Am luat cunoștință pentru prima dată de munca Dr. Vandana Shiva prin mișcarea anti-globalizare din anii ’90 și prin toate documentarele produse la acea vreme în care reușea să apară. Mai târziu am devenit mai conștient de activismul ei pentru justiția de mediu și socială, care datează de la mișcarea Chipko din anii ’70 (activiștii indieni originali care îmbrățișau copacii).
Mai recent, a devenit una dintre cele mai proeminente voci la nivel global care pledează pentru o (re)adoptare a agriculturii la scară mică, organice, biodiversificate, pe motiv că nu numai că este mai productivă și mai benignă pentru mediu decât agricultura de monocultură (chiar și atunci când monocultura este certificată ecologic), dar este și cheia pentru a produce suficientă hrană pe măsură ce clima noastră se schimbă.
A scris, de asemenea, pe larg despre privatizarea apei, conflictele legate de apă, gestionarea apei și modul în care acestea subminează și mai mult puterea oamenilor din întreaga lume.
Recent am avut ocazia să vorbesc cu Dr. Shiva la telefon și să obțin un raport direct despre modul în care aceste probleme au un impact în India astăzi:
PlanetaNoastra: Ce efecte observați deja în ceea ce privește schimbările climatice și apa în India? Știm despre retragerea ghețarilor, de exemplu, dar cum se manifestă acest lucru astăzi?
Vandana Shiva: Am lucrat la o campanie de un an cu comunitățile din regiunile montane pe tema schimbărilor climatice, pe tema schimbărilor climatice în Himalaya.
Retragerea ghețarilor și topirea lor rapidă produce două efecte: Dispar mici ghețari, dispare apa; și zone mari care obișnuiau să primească zăpadă, nu mai primesc zăpadă acum. Cel puțin 20 dintre satele pe care le-am vizitat săptămâna trecută obișnuiau să aibă zăpadă până acum 5-10 ani și nu mai primesc zăpadă acum. Așadar, nu există ninsori. Uitați de topire, nu mai cade zăpadă deloc.
În locuri precum Ladakh, care este un deșert, în loc de zăpadă primesc ploaie… ducând la inundații-fulger, la măturarea satelor, la măturarea așezărilor întregi.
Nu vorbim despre impacturi minore. Am avut recent un ciclon uriaș în Bengal. Întregul Sundarbans, care nu a avut niciodată, dar absolut niciodată, astfel de furtuni, este astăzi devastat. Impactul ciclonului a ajuns până la munții din Darjeeling, distrugând liniile de cale ferată. Nu am avut cicloni care să ajungă atât de departe în interiorul țării.
Zonele aride, care au deja vulnerabilitate, în unele cazuri au patru, cinci ani fără absolut nicio ploaie. Așadar, vorbim deja despre un impact major.
Auzim despre sinuciderile fermierilor chiar acum și de ceva vreme. Cititorii noștri sunt probabil oarecum conștienți de modul în care culturile modificate genetic pot duce la un ciclu de datorii și de modul în care acest lucru este legat de sinucideri, dar cum este apa legată de acestea?
Semințele hibride de bumbac BT din agricultura chimică necesită irigații. Astfel, avem a) o extragere sporită a apei subterane și b) cu BT, întreaga structură a solului, organismele din sol sunt distruse. Am efectuat un studiu pe această temă: Când solul își pierde viața, tinde spre deșertificare. Așadar, problema apei în sol este foarte gravă.
În plus, nu știu de ce companiile le spun fermierilor să ardă, practic, toată materia organică din fermele lor. Am văzut la 48°C femei adunând crengi și frunze, arzându-le. Așadar, există o distrugere deliberată a materiei organice. BT-ul este monocultură. A distrus culturile alimentare care, după cum vedeți, returnează materia organică în sol. A distrus agricultura mixtă care obișnuia să rețină materia organică și să ofere acoperire solului, menținând umiditatea solului pe tot parcursul anului.
Așadar, acum, pe caniculă, la 48-50°C, aveți sol complet expus care evaporă puținul de umiditate. Apoi, distrugeți materia organică ce intră în sol, pentru a conserva umiditatea.
La fiecare nivel creați un sistem de distrugere a apei.
