Există numeroase exemple despre modul în care grădinăritul poate aduce comunitățile împreună. Ca designer de grădini, am lucrat la multe proiecte de grădinărit comunitar. Exemplele inspiraționale pe care le-am întâlnit îmi dau speranță pentru comunități mai puternice și mai rezistente, confirmându-mi în același timp convingerea că putem rezolva multe conflicte și evita „ceilalți” crescând și grădinărind împreună. Iată un exemplu real care arată cum grădinăritul poate aduce comunitățile împreună.
Reabilitarea spațiului, construirea comunității
Într-o zonă urbană degradată din estul Statelor Unite, un mic teren nefolosit (brownfield) era o junglă fără lege, unde vandalii făceau legea. Sticlă spartă, o mașină ruginită și graffiti lipsite de sens au transformat spațiul într-o zonă „interzisă” pentru majoritatea locuitorilor din zonă. Consumul de droguri era o problemă, iar adolescenți incendiatori dăduseră foc zonei în mai multe ocazii.
Un mic grup de oameni care locuiau în apropiere a decis că e suficient. Căutând o soluție, au înființat o mică organizație non-profit pentru a transforma zona într-un spațiu comunitar—un spațiu de vindecare, speranță și creștere, nu de distrugere și disperare.
Mutându-se (cu permisiunea proprietarului absent al terenului), grupul a realizat devreme că cei care foloseau spațiul, oricât de nepotrivit, trebuie să aibă un cuvânt de spus în modul în care va fi folosit. Aveau totuși o problemă—cum să-i implice pe cei care foloseau terenul și să evite sentimentul că vin pur și simplu să preia controlul. Noaptea, un grup format mai ales din adolescenți se aduna aici, dar străinii nu erau bineveniți. Grupul a organizat o întâlnire, dar nimeni nu a venit.
Inițierea conversației
Gândind în afara tiparelor, au început cu o idee simplă—instalarea unui perete alb unde oricine își putea lăsa gândurile despre viitorul terenului. În partea de sus era o singură întrebare: „Ce ar trebui să facem cu acest spațiu pentru comunitatea noastră?”
Nu toate sugestiile au fost constructive. Dar încet, grupul însuși și ceilalți care foloseau terenul au început să vadă progrese. Grupul a dat startul cu câteva idei simple, cum ar fi „un loc unde să cultivăm niște mâncare”, „un loc de întâlnire”, „un spațiu creativ”. A avut loc o descoperire. „Ar trebui să avem un loc unde să stăm pe ploaie”, a mâzgălit cineva. Altcineva desenase un copac.
Încet, cei care de obicei nu ar fi avut un cuvânt de spus în astfel de discuții au început să se implice. O adăugire surprinzătoare pe perete a fost o operă de artă uimitoare cu un cuplu stând pe o bancă și mâncând un picnic. Altcineva a spus: „Curățați mai întâi.”
Grupul a început să curețe terenul, reutilizând materialele care puteau fi salvate și îndepărtând restul. Într-o zi, au apărut câțiva tineri și pur și simplu au început să ajute. Nu au spus prea multe. Și alți oameni care treceau pe acolo s-au interesat și s-au alăturat. Unul dintre ei a spus, după ce au plecat tinerii, că i-a văzut umblând pe teren noaptea și că „trebuie să avem grijă la ăia doi”.
Grupul a construit o mică zonă adăpostită din lemn recuperat, cu o bancă înăuntru. Existau îngrijorări că aceasta nu va dura mult, dar de-a lungul săptămânilor a rămas în picioare. Și, remarcabil, în următoarele una sau două săptămâni, a fost îmbunătățită și i s-au adăugat lucruri. Cineva a adăugat o mică măsuță laterală. A apărut un șir de lumini LED. S-au creat opere de artă colorate.
Grupul a adăugat patru mici straturi înălțate, plantând salată verde, ridichi și mazăre într-unul dintre ele, cu etichete care indicau ce era fiecare. Au lăsat o cutie cu semințe în adăpost și au așteptat să vadă ce se întâmplă.
Semințele au dispărut, iar grupul și-a făcut planuri să continue cu propriile plantări. Dar câteva zile mai târziu, grupul a ajuns pe teren și a găsit câțiva tineri râzând și vorbind. Semănau semințele. „Putem să le punem unde vrem noi, da?”, a întrebat unul.
Treptat, pe măsură ce plantele au început să crească, a existat mult mai multă interacțiune între grup și cei care foloseau terenul după lăsarea întunericului. Oameni care nu grădinăriseră niciodată înainte s-au implicat încet. Terenul a început să fie folosit mult mai mult pe timpul zilei, nu doar după lăsarea întunericului.
Sentimentul de apartenență transformă vandalii în cultivatori
În ciuda temerilor că vandalii ar distruge ceea ce fusese realizat, terenul a rămas neatins și a început treptat să se îmbunătățească.
Un tânăr, recoltând morcovi, a recunoscut că înainte se plictisea atât de tare încât dăduse foc unei canistre cu benzină. Acum își cultiva propria mâncare. El și prietena lui aveau planuri să înceapă o grădină pe pervaz în noul lor apartament închiriat.
În fiecare zi, grupurile s-au implicat mai mult unul cu celălalt. Unii erau dornici să afle mai multe despre cum să cultive plante. Într-o seară a avut loc un grătar și au gătit o parte din lucrurile pe care le cultivaseră. Cineva a avut o petrecere de ziua de naștere și a primit un copac, pe care l-a plantat într-un strat nou într-un colț al spațiului. Planurile prindeau contur.
Acesta este doar un exemplu și, da, uneori pot apărea daune. Dar, așa cum arată acest proiect, atunci când oamenii simt un sentiment de apartenență și un sentiment de acțiune și autonomie, sunt mult mai puțin probabil să distrugă—și mult mai probabil să se bucure de spațiile comunitare.
