Unul dintre cele mai repetate argumente împotriva luării de măsuri pentru a aborda criza climatică este că aceasta va afecta economia. Dar tot mai multe dovezi sugerează că lipsa acțiunii o va afecta.
Acum, un studiu recent publicat în Environmental Research Letters a estimat că costurile economice ale creșterii temperaturilor ar putea fi de șase ori mai mari până în 2100 decât s-a crezut anterior, slăbind și mai mult argumentul pentru inacțiune.
„Sugestia că ‘oh, este prea scump să facem asta acum’ este o economie complet falsă,” spune Chris Brierley, co-autor al studiului și profesor asociat în știința climei la University College London (UCL), pentru PlanetaNoastra.
Brierley și echipa sa s-au concentrat pe o metrică numită costul social al dioxidului de carbon (SCCO2), pe care o definesc ca fiind „costul proiectat pentru societate al eliberării unei tone suplimentare de CO2.” Aceasta este metrica utilizată de Agenția pentru Protecția Mediului (EPA) pentru a evalua valoarea în dolari a politicilor climatice în termeni de daune fie cauzate, fie evitate.
SCCO2 este determinat folosind modele climatice, iar Brierley și echipa sa au dorit să vadă ce s-ar întâmpla dacă acele modele ar fi actualizate. În special, au lucrat la un model numit modelul PAGE, care este relativ simplu și poate fi rulat pe un computer desktop de bază.
În primul rând, au actualizat modelul prin încorporarea celor mai recente date științifice disponibile despre climă din Cel de-al Cincilea Raport de Evaluare al Grupului Interguvernamental de Experți privind Schimbările Climatice (IPCC). Autorii studiului nu au putut încă să încorporeze date din capitolul privind știința fizică a climei din Cel de-al Șaselea Raport de Evaluare publicat în vara anului 2021, dar Brierley spune că bănuiește că acestea nu ar fi schimbat prea mult rezultatele lor, deoarece estimarea sensibilității climatice utilizate în raport nu s-a schimbat. Cu toate acestea, el bănuiește că capitolele ulterioare axate pe impacturile economice ale schimbărilor climatice ar face o diferență pentru model.
„Prin toate dezvoltările acestui model, aproape tot ce faci când descoperi ceva nou… face ca costul carbonului să fie mai mare,” spune Brierley.
În general, cercetătorii au constatat că modificările pe care le-au făcut modelului au dublat aproximativ costul social mediu din 2020 al dioxidului de carbon, de la 158 USD la 307 USD pe tonă metrică.
Persistența daunelor
Cu toate acestea, cea mai importantă actualizare a modelului a implicat ceea ce se întâmplă atunci când o catastrofă sau un eveniment legat de climă dăunează economiei. În trecut, modelul a presupus că, după un eveniment specific, cum ar fi un uragan sau un incendiu de vegetație, economia ar fi afectată temporar și apoi s-ar redresa imediat.
Cealaltă extremă ar presupune că economia nu se recuperează niciodată după un șoc specific, iar daunele se acumulează constant în timp.
Dar co-autorul studiului, Paul Waidelich, a constatat că niciuna dintre extreme nu era precisă. În schimb, daunele tind să fie recuperabile în proporție de aproximativ 50% și persistente în proporție de 50%. Brierley oferă exemplul uraganului Katrina.
„Evident, a cauzat o mulțime de daune,” spune Brierley, „dar New Orleans și-a reluat activitatea ca oraș în decurs de un an sau doi… Deci, există o recuperare rapidă, dar pe de altă parte, există daune permanente, iar New Orleans nu și-a revenit niciodată la starea în care era înainte de Katrina.”
Un alt exemplu recent, dar nu legat de climă, este actuala pandemie de coronavirus. În Regatul Unit, de unde provine Brierley, a existat o redresare imediată când pub-urile și restaurantele s-au redeschis, dar unele impacturi vor persista probabil ani de zile.
„Este bun pentru a evidenția diferența dintre diferitele scale de timp ale recuperării,” spune Brierley despre pandemie.
Cercetătorii au vrut să vadă ce diferență ar face dacă ar încorpora persistența daunelor economice în modelul lor climatic.
„Ceea ce arătăm este că asta face o diferență masivă,” spune Brierley.
De fapt, atunci când daunele persistente nu au fost luate în considerare, modelul a prezis că produsul intern brut (PIB) va scădea cu 6% până în 2100, explică un comunicat de presă UCL. Când au fost luate în considerare, această scădere a crescut la 37%, de șase ori mai mare decât estimarea fără persistență. Deoarece există atât de multe incertitudini implicate în modul exact în care clima ar putea impacta creșterea economică, PIB-ul global ar putea scădea de fapt cu până la 51%. Încorporarea persistenței daunelor în model a făcut ca costul social al dioxidului de carbon să crească cu un ordin de mărime. Dacă s-ar aștepta ca doar 10% din daune să persiste, de exemplu, SCCO2 mediu a crescut de 15 ori.
