Cum să previi ca micuțul tău să fie mușcat de câinele familiei

Copilul tău mic și iubitul tău golden retriever stau împreună pe podea, copilul construind un castel din cuburi. Te uiți în jos la cartea ta sau intri în altă cameră pentru doar un moment — și apoi auzi: un scurt mormăit amenințător și plânsul unui copil care tocmai a fost mușcat. La fel de repede cum acționezi pentru a ajuta, un gând îți trece prin minte: de ce, Doamne, câinele tău, de obicei blând, ar mușca copilul?

Potrivit Asociației Americane Medical Veterinare (AVMA), între anii 2003 și 2012, mușcăturile de câine au fost a 11-a cauză principală de răniri nefatale la copiii cu vârste între 1 și 4 ani. Sunt a noua cauză principală de răniri pentru copiii cu vârste între 5 și 9 ani, iar pentru vârstele între 10 și 14 ani, sunt a 10-a cauză principală de răniri. Numai în 2013, au fost efectuate 26.935 de proceduri reconstructive pentru repararea rănilor cauzate de mușcăturile de câine, conform Societății Americane a Chirurgilor Plasticieni. Și AVMA notează că majoritatea mușcăturilor la copiii mici se întâmplă în timpul activităților normale și sunt cauzate de câini familiari.

Ne așteptăm ca sursa unei mușcături să fie câinii necunoscuți, dar nu trebuie să fie neapărat câinele care latră cu ochii înfocați de pe stradă care cauzează o rănire. Poate proveni de la propriul membru blănos al familiei. De aceea, înțelegerea limbajului corporal al câinilor și pregătirea copiilor și a câinilor familiei pentru o interacțiune reușită este atât de importantă. Există modalități adecvate de a interacționa cu câini necunoscuți. Dar adesea neglijăm cât de atenți trebuie să fim chiar și cu un animal de familie de încredere.

Chiar și cel mai vesel câine poate să muște în anumite circumstanțe. Se simte câinele bolnav, amenințat, prins în capcană, frustrat sau speriat? Își păzește hrana sau o jucărie? Câinii dau mușcături rapide de avertizare tinerilor, de obicei o mușcătură la bot, care este o modalitate de a spune „oprește-te” — dar dacă tânărul este un om și nu un cățeluș, acea mușcătură de avertizare poate provoca daune grave. Din fericire, există mulți experți în comportamentul câinilor care oferă o abundență de informații despre cum să previi ca un copil să fie mușcat de un câine familiar.

Dr. Michele Wan de la Advanced Dog Behavior Solutions este o comportamentalistă animalieră aplicată certificată (CAAB) și expertă în domeniu. Ea spune că una dintre cele mai importante distincții pe care părinții ar trebui să le înțeleagă este diferența între un câine care se bucură de interacțiunea cu membrii tineri ai familiei și un câine care pur și simplu tolerează interacțiunea.

„Mulți câini pur și simplu tolerează, mai degrabă decât se bucură de manipularea din partea copiilor, în special manipularea apropiată, cum ar fi îmbrățișările și sărutările, sau atingerea zonelor sensibile, cum ar fi labele, urechile și coada”, spune ea. „În unele dintre aceste situații, ați putea începe să vedeți un câine stresat răspunzând prin mușcături, mormăit, ridicarea buzelor, repezire și/sau mușcare. Pentru a menține pe toată lumea în siguranță, este important să existe interacțiuni controlate și supravegheate între câini și copiii mici, să le oferiți câinilor spațiu atunci când este necesar și să monitorizați limbajul corporal al câinelui în timpul interacțiunilor pentru a vă asigura că atât câinele, cât și copilul se simt bine.”

Câinii tolerează adesea anumite lucruri pentru o perioadă foarte lungă de timp — de exemplu, vor permite unui veterinar sau stăpânului adult să le atingă labele, dar vor înceta să o tolereze atunci când un copil cu mișcări imprevizibile face același lucru. Un câine de familie s-ar putea comporta perfect bine 99,9 la sută din timp. Dar apoi există acea singură dată când s-a săturat în timpul unei anumite interacțiuni și atunci a lovit dezastrul. Chiar și o singură mușcătură reactivă de la un câine poate avea consecințe grave pentru copil, așa că este întotdeauna mai bine să eviți acest scenariu.

Wan oferă patru ghiduri pentru a minimiza posibilitatea unei mușcături din partea câinelui familiei.

