Atunci când o rudă bogată moare fără a lăsa un testament, acest lucru poate crea o luptă frenetică între rude pentru resursele rămase. Se pare că nu este diferit pentru crabii pustnici.
Descoperirea a început cu un experiment destul de morbid realizat de doi biologi de la Dartmouth College. Profesorul Mark Laidre și studenta la licență Leah Valdes s-au întrebat cum ar putea reacționa crabii pustnici la moartea unui alt crab, așa că au tăiat în bucăți câțiva crabi pustnici decedați și au plasat fragmentele în tuburi de plastic în jurul unei plaje. În cinci minute, tuburile au fost asaltate de crabi – până la 50 s-au prezentat la un singur tub, raportează Science News.
„Este aproape ca și cum ar fi sărbătorit o înmormântare”, a spus Laidre.
Aceasta nu a fost, însă, o înmormântare. Crabii nu își plângeau camaradul căzut; căutau oportunități. Cercetătorii au bănuit că crabii pustnici urmează mirosul propriilor morți într-o frenezie sălbatică pentru a se muta în cochilia goală care probabil a fost lăsată în urmă.
Cel mai surprinzător lucru legat de această descoperire nu este faptul că aceste vietăți pot simți o oportunitate, ci faptul că scoicile abandonate sunt atât de valoroase încât sunt căutate cu atâta fervoare. Este clar că mirosul crabilor pustnici morți este ceva pentru care aceste animale au dezvoltat o sensibilitate specială.
Poate că nu este atât de surprinzător, totuși, atunci când te uiți la cifre. Crabii pustnici sunt obsedați de căutarea scoicilor, căutând constant noi locuințe adecvate. Asta pentru că scoicile bune sunt greu de găsit, iar crabii pustnici trebuie să găsească continuu scoici mai mari pentru a crește.
Niciuna dintre cele aproximativ 850 de specii cunoscute de crabi pustnici nu își poate produce propriile scoici, așa că aceste creaturi se bazează în întregime pe alte animale, de obicei melci. Acele animale își lasă scoicile doar după ce au pierit ele însele, și multe dintre cauzele morții melcilor pot deteriora și scoicile lor. Cu alte cuvinte, scoicile bune sunt rare și nu este ușor să dai peste una ideală care să nu fie deja ocupată de un alt crab.
Cercetătorii au testat, de asemenea, sensibilitatea crabilor la carnea de melc moartă, dar carnea de melc nu a fost nici pe departe la fel de atractivă pentru crabi ca și carnea de la un alt crab. Acest lucru are sens dacă iei în considerare că scoicile perfecte (pentru crabii pustnici) au fost cel mai probabil ocupate de alți crabi, spre deosebire de o scoică proaspătă de melc care ar putea avea defecte care nu sunt ideale pentru crabi.
Toate acestea reprezintă un memento important pentru oamenii care ar putea avea o înclinație spre conservare, de reținut pentru următoarea lor excursie la plajă. „We can tell the public: ‘Don’t take shells from the beach,'” a spus ecologul Chia-Hsuan Hsu, care studiază crabii pustnici la Universitatea Națională Taiwan din Taipei. Luând acasă un specimen frumos, ai putea priva un crab pustnic de următoarea sa locuință mult-necesară.
Mai mult, lipsa cochiliilor ar putea forța crabii să se mulțumească cu sticle de plastic și alte gunoaie pe care le găsesc pe plaje. Uneori, crabii get stuck inside bottles și nu pot scăpa; mor, atrag și mai mulți crabi, și toți rămân blocați. Este cel mai bine pentru ei să locuiască în cochiliile pe care au evoluat să le folosească.
