Erau anii 1920 și părea că mașinile sunt doar o modă în declin. Majoritatea americanilor care urmau să-și cumpere mașini le cumpăraseră deja; industria auto pur și simplu nu mai vindea la fel de mult.
Așa că Alfred P. Sloan, CEO-ul General Motors, și colegii săi au venit cu o idee nouă radicală care avea să schimbe nu doar industria auto, ci întreaga economie: obsolescența planificată. GM pur și simplu urma să convingă clienții că o singură mașină pe durata vieții nu era suficientă. Trebuiau să continue să cumpere modele noi pentru a rămâne în pas cu moda.
Ce este obsolescența planificată?
Obsolescența planificată este convenția de a produce bunuri de consum care nu sunt construite pentru longevitate. Dimpotrivă, bunurile sunt proiectate să devină învechite prin practica actualizărilor frecvente de design, încetarea producției de piese de schimb sau utilizarea materialelor care nu sunt concepute să reziste.
„Trebuie să-i faci pe oameni să-și dorească mai multe lucruri”, a explicat Gary Cross, profesor de istorie la Pennsylvania State University care studiază consumerismul. Directorii din industrie trebuiau să-i facă pe oameni „să se gândească la o mașină nu doar ca la o mașină, o mașină de transport, ci ca la o expresie a personalității tale sau a statutului tău sau a dorinței tale pentru ceva nou”.
Criticii au numit acest plan de afaceri „obsolescență planificată”. Sloan, pe de altă parte, a insistat să o numească „obsolescență dinamică”, ceea ce presupun că și-a imaginat că era o poveste de acoperire super șmecheră (?).
„Sloan și-a dat seama că trebuiau să-i facă pe oameni să-și dorească lucruri de care în esență nu aveau nevoie”, a spus Jamie Kitman, șef de birou la revista Automobile. „Și asta, împreună cu practica creditului de consum, care le-a permis oamenilor să cumpere lucruri de care nu aveau nevoie, a fost unul dintre pașii mari înainte care pur și simplu a turbo-alimentat industria pentru următorii 75 de ani.”
Strategia a funcționat, iar cei care nu au urmat pașii lui Sloan au avut de pierdut. Henry Ford, de exemplu, ura ideea de a planifica ca mașinile sale să devină învechite.
„Henry Ford, multe dintre noțiunile sale ar fi privite astăzi ca fiind nebunie de către oamenii din industria vânzării de mașini”, a spus Kitman. „Adică, el a avut cu adevărat un singur model, a crezut că este suficient de bun. Timp de mulți ani a fost cu adevărat disponibil doar pe negru și a continuat să scadă prețul.” Până la sfârșitul anilor ’20, GM era mai mare decât Ford.
Dar obsolescența planificată nu a rămas doar în industria auto. S-a răspândit. Oamenii cumpără iPhone-uri noi în fiecare an și haine noi în fiecare sezon. Cumpără brichete și pixuri de fiecare dată când rămân fără lichid de brichetă și cerneală. Într-un fel, produsele de unică folosință sunt obsolescență planificată pe steroizi. Recipientele și tacâmurile din plastic sunt în esență tacâmuri și cutii făcute pentru a fi aruncate.
Toate aceste lucruri reprezintă esența nesustenabilității, creând deșeuri și făcându-i pe oameni să muncească toată ziua producând bunuri care au o viață atât de scurtă, încât abia beneficiază pe cineva. Sunt, de asemenea, o risipă de resurse prețioase: oamenii construiesc fabrici care transformă petrolul în furculițe de plastic, pe care muncitorii le reciclează în lucruri minunate precum grămezi de gunoi de mărimea Texasului, totul pentru a evita o lume cu mai mult timp liber și furculițe de metal. Uneori, este greu să ne dăm seama dacă economia ne servește pe noi sau noi o servim pe ea.
