole – și de fapt, doar câtorva astfel de indivizi trebuie să le mulțumim pentru prezența măgarilor și elefanților în politica americană.
Democratul Andrew Jackson a fost poate primul care a primit eticheta neplăcută de „măgar” din partea oponenților săi, în timp ce candida la președinție în 1828, se pare pentru că s-a opus adversarilor săi în favoarea unei abordări mai încăpățânate, populiste, a guvernării. Simțind că simbolismul l-ar putea ajuta să câștige voturi, Jackson a intrat în cele din urmă în funcție după ce campania sa a adoptat un măgar pe afișele electorale.
Deși democrații ar fi putut spera că imaginea măgarului s-ar fi încheiat după alegerea lui Jackson, animalul a fost în cele din urmă folosit pentru a reprezenta partidul în ansamblu chiar și după ce acesta a părăsit funcția. În caricatura de mai sus, din 1838, bătrânul om de stat Jackson este văzut încercând, în zadar, să-și exercite influența asupra unui partid democrat încăpățânat.
Ani mai târziu, într-o ediție din 1874 a revistei Harper’s Magazine, artistul Thomas Nast a căutat să caracterizeze votanții republicani ca fiind excesiv de sperioși în fața retoricii alarmiste democrate din acea perioadă, cum că președintele Grant ar putea deveni un autocrat dacă ar fi reales. Făcând aluzii la Esop și povestea sa cu elefantul ușor de speriat, Nast a reprezentat astfel republicanii ca un pahiderm politic care se retrage de frică – ați ghicit – unui măgar amenințător, inactiv, în haine de lup.
Potrivit HarpWeek, nu a durat mult până când simbolul peiorativ s-a înrădăcinat.
Din fericire, în ciuda asocierilor lor inițial destul de pesimiste cu caracteristici politice, ambele partide și-au adoptat cu mândrie mascotele animale pentru laturile lor pozitive – republicanii pentru forța, inteligența și demnitatea elefantului, iar democrații pentru smerenia, curajul și simpatia măgarului.