Care este cel mai bun mod de a combate asta? Care este cea mai potrivită tehnologie pentru a face față acestei situații?
De fapt, tocmai am lansat un raport despre toate culturile rezistente la climă pe care le-am salvat în banca noastră de semințe comunitare. Există sute de soiuri de orez care pot rezista la sare și cicloni, soiuri care pot rezista la inundații și soiuri care pot rezista la secetă.
Cred că primul lucru este conservarea biodiversității. Aceasta este prima soluție tehnologică. Nu poți combate schimbările climatice prin monocultură. Poți fi rezilient la schimbările climatice doar prin biodiversitate.
În al doilea rând, solurile cu agricultură chimică sunt atât surse de gaze cu efect de seră, cât și mai vulnerabile la schimbările climatice.
Așadar, o combinație de biodiversitate și sisteme ecologice este modul în care cea mai recentă carte a mea, Solul, nu Petrolul, vorbește despre asta. Manifestul pe care l-am emis prin intermediul Comisiei pentru Viitorul Alimentar a detaliat acești pași, cu multe date despre cum agricultura ecologică este o strategie majoră de atenuare și adaptare la schimbările climatice.
Totuși, pare să existe o discrepanță aici. Chiar și ONU spune acum că sistemele agricole mici, diverse, organice, o gestionare mai durabilă a agriculturii, reprezintă calea de urmat și pot atenua efectele schimbărilor climatice, dar totuși, când mergi la întâlniri internaționale, și mă gândesc la Inițiativa Globală Clinton din toamna trecută, auzi oameni spunând în continuare că avem nevoie de o nouă Revoluție Verde în Africa, în Asia. Cum depășim această discrepanță? Pare să existe o lipsă de conectare chiar și la nivelul superior al agențiilor internaționale…
Cred că lipsa de conectare este foarte simplă.
Cei care, de exemplu, au lucrat la raportul internațional de evaluare pe care îl menționați, care spune că fermele mici, fermele ecologice, fermele biodiversificate reprezintă calea de urmat, sunt oameni de știință, sunt oameni cu minți independente și cu un angajament față de agricultură.
Oamenii care spun că agricultura chimică și Revoluția Verde pentru Africa, semințele modificate genetic pentru a face față schimbărilor climatice, sunt oameni care nu vorbesc din proprie inițiativă, în mod independent. Ei vorbesc prin intermediul buzunarelor lor, care au fost umplute prin mită și influență de la Monsanto.
Cred că este foarte vital să facem distincția între cei care vorbesc prin bani și cei care vorbesc prin minte.
De aceea pare să existe un conflict în opinia publică și în opinia științifică, dar există o singură opinie științifică. Și aceea este a omului de știință independent. Restul este propagandă, promovând doar afirmațiile false ale acestor companii.
Acest raport pe care l-am lansat despre culturile noastre rezistente la climă se referea și la faptul că majoritatea acestor culturi au fost acum patentate. Aceste trăsături de a face față schimbărilor climatice au fost toate brevetate, prin brevete largi, cuprinzătoare. Multe dintre brevete au fost obținute prin decizii genomice speculative… pur și simplu jucați jocuri și spuneți că credeți că ceva va face ceva; și dețineți întregul spectru al rezilienței climatice.
Cred că foarte rapid, fiecare an ne arată că avem două opțiuni: Ori mergem pe calea minciunilor corporative și punem în pericol întreaga planetă, ori mergem pe calea adevărului oamenilor și protejăm biodiversitatea, promovăm agricultura organică și găsim soluții.
Auzim adesea că agricultura ecologică nu poate hrăni lumea, dar când citești munca ta și a altora, este evident că nu este cazul. Poți oferi câteva exemple despre cum agricultura ecologică și agricultura biodiversificată pot, de fapt, crește randamentele culturilor?
Hrana provine cu adevărat din nutriția pe care o produci pe pământ. Cu cât producția ta biologică este mai densă, cu atât este mai mare producția unitară de hrană și nutriție. Este un bun simț elementar. Chiar și un copil îți poate spune că 20 de plante care cresc împreună într-un lot mic vor produce mai multă hrană decât trei rânduri de sol rezistent la erbicide.
