Cum putem opri topirea Antarcticii?

Nu cu mult timp în urmă, încercam să explic unui prieten o dilemă personală: oscilez destul de mult între optimismul climatic și pesimismul climatic.

Pe de o parte, multe dintre tendințele tehnologice și unele dintre cele sociale/politice se îndreaptă decisiv în direcția corectă. Cărbunele este eliminat treptat, cererea de energie în multe țări se stabilizează, directorii companiilor de utilități prevăd că sursele regenerabile vor domina, iar chiar și lanțurile de fast-food ia măsuri pentru a servi mai puțină carne de vită.

Pe de altă parte, lucrurile se destramă rapid. De la creșterea nivelurilor atmosferice de gaze cu efect de seră la topirea calotelor glaciare și dezghețarea permafrostului, există un sentiment foarte real că ne rămâne puțin timp pentru a aborda unele dintre cele mai presante impacturi ale schimbărilor climatice – și odată atinse anumite praguri, se declanșează mecanisme de feedback care vor avea un impuls propriu.

Această aparentă cursă între semnele de progres și apocalipsa iminentă este probabil ceea ce mă ține treaz cel mai mult. Și m-a convins că, chiar și în timp ce sărbătorim anunțuri impresionante despre investiții în surse regenerabile sau renunțarea la combustibilii fosili, trebuie să ne gândim serios și la modul în care putem reține distrugerea – fie că este vorba despre extincția în masă sau creșterea catastrofală a nivelului mării.

Geoinginerie pentru salvarea gheții arctice

Două titluri recente mi-au atras atenția în acest sens, ambele concentrându-se pe problema topirii gheții polare și a creșterii nivelului mării. Primul, raportat de The Guardian, a fost o propunere pentru proiecte inginerești masive menite să încetinească topirea calotelor glaciare în Antarctica și Groenlanda. Publicat în cel mai recent număr al revistei Nature și redactat de o echipă condusă de John C. Moore de la Universitatea din Laponia, cercetarea prezintă o serie de măsuri, inclusiv construirea de diguri maritime pentru a bloca apele calde, construirea de suporturi fizice pentru a preveni prăbușirea calotelor glaciare pe măsură ce se topesc și forarea în gheață pentru a pompa apă sărată răcită la baza unui ghețar. Deși fiecare dintre aceste proiecte ar costa miliarde de dolari, echipa susține că sunt comparabile cu costul infrastructurii pe scară largă, cum ar fi aeroporturile, și semnificativ mai ieftine decât costul inacțiunii și al gestionării creșterii nivelului mării.

Acum, nu sunt calificat să argumentez despre fezabilitatea unor astfel de proiecte. Și împărtășesc îngrijorările multor ecologiști care consideră „geoingineria” un pariu imprevizibil și potențial periculos, ca să nu mai vorbim de o posibilă scuză pentru a nu reduce emisiile la sursă. Cercetătorii înșiși subliniază că teste extensive de fezabilitate, studii de impact asupra mediului și un proces de acord internațional ar fi toate necesare înainte ca astfel de proiecte să poată merge mai departe. Dar, susțin ei, momentul pentru a începe discuția este acum – pentru că odată ce gheața se topește, este greu să o pui înapoi unde a fost odată.

Calea naturală: reducerea emisiilor

Între timp, totuși, poate ar trebui să ne reducem emisiile? O idee nebunească, știu, dar cu cât putem reduce mai mult emisiile acum, cu atât încălzirea va fi mai lentă și cu atât vom avea mai mult timp să ne adaptăm și să atenuăm impacturile despre care știm că vor veni. Pe acest front, avem tendința să vorbim mai ales despre emisiile de carbon – dar Inside Climate News oferă un memento util și la timp și o prezentare a diverselor gaze cu efect de seră și poluanți climatici cu viață scurtă, non-carbonici. De la metanul provenit din explorarea petrolieră și agricultură, la „carbonul negru” (în esență funingine de la combustibilul de navigație, motorine și arderea lemnului), și de la ozonul troposferic la hidrofluorocarburile utilizate în refrigerare, aceste emisii sunt de multe ori mai puternice pe unitatea de greutate decât dioxidul de carbon. Dar, spre deosebire de dioxidul de carbon, ele rămân în atmosferă doar săptămâni sau ani – nu secole.

Asta înseamnă că reducerea poluanților climatici cu viață scurtă acum ar putea oferi beneficii neobișnuit de rapide, încetinind topirea calotelor glaciare și oferindu-ne timp să rezolvăm problema carbonului. Iată cum a explicat Inside Climate News semnificația poluanților climatici cu viață scurtă:

Dacă astfel de reduceri rapide vor însemna că nu va fi nevoie să construim diguri maritime gigantice în Antarctica, sau dacă va însemna doar că vom avea mai mult timp să strângem banii pentru a face acest lucru, nu este locul meu să spun. Dar voi spune acest lucru: Mai bine ne punem pe treabă rapid, pentru că reducerea emisiilor acum va fi mult, mult mai rentabilă decât încercarea de a gestiona impactul mai târziu.

Poluanții climatici cu viață scurtă par a fi un loc la fel de bun ca oricare altul pentru a începe.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top