Practicați supravegherea activă

Supravegherea activă înseamnă să fii în aceeași cameră și să acorzi atenție la ceea ce se întâmplă cu toți ceilalți din cameră, inclusiv câinii. A fi în cameră, dar distras de o carte, un laptop sau ecranul televizorului nu este același lucru cu supravegherea activă. A fi vigilent nu este doar în beneficiul copilului; un părinte poate urmări limbajul corporal al câinelui pentru a se asigura că acesta se simte calm, confortabil și nu este presat să interacționeze dacă nu dorește. Observarea câinelui pentru semne de nervozitate, frustrare sau excitație poate face toată diferența în prevenirea unei mușcături.

Jennifer Shryock este consultant certificat în comportamentul câinilor, fondatoare a Family Paws Parent Education și vicepreședinte al Doggone Safe, o organizație nonprofit axată pe prevenirea mușcăturilor de câine. „În atât de multe dintre videoclipurile pe care le vedem [pe YouTube] atunci când un copil interacționează cu un câine, vedem câinele privind”, spune ea. „Oamenii cred că este amuzant, cred că câinele se bucură de ceva, dar adesea câinele verifică persoana care ține camera și puteți vedea acea privire; este aproape ca un ‘Ajutați-mă. Ajutați-mă.’ Caută laude sau îndrumare. Dacă presupun că asta fac, atunci pot să îi asist imediat. Și de îndată ce o familie începe să privească situația din acest punct de vedere, atunci încep să acționeze în loc să stea acolo și să creadă că animalul se simte bine.”

Wan notează că provocarea supravegherii active este adesea o frustrare pentru părinți, care subliniază că sunt deja suficient de ocupați cu cerințele zilnice și nu au timp sau energie să se concentreze constant asupra câinelui. Ea le reamintește părinților că, dacă trebuie să se concentreze pe altceva sau să părăsească camera, atunci să-și ia un moment suplimentar pentru a separa câinele și copilul. Acest lucru poate fi la fel de simplu ca trimiterea câinelui în altă cameră, în spatele unui portițe pentru copii, sau chiar în cușca lui.

Oferiți spațiu și căi de scăpare

Interacțiunile negative sunt mai susceptibile să se întâmple dacă animalul se simte prins în capcană atunci când încearcă să se îndepărteze de un copil. Acest lucru se poate întâmpla în spații înguste precum holurile, între piese de mobilier precum o canapea și o măsuță de cafea, și în colțurile camerelor unde mobilierul blochează posibilitatea de a scăpa, spune Wan. Câinii sunt buni la evitarea situațiilor, dar dacă se simt prinși în capcană cu un copil care se îndreaptă zgomotos către ei sau îi apucă, ar putea simți nevoia să se protejeze. Amenajați-vă casa pentru a permite suficient spațiu între câine și copil pentru a minimiza această posibilitate. Aceasta include aranjarea mobilierului pentru a oferi căi de scăpare ușoare și a fi deosebit de vigilent atunci când copiii interacționează cu câinele în spații restrânse.

Shryock se referă la spațiile înghesuite ca „zone de mormăit” și „zone de mârâit”. Zonele de mormăit sunt holurile, scările, intrările care pot deveni aglomerate și zonele în care bebelușii care de-abia au început să se târască sau copiii mici care de-abia au început să meargă vor dori să meargă — cum ar fi marginea unei canapele — dar acestea sunt locuri unde și câinele va dori să meargă. „Spațiul acela poate deveni foarte rapid aglomerat. Așa că vrem să fim atenți la asta. Cel mai bun lucru de făcut este să identificați aceste zone dinainte și să le preveniți”, afirmă ea.

Între timp, zonele de mârâit sunt locuri unde există resurse. „Este posibil să nu existe o cale de scăpare sau să existe o cale de scăpare, dar câinele nu o alege pentru că există o resursă acolo pentru care merită să rămână.” De exemplu, un câine încolăcit sub măsuța de cafea poate considera zona o resursă, mai ales dacă are o jucărie sub el.

„Este incredibil de important ca câinii să aibă o mulțime de oportunități să plece. Încurajăm părinții să fie atenți atunci când câinii lor verifică situația cu ei, adică se uită și interacționează prin contact vizual. Când câinele se uită la ei, chiar și subtil, de obicei [înseamnă că] un câine caută fie laudă, fie îndrumare. Așa că husky-ul meu siberian ar putea să fie în sufragerie pur și simplu relaxându-se și fiica mea intră în cameră. Câinele meu ar putea verifica situația cu mine, așa că eu spun ‘Vino aici.’ Acum i-am dat o oportunitate să vină și să-mi capteze atenția în timp ce fiica mea se mișcă prin cameră; acum el are o opțiune să părăsească camera și să meargă în altă parte, sau să stea cu mine.”

