Ploile de meteori sunt doar o consecință frumoasă a celor 100 de tone de praf și particule de mărimea nisipului care bombardează Pământul în fiecare zi. Pe măsură ce resturile călătoresc prin atmosferă și se vaporizează, ne oferă fenomene luminoase cunoscute sub numele de stele căzătoare. Dacă fragmentele supraviețuiesc călătoriei lor aprinse și lovesc suprafața Pământului, ele sunt numite meteoriți.
Cel mai bun mod de a observa o ploaie de meteori este să folosești ochii liberi, deoarece un telescop sau binoclu va limita cantitatea de cer pe care o poți vedea. Alege o porțiune întunecată a cerului, dar nu te concentra pe un singur loc. Space.com oferă, de asemenea, acest sfat util: „Evită să te uiți la telefonul mobil sau la orice altă lumină. Ambele distrug vederea pe timp de noapte. Dacă trebuie să te uiți la ceva de pe Pământ, folosește o lumină roșie.”
Iată o prezentare a celor mai mari ploi anuale de meteori și ce trebuie să știi pentru a profita la maximum de experiența ta.
Locul potrivit, momentul potrivit
Meteorii brăzdează cerul nopții din abundență pe tot parcursul anului, variind ca număr în funcție de momentul nopții, momentul anului, condițiile de nori și poluarea luminoasă. Din fericire pentru noi, mulți fotografi neînfricați și-au îndreptat lentilele către cerul nopții pentru a-i surprinde. Aici este prezentată o imagine de la o ploaie de meteori Leonide din 2009, realizată în primele ore ale dimineții în California.
Perseidele (vara)
Perseidele par să zboare spre noi din constelația Perseu, dar ele își au originea de fapt din cometa Swift-Tuttle. Cometa Swift-Tuttle orbitează Soarele o dată la fiecare 133 de ani. În fiecare august, Pământul traversează norul său de resturi, aducând un spectacol luminos spectaculos pe planeta noastră. Perseidele ating, în general, vârful la jumătatea lunii august. Aici sunt prezentate Perseidele așa cum au fost văzute în 2012. Perseidele au fost observate de oameni în ultimii 2.000 de ani, conform NASA.
Leonidele (toamna)
Leonidele, prezentate aici deasupra zonei Rio Arriba, New Mexico, sunt numite după constelația Leul și își fac apariția anuală pe cerul Pământului în noiembrie. Se crede că sunt rămășițe ale cometei Temple/Tuttle. În majoritatea anilor, Leonidele produc un maxim de 10 până la 15 meteori pe oră. Cu toate acestea, în 1966, observatorii au văzut până la mii de meteori pe oră, conform EarthSky Communications. Când un meteor intră în atmosfera Pământului, Societatea Americană de Meteori notează că „nivelul său ridicat de energie cinetică ionizează rapid” atmosfera, cauzând spectacolul luminos pe care îl observăm de pe Pământ.
Geminidele (iarna)
Majoritatea ploilor majore de meteori provin de la comete trecătoare, dar unele sunt rezultatul unui asteroid din apropiere. Meteorii Geminide se crede că provin de la asteroidul 3200 Phaethon, deși par să vină din constelația Gemenii. Considerate „misterioase” de NASA datorită originii lor asteroidale, ele sunt vizibile în decembrie și se crede că ating vârful observațiilor în jurul mijlocului lunii. Aici sunt prezentate Geminidele așa cum au fost văzute pe 12 decembrie 2010, în Alabama Hills, California.
Geminidele oferă întotdeauna un spectacol bun. Bill Cooke, care conduce Biroul NASA pentru Mediul Meteoroidal, prezice că într-un an bun, cu cer senin, observatorii ar putea vedea până la 40 de Geminide pe oră.
Quadrantidele (iarna)
Quadrantidele, prezentate aici deasupra zonei New Mexico, sunt o ploaie de meteori care atinge vârful în fiecare ianuarie. Ele provin de la un asteroid numit 2003 EH1, despre care NASA crede că ar putea fi rezultatul unei comete care s-a dezintegrat acum câteva secole. Descoperite pentru prima dată în anii 1830 de astronomul Adolphe Quetelet de la Observatorul din Bruxelles, ele sunt numite după constelația Quadrans Muralis. Sunt vizibile doar în Emisfera Nordică și sunt cunoscute pentru că oferă un spectacol anual de meteori „intens”.
Cât de mare este un meteor?
Dacă vedem un penaj magnific pe cerul nopții, ne-am putea gândi la meteori giganți, dar în realitate, majoritatea meteorilor au mărimea unor pietricele mici sau chiar a firelor de nisip. De fapt, oamenii de știință se gândesc la ei ca la „gheme de praf” cosmice care se prăvălesc prin atmosfera noastră. Majoritatea meteorilor prind viață în partea atmosferei numită termosferă, care se află, în general, la aproximativ 80 până la 120 de kilometri deasupra Pământului. Dar nu scoateți ruleta pentru a începe să măsurați. „Aceasta este doar o orientare generală, deoarece meteorii foarte rapizi pot deveni vizibili pentru prima dată deasupra acestei înălțimi, iar meteorii lenți și luminoși pot penetra sub această bandă”, conform Societății Americane de Meteori.
Cele mai bune condiții pentru observarea meteorilor
Cele mai bune condiții pentru a observa o ploaie de meteori sunt o vedere clară, neobstrucționată și cele mai întunecate condiții posibile. Aici sunt prezentate Perseidele deasupra Telescopului Foarte Mare al Observatorului European de Sud din Chile, fotografiate la jumătatea lunii august 2010. Mai mulți meteori pot fi văzuți în orele de dinainte de răsărit, spre deosebire de orele serii. Acest lucru se întâmplă deoarece „marginea principală” a Pământului, pe măsură ce se rotește în jurul Soarelui, este dimineața. Numărul meteorilor se schimbă și în funcție de anotimpuri, pe măsură ce Pământul se înclină pe axa sa. Așa cum scrie Societatea Americană de Meteori, „Ca regulă generală, se pot vedea de aproximativ 2 până la 3 ori mai mulți meteori sporadici la începutul toamnei (septembrie) decât la începutul primăverii (martie).”
Nu toți ‘meteorii’ sunt naturali
În ultimii 50 de ani, sateliții nefuncționali, praful de la motoare, rachetele defecte și chiar cioburi de vopsea au început să orbiteze globul. Deșeurile spațiale se deplasează în jurul globului cu viteze de până la aproximativ 9,7 kilometri pe secundă, conform NASA. În mai 2011, un „eveniment” de meteori sau deșeuri spațiale constând în bile de foc neexplicate a zguduit nervii în sudul Statelor Unite.
Deci, ce se întâmplă când aceste deșeuri spațiale cad pe Pământ? De multe ori, ele apar foarte asemănătoare cu un meteor. Aici este prezentată, așa cum o descrie NASA, „dezintegrarea și fragmentarea ulterioară a navei spațiale ‘Jules Verne’ Automated Transfer Vehicle (ATV) a Agenției Spațiale Europene, capturată într-un mod dramatic de peste 30 de cercetători aflați la bordul a două aeronave NASA.”
