Fosta decană de la Stanford, Julie Lythcott-Haims, prezintă un ghid sensibil despre de ce și cum trebuie să se schimbe stilul de părinție american, dacă ne dorim cu adevărat ca copiii noștri să reușească în viață.
Dacă vei citi o singură carte despre părinție în viața ta, să fie aceasta: „How to Raise an Adult: Break Free of the Overparenting Trap and Prepare Your Kid for Success” (Henry Holt & Company, 2015). Scrisă de fosta decană de la Stanford, Julie Lythcott-Haims, această carte aduce o gură de aer proaspăt într-un gen care tinde să facă părinția să pară cel mai complicat și dificil job din lume. Părinția este grea, să ne înțelegem, dar Lythcott-Haims își propune să arate că părinția nu trebuie să fie atât de atotcuprinzătoare și epuizantă cum este pentru multe familii americane în zilele noastre, nici nu ar trebui să fie.
Premisa de bază a cărții „How to Raise an Adult” este că în zilele noastre copiii sunt suprasolicitați până la punctul de a fi afectați. După zece ani de lucru ca și consilier pentru studenții de licență la Stanford, Lythcott-Haims a ajuns să creadă că ceva este în neregulă cu Generația Millennial – și nu este vina lor; mai degrabă, este a părinților lor, care, cu cele mai bune intenții, au devenit complet supraimplicați în viețile copiilor lor. Studenții care veneau la Stanford păreau „cumva nu pe deplin formați ca oameni. Păreau să scaneze marginile terenului după Mama și Tata. Sub-construiți. Existențial impotent.” Ea continuă să-i descrie, destul de trist, ca pe „viței”, crescuți într-un mediu strict controlat înainte de a fi duși la abator în lumea reală.
Lythcott-Haims construiește un argument puternic încă de la început, susținut de ani de experiență personală, numeroase interviuri directe cu consilieri, părinți, adulți tineri, psihologi și profesori, și o bibliografie amplă care arată că a făcut într-adevăr cercetarea. Poveștile pe care le relatează despre adulți tineri din Generația Millennial, neajutorați în fața vieții reale, sunt triste și tulburătoare. Acești tineri, care ar trebui să pornească într-o nouă etapă incitantă a vieții, sunt nenatural de dependenți, nemotivați, speriați și incapabili chiar să îndeplinească sarcini de bază precum deplasarea de la punctul A la punctul B, vorbitul cu profesorii și mobilarea unui apartament fără ajutor parental.
Pagina de Facebook ‘How to Raise an Adult’/via
O mare parte din problema părinției, explică ea, este obsesia americană de a-și introduce copiii la un colegiu de top. Există o convingere distorsionată că tot ceea ce face un copil va ajunge în cele din urmă într-o cerere de admitere la facultate, ceea ce îi face pe părinți extrem de anxioși să facă lista cât mai impresionantă posibil. Acest lucru vine cu un cost ridicat. Viețile familiilor sunt programate până la punctul de nebunie; copiii pierd o copilărie ‘normală’ care include timp liber și joacă neghidată; părinții, în special mamele, își sacrifică propriile interese de dragul activităților extra-curriculare ale copiilor și se automedichează pentru a face față propriei depresii; și sume uriașe de bani sunt cheltuite pe tutori speciali, ‘handler-i’ pentru facultate, sporturi și alte activități, toate în speranța de a forma candidatul perfect, ideal pentru facultate în ochii câtorva școli din Ivy League care vor accepta doar 5 până la 10 procente dintre candidați.
Păreau cumva nu pe deplin formați ca oameni. Păreau să scaneze marginile terenului după Mama și Tata. Sub-construiți. Existențial impotent.
Pentru a înrăutăți lucrurile, suprasolicitarea părinților afectează dezvoltarea copiilor. Ei nu reușesc să învețe abilități de viață de bază, nici măcar nu se consideră adulți. Acest lucru afectează sănătatea lor mintală, diminuând capacitatea lor de a face față eșecului și criticii. Îi face deprimați și dependenți de substanțe nocive ca mijloc de a recâștiga controlul asupra vieții lor, chiar și pentru a-i ajuta să învețe.
Lythcott-Haims dedică ultimele 150 de pagini ale cărții „cazului pentru o altă cale”, oferind sfaturi tangibile despre cum să implementezi practici parentale care vor forma adulți tineri responsabili și maturi. Idealul ei este un stil de părinție ‘autoritar’, unul care „echilibrează căldura cu strictețea, direcția cu libertatea” și caută să introducă oportunități de independență în viețile copiilor noștri. Ea insistă asupra importanței timpului de joacă nestructurat, învățării abilităților de viață prin sarcini casnice, învățării copiilor cum să gândească folosind modele de conversație și întrebări adecvate, pregătirii lor pentru muncă grea prin stabilirea unor așteptări înalte pentru ajutorul lor acasă și normalizării ideii de luptă, care este ceva ce atât de mulți părinți încearcă să șteargă în numele copiilor lor.
Cartea a rezonat profund cu mine, deoarece Lythcott-Haims a reluat multe dintre gândurile pe care le am despre părinție. A fost, de asemenea, profund satisfăcător să știu că altcineva acolo gândește la fel ca mine și că nu sunt singurul părinte care refuză să-și înscrie copiii la fotbal și hochei pentru că nu vreau ca aceste angajamente să ne umple viața de familie cu și mai mult haos.
Cartea m-a provocat să examinez multe lucruri pe care le fac prin casă și care ar putea (și ar trebui) să fie făcute de copiii mei, în schimb. Drept urmare, au primit liste de sarcini revizuite pentru acest an școlar, mult mai lungi decât orice au avut înainte. Până acum, s-au dovedit a fi perfect capabili.
Puteți comanda „How to Raise an Adult” online. Aflați mai multe aici.
