Curtea școlii Washington Elementary, școala primară pe care am frecventat-o din clasa a doua până în a cincea, nu avea niciun centimetru pătrat de iarbă sau verdeață. Nu erau copaci. Și privind înapoi, acest lucru nu mi se părea deloc neobișnuit.
În afară de desișul de liane care acopereau perimetrul înclinat al școlii, chiar dincolo de un gard înalt de sârmă, îmi amintesc asfalt, beton, pietriș, metal și cauciuc, o întindere plată de suprafețe dure negre și gri cât vedea ochiul de copil. Și pe lângă aerul necondiționat al școlii în sine – o impunătoare clădire din cărămidă din anii 1900 – care era apăsător de înăbușitor la începutul și la sfârșitul anului școlar, îmi amintesc, de asemenea, că și curtea școlii era dogoritoare, cu puține locuri, dacă existau, unde te puteai adăposti.
Curțile școlare lipsite de vegetație, cu excepția unor mici petice de gazon în unele cazuri, sunt încă norma la multe școli primare. Un oraș, totuși, are misiunea de a transforma aceste spații anoste și care absorb căldura în zone verzi.
Orașul în cauză este Paris, care – așa cum a subliniat recent Guardian în seria sa Resilient Cities – revendică considerabil mai puțin spațiu verde decât alte orașe europene. Da, există parcuri grandioase și bulevarde cu copaci de găsit în tot Orașul Luminilor. Dar comparativ cu orașe precum Londra (33% spațiu verde) și Madrid (35%), faptul că un modest 9,5% din peisajul parizian este dedicat parcurilor și grădinilor pare problematic.
Lansat anul trecut ca parte a strategiei mai ample a Parisului 100 Resilient Cities, Proiectul Oasis este un plan radical de a crește cantitatea de spațiu verde public prin transformarea tuturor celor 800 de curți școlare betonate din oraș în ceea ce Sébastien Maire, ofițerul șef de reziliență al orașului, numește „insule de răcoare” până în 2040. Scopul final este de a oferi tuturor parizienilor un loc convenabil unde să se poată refugia în timpul valurilor de căldură din vară, atenuând în același timp efectul de insulă de căldură urbană, un fenomen pe care Parisul, sărac în spații verzi, îl experimentează cu o intensitate aparte.
„Înseamnă mai puțini bani și mai multă eficiență; așa gândim reziliența”, a declarat Maire pentru Cities Today anul trecut. „Suntem pregătiți să transformăm curțile școlare: să scoatem betonul și asfaltul, să folosim alte tipuri de materiale, să punem verdeață și apă în curțile școlare și să folosim asta ca program educațional pentru copii despre schimbările climatice. A doua parte a acestui proiect este să deschidem acești 600.000 de metri pătrați (aproape 81 hectare) de curți școlare publicului.”
Așa cum a detaliat Maire pentru Reuters, Proiectul Oasis demonstrează „abordarea multi-beneficii a rezilienței, adaptării la schimbările climatice și coeziunii sociale”. Este unul dintre cele 35 de planuri de acțiune schițate în strategia veche de aproape un an, care se inspiră din motto-ul Parisului: „Fluctuat nec mergitur”, tradus din latină „este zbuciumat de valuri, dar nu se scufundă”.
Maire și colegii săi se concentrează în prezent pe o școală, École Riblette, din arondismentul 20 al orașului, care va servi drept pilot pentru Proiectul Oasis. Școala este destul de tipică în privința vechimii și a amenajării; pauza mare, sau récréation, are loc într-o curte interioară înconjurată de beton și cu puțină vegetație. Și acea curte poate deveni très chaud (foarte fierbinte).
„Timp de trei zile, activitățile școlare s-au oprit”, povestește Maire lui Megan Clement de la Guardian, descriind scena de la École Riblette în iunie anul trecut. „Nu a fost posibil ca elevii să studieze, nici să iasă în curtea școlii. Le-am fi interzis pentru că erau 55 de grade [Celsius] – puteai prăji un ou pe jos.”
Ca parte a proiectului pilot pentru a se asigura că elevii de la École Riblette nu vor avea niciodată ocazia să gătească omlete în aer liber, sunt adăugate noi elemente – și nimic prea dramatic: „Un perete verde aici, o jardinieră pentru legume acolo, zone extinse de umbră și suprafețe speciale din beton drenabil care pot absorbi apa atunci când plouă”, relatează Clement. Două dintre curțile asfaltate de la École Riblette vor rămâne asfaltate pentru sport.
Securitatea și costul sunt preocupări majore
Așa cum am menționat, École Riblette și alte școli care primesc transformări cu multă vegetație în cadrul Proiectului Oasis vor acționa ca zone locale de răcorire pentru toți parizienii, în special pentru cei vulnerabili. Și deși doar elevii și cadrele didactice vor avea acces la curțile școlare în timpul orelor de program obișnuite, însăși ideea că oricine ar putea să vină pentru o pauză rapidă la umbră atunci când școala nu este deschisă dă de gândit unora dintre parizieni.
Așa cum explică Clement, școlile publice pariziene sunt, prin concepție, în mod tradițional mai izolate decât alte școli. Locurile de joacă și curțile școlare rămân în mare parte inaccesibile chiar și în timpul nopților, weekend-urilor, vacanțelor și sărbătorilor de vară. Mai mult, îngrijorările legate de terorism au determinat școlile să se retragă, ca niște melci, și mai mult în cochiliile lor înăbușitoare în ultimii ani. Ideea unor școli mai accesibile este de neconceput pentru unii.
