Este important să ne amintim de ce orașele construiau autostrăzi în anii cincizeci și șaizeci; de ce guvernul federal promova dezvoltarea suburbană cu densitate redusă și de ce companiile își mutau sediile centrale în campusuri la țară: Apărarea civilă. Una dintre cele mai bune apărări împotriva bombelor nucleare este extinderea urbană; devastarea unei bombe poate acoperi doar o anumită suprafață. Shawn Lawrence Otto a scris în Fool Me Twice:
Dar strategia a trebuit să se schimbe după dezvoltarea bombei cu hidrogen, mult mai puternică, și odată cu aceasta, realizarea că a avea oameni care locuiesc în suburbii, dar lucrează în centrul orașului, era o problemă. „Președintele Dwight D. Eisenhower a promovat în schimb un program de evacuare rapidă către regiunile rurale. După cum a explicat un oficial al apărării civile care a servit între 1953 și 1957, accentul s-a schimbat „de la ‘Ghemuieste-te și Acoperă-te’ la ‘Fugi ca disperatul’.”
Pentru a deservi acea extindere urbană și pentru a muta oamenii rapid în timp de război, ai nevoie de autostrăzi; de aceea legea care a creat sistemul american de autostrăzi interstatale s-a numit de fapt Legea Națională a Autostrăzilor Interstatale și de Apărare din 1956 – ele sunt exact asta, autostrăzi de apărare, concepute pentru a scoate oamenii din oraș în grabă.
Este clar că modul de viață suburban nu s-a dezvoltat pentru că oamenii și-au permis brusc mașini; s-a întâmplat pentru că guvernul a vrut asta. În The Reduction of Urban Vulnerability: Revisiting 1950s American Suburbanization as Civil Defence, Kathleen Tobin îl citează pe politologul Barry Checkoway:
După ce oamenii au fost scoși, următorul pas a fost mutarea efectivă a industriilor și birourilor din centrele urbane dense, unde atât de multe corporații puteau fi distruse cu o singură bombă, și stabilirea lor în campusuri corporative suburbane unde aproape fiecare dintre ele ar fi o țintă separată. A existat de fapt o Politică Națională de Dispersare Industrială, concepută pentru a descentraliza industria și comerțul. Tobin enumeră 5 măsuri care ar reduce vulnerabilitatea urbană, scrise în 1952, măsuri care au ucis efectiv orașele:
- Dezvoltarea ulterioară a industriei (inclusiv activitățile normale de pace, precum și cele de apărare) ar trebui încetinită în zonele centrale ale orașelor cu cea mai mare densitate a populației și în zonele industriale atractive ca țintă.
- Ar trebui făcut un început în reducerea densității populației și a construcțiilor în zonele rezidențiale cu cea mai mare vulnerabilitate prin adoptarea unui program de reamenajare urbană și de eliminare a ghetourilor.
- Clădirile noi construite în sau în apropierea zonelor țintă ar trebui construite conform unor standarde care să le facă rezistente la suflul și incendiul unei bombe atomice și care să ofere zone de adăpost adecvate.
- Nicio zonă urbană nu ar trebui dezvoltată atât de intensiv încât să creeze noi (sau extensii ale celor existente) zone țintă principale pentru populație sau industrie.
- Noile unități industriale de apărare ar trebui amplasate la o distanță rezonabil de sigură față de zonele țintă existente.
Pentru indivizii cu bombe, acele lucruri pe care le iubim la orașele noastre, pe care noi, urbaniștii, luptăm atât de mult să le protejăm, nu sunt de dorit, sunt problematice. Benjamin W. Cidlaw, Comandantul Șef al Comandamentului Continental de Apărare Aeriană, a declarat la o conferință a primarilor în 1954:
Shawn Lawrence Otto își încheie capitolul:
Fie ca aceasta să fie o cursă a înarmării… îi vom depăși la fiecare pas și îi vom supraviețui pe toți. -Donald Trump
Este important să ne amintim de ce extinderea urbană a fost promovată în primul rând: ca o apărare împotriva atacurilor nucleare. De aceea corporațiile și industriile s-au mutat din orașe. Scopul sistemului de autostrăzi nu a fost să satisfacă cererea, ci a fost conceput specific pentru a induce cererea, pentru a-i determina pe oameni să folosească mașinile și să se mute în suburbii cu densitate redusă. A fost o strategie concepută pentru a-i ajuta să supraviețuiască tuturor.
Cursele înarmării și planurile de apărare civilă în era nucleară nu sunt bune pentru orașe, deoarece aceeași logică nucleară se aplică acum ca și în anii cincizeci și șaizeci: densitatea redusă înseamnă o supraviețuire îmbunătățită. Autostrăzile mari înseamnă evacuări mai rapide.
Așadar, este probabil ca orice nouă cursă a înarmării să împiedice revitalizarea actuală a orașelor noastre, revenirea corporațiilor în centrele orașelor, reinvestirea în transportul public și orice încurajează densificarea. Pentru că oamenii cărora le plac bombele, în general, nu plac orașele.
Federal Civil Defense Administration/Public Domain