„Aici arătăm că, dacă incluzi această persistență, atunci aceasta cauzează o creștere masivă a cantității de daune la care te-ai aștepta până la sfârșitul secolului ca urmare a schimbărilor climatice, deoarece cumva lucrurile se acumulează în loc să se recupereze rapid,” spune Brierley.
Cine plătește?
Acest studiu este departe de a fi singurul avertisment cu privire la costurile economice ale permiterii continuării nestingherite a schimbărilor climatice. Pe 14 octombrie 2021, administrația președintelui Joe Biden a publicat un raport care avertiza cu privire la impacturile economice ale schimbărilor climatice și schița pașii pentru a le aborda. Raportul a menționat incendiile de vegetație din 2021 care au distrus șase milioane de acri de teren și au perturbat lanțurile de aprovizionare internaționale, precum și uraganul Ida, care a închis sistemul de metrou din New York City timp de ore.
„Pe măsură ce acest an se apropie de sfârșit, totalul daunelor provocate de fenomenele meteorologice extreme se va adăuga la cele 99 de miliarde de dolari deja suportate de contribuabilii americani în 2020,” au scris autorii raportului.
Dar pe măsură ce conștientizarea acestor impacturi crește, de ce nu se traduce aceasta în acțiune?
„Presupun că, în unele privințe, răspunsul simplu este că adesea persoana care beneficiază de pe urma poluării nu este persoana care plătește daunele,” spune Brierley. „Daunele climatice majore provenite din emisiile pe care le producem astăzi vor afecta o generație viitoare. Deși putem și încercăm să legiferăm pentru a face ceva în această privință, este dificil dacă nu îți afectează propriul buzunar.”
Există, de asemenea, o deconectare geografică între profituri și impacturi. Autorii studiului au constatat că cea mai mare parte a creșterii costului social mediu al carbonului s-a datorat costurilor din Sudul Global, în timp ce media pentru Nordul Global a rămas în mare parte neschimbată, deoarece unele regiuni mai răcoroase ar putea beneficia de fapt de temperaturi mai ridicate.
Problema cu creșterea
O nouă direcție de gândire ar putea pune la îndoială relevanța studiilor precum cel al lui Brierley. Unii gânditori contestă ideea că creșterea economică este benefică și necesară, în special în țările deja bogate. Mai mult, că însăși creșterea contribuie la criza climatică.
Într-un articol publicat în Nature Energy în vara acestui an, antropologul economic Jason Hickel și co-autorii săi au subliniat că modelele climatice presupun că economia va continua să crească și pot menține temperaturile globale la 1,5 sau 2 grade Celsius peste nivelurile pre-industriale doar bazându-se pe tehnologii neexperimentate, cum ar fi captarea carbonului. Cu toate acestea, în națiunile deja bogate, o creștere suplimentară nu este necesară pentru a îmbunătăți viețile oamenilor.
„Factorii de decizie politică consideră în mod obișnuit creșterea economică drept un indicator al dezvoltării umane și progresului social. Dar, după un anumit punct, pe care națiunile cu venituri ridicate l-au depășit de mult, corelația dintre PIB și indicatorii sociali se diminuează sau devine neglijabilă,” au scris Hickel și colegii săi. „De exemplu, Spania depășește semnificativ SUA în indicatori sociali cheie (inclusiv o speranță de viață care este cu cinci ani mai lungă), în ciuda unui PIB pe cap de locuitor cu 55% mai mic.”
Hickel și co-autorii săi au solicitat modele climatice care să încorporeze posibilitatea politicilor post-creștere în țările mai bogate. Deși modelul lui Brierley nu este conceput pentru a testa ce acțiuni vor crește sau scădea temperaturile, el se bazează pe presupunerea că PIB-ul este o metrică utilă a bunăstării economice. Dacă, de fapt, accentul pus pe creșterea economică contribuie la criza climatică, atunci poate că întrebarea nu este dacă acțiunea climatică dăunează sau ajută economia, ci dacă putem concepe un sistem economic care să nu amenințe clima ce susține bunăstarea umană și animală.
Brierley recunoaște că ar putea fi valoros să se măsoare ceva precum fericirea sau sănătatea, dar, în prezent, nu există suficiente date pentru a introduce așa ceva în modelul său. Mai mult, concentrarea pe impacturile economice este adesea cea mai bună modalitate de a convinge politicienii să acționeze.
„Scopul multor astfel de lucrări este de a ajunge la factorii de decizie politică, care se gândesc la impactul creșterii economice asupra alegerilor lor,” spune el.