Stabiliți reguli pentru interacțiuni

Wan subliniază importanța de a ști ce anume tolerează câinele dumneavoastră sau ce anume nu-i place deloc. Determinați factorii declanșatori ai câinelui tău și creați reguli în jurul lor. Dacă câinelui dumneavoastră nu-i place să fie atins la labe sau coadă, sau nu se bucură de îmbrățișări sau de a fi atins pe față, atunci asigurați-vă că copilul știe atât factorii declanșatori, cât și modul de a-i gestiona — interacționând cu câinele doar într-un mod în care câinele se bucură.

Câinii sunt excelenți în evitarea situațiilor, așa că dacă câinele dumneavoastră decide să se ridice și să părăsească o situație cu un copil, este inteligent să includeți o regulă conform căreia copilul nu ar trebui să urmărească câinele pentru a continua interacțiunea. Câinele tocmai a spus în termeni lipsiți de ambiguitate că ar prefera să nu fie mângâiat sau să nu se joace cu el, și asta trebuie respectat.

Un alt scenariu comun care duce la o potențială mușcătură de câine este atunci când copiii ridică câinii mai mici. Wan notează că unii câini vor începe să evite sau chiar să nu le placă deloc să fie mângâiați sau chiar abordați de un copil, deoarece sunt ridicați, apucați sau manipulați excesiv. Frustrarea sau frica pe care câinele o resimte din cauza ridicării continue se poate manifesta printr-o mușcătură dacă avertismentele sale sunt ignorate.

O altă regulă importantă asupra căreia Wan și mulți alți specialiști în comportamentul canin sunt de acord este simplă, dar importantă: fără îmbrățișări sau sărutări la un câine, decât dacă sunteți 110% sigur că animalul se bucură. Și asta înseamnă că animalul nu doar tolerează, ci se bucură. Căutați semne că un câine tolerează pur și simplu un contact atât de apropiat și adesea inconfortabil. Unele semne includ câinele încordat, închiderea gurii, evitarea contactului vizual, căscatul, tensiunea facială cu urechile sau buzele trase strâns înapoi, sau îndepărtarea de cel care îl îmbrățișează. Dacă animalul dumneavoastră prezintă unul sau mai multe dintre aceste semne, atunci este important să impuneți regula fără îmbrățișări sau fără sărutări. Acest lucru este pertinent mai ales deoarece AVMA raportează că aproximativ 66% dintre mușcăturile la copii au loc în zona capului și a gâtului.

AVMA sugerează mai multe reguli pentru interacțiuni bune, inclusiv:

• Învățați copiii că dacă un câine merge în patul sau cușca sa, să nu-l deranjeze. Impuneți ideea că patul sau cușca este spațiul câinelui unde trebuie lăsat singur. Un câine are nevoie de un loc confortabil și sigur unde copilul să nu meargă niciodată. Dacă folosiți o cușcă, aceasta ar trebui acoperită cu o pătură și să fie lângă o zonă de familie, cum ar fi în sufragerie sau într-o altă zonă a casei unde familia petrece frecvent timp. Nu izolați câinele sau cușca sa, altfel puteți încuraja accidental un comportament negativ.
• Educați copiii la un nivel pe care îl pot înțelege. Nu vă așteptați ca copiii mici să poată citi cu precizie limbajul corporal al unui câine. În schimb, concentrați-vă pe un comportament blând și amintiți-vă că câinii au preferințe și antipatii. Acest lucru îi va ajuta pe copii să dezvolte înțelegerea comportamentului canin pe măsură ce cresc.
• Învățați copiii că animalul trebuie să vrea să se joace cu ei și când pleacă, pleacă — se va întoarce pentru mai mult joc dacă are chef. Acesta este un mod simplu de a le permite copiilor să știe când un câine vrea să se joace și când nu.
• Învățați copiii să nu tachineze niciodată câinii luându-le jucăriile, mâncarea sau recompensele, sau prefăcându-se că îi lovesc sau îi calcă cu piciorul.
• Învățați copiii să nu tragă niciodată de urechile sau coada unui câine, să nu se urce sau să încerce să călărească câinii.
• Țineți câinii departe de camerele bebelușilor și copiilor mici, cu excepția cazului în care există o supraveghere directă și constantă.
• Spuneți copiilor să lase câinele în pace când doarme sau mănâncă.
• Uneori, mai ales cu câinii mai mici, unii copii ar putea încerca să târască câinele. Nu permiteți acest lucru. De asemenea, descurajați copiii să încerce să îmbrace câinele — unii câini nu le place să fie îmbrăcați.