„Maire este neclintit”, scrie Clement, menționând că valurile de căldură recente din Paris au cauzat mult mai multe decese decât actele de terorism. „El spune că spațiile vor fi păstrate sigure și curate și spune că nimeni nu va forța o școală să-și deschidă porțile publicului dacă părinții și profesorii nu sunt de acord.”
Pe lângă sprâncenele ridicate legate de securitate, există și problema costului. Costul depășește 300.000 de euro pentru a reamenaja o curte școlară pariziană tipică, iar transformările centrate pe vegetație vizate de Proiectul Oasis ar costa cu 25 până la 30% mai mult. Maire, totuși, consideră că „beneficiile multiple” oferite de schemă justifică costul crescut, în special dacă se ia în considerare densitatea Parisului – nimeni în oraș nu locuiește la mai mult de 200 de metri de o școală. Proximitatea este cheia aici.
Alții se tem că Proiectul Oasis pur și simplu nu este suficient.
Colectiv, curțile școlare pariziene ocupă 80 de hectare (aproximativ 200 de acri). Este o suprafață decentă de teren, desigur, și așa cum am menționat mai sus, școlile sunt peste tot. Dar, așa cum spune Vincent Viguié, cercetător la Centrul Internațional de Cercetare a Mediului și Dezvoltării, pentru Guardian, într-un oraș atât de vast și atât de susceptibil la valuri de căldură mortale, scăderea temperaturii prin eforturi de înverzire va necesita mult mai mult spațiu brut, mai ales că multe școli renovate prin Proiectul Oasis, precum École Riblette, vor păstra unele suprafețe asfaltate.
„Vegetația în școli este un pas către introducerea mai multă vegetație în oraș, ceea ce ar putea avea un efect general asupra microclimatului și ar putea răcori întregul oraș”, spune Viguié. „Este frumos, dar nu este suficient.”
Efortul din SUA pentru ‘terenuri școlare vii’
În timp ce Parisul se concentrează pe înverzirea curților școlare ca mijloc de a reduce impactul valurilor de căldură cauzate de schimbările climatice, unele orașe din SUA depun, de asemenea, eforturi pentru a adăuga vegetație în spații care sunt în mod tradițional dominate de asfalt.
Deși nu este neapărat un efort de a contracara efectul de insulă de căldură urbană, schema Curți Școlare Transformate în Locuri de Joacă a Departamentului de Parcuri și Recreere din New York City, lansată în colaborare cu Departamentul de Educație al orașului și organizația non-profit Trust for Public Land, a văzut mai multe spații exterioare aride fiind transformate în locuri de joacă polivalente care sunt deschise publicului în afara orelor de școală. De cele mai multe ori, copacii și vegetația suplimentară joacă un rol în aceste renovări.
Los Angeles și San Francisco au transformat, de asemenea, curți școlare anterior gri (parțial) în zone verzi. Efortul în California este condus de Green Schoolyards America, o organizație non-profit națională cu sediul în Berkeley care „inspiră și permite comunităților să-și îmbogățească terenurile școlare și să le folosească pentru a îmbunătăți bunăstarea, învățarea și joaca copiilor, contribuind în același timp la sănătatea ecologică și la reziliența orașelor lor”.
Așa cum notează Green Schoolyards America, districtele școlare publice se numără printre cei mai mari proprietari de terenuri din majoritatea orașelor și localităților, gestionând colectiv aproximativ 2 milioane de acri (aproximativ 809.372 hectare) de teren numai în SUA. „Alegerile făcute de districtele școlare cu privire la modul în care își gestionează peisajele influențează profund orașul și generațiile de locuitori locali ale căror perspective sunt modelate prin experiențele zilnice în aer liber la școală”, scrie organizația.
În centrul misiunii Green Schoolyards America se află conceptul de „teren școlar viu”. Sharon Danks, arhitect peisagist și autoare a cărții „Asphalt to Ecosystems: Design Ideas for Schoolyard Transformations”, care conduce organizația non-profit, descrie ce implică terenurile școlare vii:
O școală, Sequoia Elementary din Oakland, California, a luat într-adevăr în serios conceptul de teren școlar viu. În urma unei renovări majore, școala are acum un total de cinci grădini exterioare care servesc un rol educațional important.
„Scopul meu este ca fiecare elev să fie martor la ceva ce nu ar vedea dacă totul ar fi asfalt”, spune Trevor Probert, profesor de clasa întâi la Sequoia Elementary, pentru Los Angeles Daily News. „Vreau ca ei să înțeleagă munca depusă într-o grădină, timpul, energia și abundența pe care o obțin la sfârșitul sezonului. Scopul este ca ei să dezvolte un sentiment de empatie și respect pentru viețuitoare.”
Separat de munca bună a Green Schoolyards America, se pare că chiar și vechiul meu loc de joacă, Washington Elementary, a întreprins o revizuire (mai modestă) a vegetației. În urma unui proiect major de reamenajare și extindere, școala s-a redeschis în 2014 cu câteva adăugiri noi pe care le-am ratat acum vreo 30 de ani: jardiniere pline cu verdeață, câțiva copaci tineri și o suprafață decentă de gazon care a înlocuit ceea ce îmi amintesc ca fiind o întindere vastă de beton. Aproape că nu o mai recunosc.
