Ați crede că oamenii ar vrea să stea departe de floarea cadavru atunci când înflorește. La urma urmei, planta emană un miros de animal mort în putrefacție atunci când se deschide.
Totuși, vizitatorii se înghesuie la grădinile botanice pentru a avea șansa să simtă mirosul. Având în vedere că floarea cadavru înflorește doar 24 de ore o dată la doi până la 10 ani, oportunitatea de a fi prezent la un eveniment rar, chiar dacă mirositor, este greu de ratat.
Mirosul pe care îl emană floarea cadavru este menit să fie atrăgător doar pentru anumite insecte. Face parte dintr-o înșelăciune elaborată pe care floarea o folosește pentru a se putea reproduce.
Înflorire mirositoare
După ce crește până la aproximativ 3 metri, floarea cadavru dezvăluie două componente diferite, esențiale pentru supraviețuirea sa.
Prima este spata, o „fustă” de culoare burgund, care seamănă cu o petală circulară foarte mare. De fapt, este o frunză modificată care, potrivit KQED Science, arată ca o friptură crudă de aproape. De asemenea, emană o aromă similară iasomiei, creând o combinație ciudată de aspect și miros.
A doua parte a acestei șiretlicuri elaborate este spadicele, o structură galbenă asemănătoare unui baston, care dă florii cadavru numele său științific: Amorphophallus titanum, sau, tradus aproximativ, „falus uriaș deformat”.
Ambele părți joacă un rol în reproducerea florii cadavru. Spata oferă ceea ce arată ca intestinele roșii ale unui animal mort, în timp ce spadicele ajută la încălzirea florii pentru a difuza mai bine duhoarea. Aceste efecte atrag potențiali polenizatori, insecte cărora le place să își depună ouăle în interiorul animalelor aflate în putrefacție.
De la baza spatei, peste 30 de substanțe chimice sunt eliberate pe parcursul înfloririi, mirosul trecând de la dulce la cel de „șobolan mort în pereții casei tale”, a declarat pentru KQED Science Vanessa Handley, director de colecții și cercetare la Grădina Botanică a Universității din California din Berkeley.
Niciuna dintre aceste părți nu este locul unde are loc reproducerea. Pentru asta, trebuie să mergi adânc în interiorul plantei pentru a găsi florile masculine și feminine.
La baza înfloririi se află florile masculine care arată ca boabe de porumb și florile feminine care arată ca niște tije mici bulbiforme. Când floarea cadavru se deschide, aceste flori feminine sunt gata să primească polen de la o altă floare cadavru. Ele devin lipicioase pentru a prinde granulele de polen transportate de insecte care cred că acesta este un loc bun pentru a-și depune ouăle.
După această perioadă, florile masculine încep să elibereze polen filamentos care, sperăm, va fi preluat de insecte și dus la o altă floare cadavru.
„Se bâjbâie pe acolo și pleacă, iar în cel mai bun caz sunt acoperite de polen pe care îl transportă la o altă plantă receptivă”, a spus Handley.
Dacă o parte din polenul filamentos de la florile masculine cade pe florile feminine, nu este o mare problemă. În acel moment al procesului, floarea feminină nu mai este lipicioasă și nu mai prinde polenul. La urma urmei, vrea material genetic proaspăt, nu material de la ea însăși.
Conservarea florii cadavru
Desigur, atunci când florile cadavru se află într-o grădină botanică, șansele lor de reproducere sunt mai mici decât ar fi în sălbăticie. Adesea, nicio altă plantă nu este deschisă în același timp. Așa că biologii ar putea fi nevoiți să dea o mână de ajutor.
Oamenii de știință pot face o gaură în partea laterală a bazei florale și pot răzuire polenul filamentos de pe plantele masculine cu o spatulă metalică. Acest polen este înghețat și este folosit ulterior pentru a poleniza o altă floare cadavru în altă parte. Oamenii de știință nu fac asta prea des, totuși. Nu este bine pentru plantă.
„Acest lucru ar putea face ca planta să își direcționeze toată energia către semințele sale”, a declarat pentru KQED Ernesto Sandoval, de la Conservatorul Botanic UC Davis, „și planta însăși să moară”.
Totuși, astfel de eforturi sunt necesare din când în când. Floarea cadavru, având în vedere aspectul său unic și programul rar de înflorire, o face o țintă populară pentru braconaj în Sumatra natală. Despăduririle de pe marea insulă indoneziană amenință, de asemenea, supraviețuirea plantei.