Acesta poate părea a fi o mulțime de reguli. În cele din urmă, părinții trebuie pur și simplu să modeleze comportamentul pe care doresc să îi încurajeze pe copiii lor să-l urmeze. „Părinții trebuie să învețe devreme și să evalueze cum interacționează și se angajează cu câinii lor”, spune Shryock. „Avem o oportunitate uriașă de a modela interacțiuni și limbaj corporal cu adevărat sigure pentru copiii noștri mici din casă. Și cu cât părinții știu mai mult dinainte și practică ceea ce fac cu câinii lor înainte ca bebelușul să poată observa acest lucru, cu atât mai bine.”

Shryock oferă exemplul de a invita un câine să vină să salute, mai degrabă decât de a se apropia de câine. „Spunem, ‘Invitațiile scad sperieturile și mușcăturile.’ Știm că părinții doresc să vadă interacțiunea, dar există un mod mai sigur de a o face, comparativ cu a permite unui bebeluș să se târască spre un câine.” Părinții pot pur și simplu să modeleze comportamentul mai sigur devreme, invitând întotdeauna un câine să vină să interacționeze, în loc să se apropie de câine. Copilul va prelua acest lucru și îl va imita, făcând practic din comportamentul mai sigur o normă.

Fiți conștienți de cum se schimbă comportamentul și așteptările

Wan subliniază, de asemenea, că copiii au etape de dezvoltare care pot schimba cât de confortabil se simte un câine în preajma lor. Câinii s-ar putea simți bine în preajma unui sugar care stă pe loc, dar odată ce copilul ajunge în etapa de preșcolar, cu mișcări neregulate și imprevizibile, un câine ar putea fi mult mai puțin confortabil în preajma copilului. Mențineți supravegherea pe măsură ce copilul crește, deoarece pe măsură ce se schimbă în dezvoltarea lor — devenind mai mobili, mai activi, mai rapizi, mai zgomotoși, și așa mai departe — strategia dumneavoastră de a menține pe toată lumea fericită acasă s-ar putea schimba și ar putea necesita noi tehnici.

Dacă vedeți semne de avertizare că animalul dumneavoastră se simte mai puțin confortabil în preajma copilului — inclusiv încordare, privirea în altă parte sau evitarea contactului, o labă ridicată, linsul buzelor sau căscatul — Wan încurajează căutarea sfaturilor de la un antrenor certificat sau un comportamentalist înainte ca o situație să escaladeze.

„De multe ori, oamenii se simt rușinați să admită că animalul lor a manifestat semne de disconfort sau chiar un comportament agresiv față de copii”, spune Wan. „Dar există profesioniști calificați care vă pot ajuta să treceți peste această situație dificilă. Și este important să știți că există multe alte familii care se confruntă cu acest tip de situație. Cu toții ne dorim să avem câinele perfect, care se simte confortabil în orice situație pe care viața o poate prezenta și care adoră absolut copiii tot timpul, dar realitatea este că mulți, dacă nu majoritatea câinilor, sunt incomodați cel puțin într-o anumită măsură de anumite interacțiuni care implică copiii. De asemenea, dacă putem admite că animalul nostru nu este 100% îndrăgostit de copii tot timpul, atunci îl putem ajuta să reușească făcând lucrurile despre care am vorbit, cum ar fi supravegherea activă a adulților și utilizarea judicioasă a portițelor și cuștilor.”

O schimbare în comportament nu înseamnă neapărat dezastru pentru dinamica familiei. Uneori este o problemă medicală. Dacă animalul dumneavoastră de familie, de obicei vesel, începe să dea semne de iritabilitate cu copiii dumneavoastră când totul pare normal, s-ar putea să doriți să mergeți la veterinar. Adesea, boala sau durerea pot face un câine să devină irascibil, mai ales cu copiii. Infecțiile auriculare, artrita sau alte probleme dureroase pot face ca un câine să reacționeze în moduri în care nu ar reacționa în mod normal dacă s-ar simți bine.

Un ultim sfat: Reîmprospătați-vă cunoștințele despre limbajul corporal al câinilor

Doggone Safe are o explicație excelentă despre citirea limbajului corporal al câinilor și semnele de avertizare. Site-ul notează: „Mulți câini sunt excepțional de toleranți la manipularea necorespunzătoare atât din partea copiilor, cât și a adulților. Ei manifestă semne de anxietate, dar nu ajung niciodată în punctul de a mușca. Alți câini tolerează lucruri de care nu se bucură pentru o perioadă de timp, sau din partea anumitor persoane și nu a altora, dar la un moment dat s-au săturat pur și simplu și mormăie sau mușcă. Majoritatea oamenilor sunt șocați când se întâmplă acest lucru. ‘Nu a mușcat niciodată pe nimeni înainte’ sau ‘nu a existat niciun avertisment’, spun ei. Experții în comportamentul canin vă vor spune că există întotdeauna un avertisment — doar că majoritatea oamenilor nu știu cum să interpreteze limbajul corporal al câinilor.”