Trucul care a fost folosit este să nu se vorbească despre producția pe unitate de hectar, ci despre randamentul unei culturi specifice pe hectar. Asta înseamnă că, cu cât distrugi mai mult producția de hrană, cu atât pretinzi mai mult că o crești.
Distrugi 50%, 60% din producția de hrană și potențialul alimentar al unei bucăți de teren pentru a crește leguminoase, pentru a crește legume, pentru a crește leguminoase (boabe), pentru a crește semințe oleaginoase, pentru a crește diferite varietăți de mei, pentru a crește orez, pentru a crește orz, pentru a crește pomi fructiferi, pentru a crește agroforestiere, și o reduci la rânduri de sol sărăcit unde Roundup a omorât tot restul și pretinzi în mod fals că acele rânduri sărăcite de sol produc mai multă hrană. Biologic nu este adevărat în ceea ce privește producția unitară pe hectar. Nu este adevărat nutrițional. Și nu este adevărat economic, deoarece acel sol nu ajunge, în niciun caz, să hrănească oamenii.
Ai redus producția de hrană cu 40-50%. Apoi iei ce ai cultivat și o dai mașinilor ca biocombustibil. Apoi o dai porcilor, ca în cazul fabricii Smithfield Farms care a răspândit gripa porcină în toată lumea. Iar resturile ajung la oameni.
Fermierii săraci care sunt forțați să cumpere semințe costisitoare pentru a cultiva aceste recolte ajung să le vândă doar pentru a-și plăti datoriile contractate.
Acest tip de agricultură creează foamete. Dovada este acolo: 1 miliard de oameni permanent înfometați. Natura nu a creat foamete permanentă. Ea creează foamete localizată și temporară prin secetă, sau un eveniment specific, dar apoi te întorci și cultivi bine din nou.
Acum un fermier poate continua să cultive și să producă și nu mănâncă ceea ce produce, deoarece sistemul este conceput să smulgă fiecare bucățică din sol și din câmpurile fermierului. Acel sistem crește comerțul cu mărfuri la nivel internațional și scade hrana disponibilă familiilor de fermieri.
Trebuie doar să te ui la date. Jumătate dintre oamenii înfometați din lume acum, 400 de milioane, sunt producători de hrană. De ce se întâmplă asta? Pentru că sistemul de producție alimentară le fură hrana.
Care este legătura cu barajele în toate acestea? Cum se va descurca creșterea numărului de baraje în ceea ce privește producția de energie, schimbarea modelelor de apă? Cum ați caracteriza ceea ce se întâmplă acum, în legătură cu barajele?
În ceea ce privește barajele și generarea de hidroenergie nu prin baraje, ci prin utilizarea din ce în ce mai mult a tunelurilor (pentru că știu că oamenii pot vedea barajele și, făcând tuneluri, fac problema invizibilă), ceea ce se întâmplă sunt trei lucruri:
Știți, râurile noastre sunt sacre. De mii de ani am avut pelerinaje la izvoarele celor patru afluenți majori ai Gangelui (Yamuna, Gangele însuși, Alaknanda, Mandakini). Fiecare dintre aceștia suferă de:
A) Topirea ghețarilor, deci debit redus în timp;
B) O deviere a apei prin tuneluri, așa că pe kilometri întregi nu există râu, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată în istoria Indiei;
C) Baraje mari, care în Himalaya fragilă duc la efecte multiplicatoare în ceea ce privește strămutarea. Un exemplu în acest sens este barajul Tehri, lângă casa mea. A declanșat o sută de noi alunecări de teren; și strămută satele rămase care nu au fost strămutate de rezervorul însuși. Acum alunecările de teren create de rezervor coboară, ducând aceste sate la vale. Așa s-a întâmplat cu Barajul Trei Chei. A existat o creare permanentă de alunecări de teren, așa că trebuie să continue să mute oameni, să strămute oameni.
D) Pe măsură ce penuria de apă crește și cererea pentru apă crește, devieri majore care vor declanșa conflicte majore. Este inevitabil. Am scris în cartea mea Războaiele Apei, dacă ai cerere mare, ofertă mică, și cei puternici fac cu râurile și apa ce vor ei, aceasta este o rețetă pentru conflict.
