Cu un deceniu în urmă, eram președintele Architectural Conservancy Ontario, o organizație care „încurajează conservarea și reutilizarea structurilor, districtelor și peisajelor cu semnificație arhitecturală, istorică și culturală.” Am petrecut mult timp vorbind despre energia înglobată, un subiect controversat pe atunci, menționând într-un articol din 2012 pe PlanetaNoastra că era considerată de mulți ca fiind „apă sub pod – energia cheltuită acum 2, 20 sau 200 de ani pentru a construi o clădire pur și simplu nu mai este o resursă pentru noi astăzi.”
Multe s-au schimbat în ultimul deceniu, multe dintre aceste schimbări fiind documentate pe PlanetaNoastra. Am fost recent invitat să vorbesc la Conferința de Patrimoniu din Ontario, în Brockville, Ontario, unde am încercat să explic cum două evoluții din ultimul deceniu ar trebui să schimbe modul în care gândim despre clădirile existente. Ceea ce urmează este un rezumat al prezentării mele despre aceste două lucruri care schimbă totul: carbonul înglobat și pompele de căldură.
Acum zece ani, ni se spunea adesea că o clădire veche trebuie demolată pentru că risipea prea multă energie și ar costa prea mult să fie modernizată, dar că va fi înlocuită cu o clădire „verde” care va fi certificată LEED. Am văzut, de asemenea, încercări de a face clădirile vechi la fel de eficiente energetic ca cele noi, adesea cu straturi groase de spumă pulverizată, care s-a dovedit a avea propriul set de probleme.
Apoi am avut Acordul de la Paris în 2015, care a stabilit limite pentru emisiile de carbon, și realizarea că fiecare tonă de dioxid de carbon (CO2) adăugată emisiilor contribuie la încălzirea globală. Am primit bugetele de carbon necesare pentru a rămâne sub 2 grade Celsius și, la scurt timp după, pentru a ținti 1,5 grade Celsius.
După 50 de ani de îngrijorare cu privire la conservarea energiei în clădiri, brusc a trebuit să ne îndreptăm atenția către carbon în schimb, ceea ce implică abordări diferite. Deși ar fi putut fi dificil să vorbim despre energia înglobată într-o clădire existentă, nu există nicio îndoială că renovarea și modernizarea unei clădiri au emisii de carbon inițiale semnificativ mai mici decât demolarea și înlocuirea unei clădiri.
Așa cum a scris Jim Lindberg de la National Trust for Historic Preservation în „Imperativul Reutilizării”:
Lindberg înțelege, de asemenea, că nu avem mult timp pentru discuții, menționând că „cel mai bun mod de a evita emisiile de carbon înglobat chiar acum, când bugetul nostru de carbon se micșorează rapid, este să conservăm și să reutilizăm cât mai multe clădiri existente posibil.”
Sau, așa cum a scris arhitectul Larry Strain în „Valoarea temporală a carbonului” pe forumul Carbon Leadership al Universității din Washington: „Când evaluăm strategiile de reducere a emisiilor, sunt două lucruri de ținut minte: cantitatea de reducere și momentul în care se produce. Deoarece emisiile sunt cumulative și pentru că avem o perioadă limitată de timp pentru a le reduce, reducerile de carbon acum au mai multă valoare decât reducerile de carbon în viitor. Următoarele câteva decenii sunt critice.”
Citește mai mult
- De ce luptăm să salvăm fiecare clădire veche
- Timpul este la fel de important ca tehnologia în lupta împotriva schimbărilor climatice
- __PLACEER_ID_7__Uitați de analizele ciclului de viață – nu avem timp__END_PLACEHOLDER__
Lindberg și Strain, și presupun că și eu, sunt voci în pustiu în America de Nord, unde aproape nimeni nu ia în serios argumentul carbonului înglobat și unde mulți consideră conservarea istorică a fi NIMBYism pentru bogați.
Cu toate acestea, în Regatul Unit, profesioniștii din construcții iau problema demolării foarte în serios. În 2019, un grup de firme premiate a înființat Architects Declare: „Pentru toți cei care lucrează în industria construcțiilor, satisfacerea nevoilor societății noastre fără a încălca limitele ecologice ale Pământului va necesita o schimbare de paradigmă în comportamentul nostru.”
Obiectivele lor declarate includ:
- Modernizarea clădirilor existente pentru o utilizare extinsă ca alternativă mai eficientă din punct de vedere al carbonului la demolare și construcție nouă ori de câte ori există o alegere viabilă.
- Includerea costurilor ciclului de viață, modelării carbonului pe întreaga durată de viață și evaluării post-ocupație ca parte a scopului nostru de bază de lucru, pentru a reduce atât utilizarea resurselor înglobate, cât și pe cea operațională.
World Green Building Council, în documentul său Bringing Embodied Carbon Upfront (Aducerea carbonului înglobat în prim-plan), a dezvoltat un set de principii, primul dintre ele fiind prevenirea – adică „a pune la îndoială necesitatea utilizării materialelor în general, luând în considerare strategii alternative pentru îndeplinirea funcției dorite, cum ar fi creșterea utilizării activelor existente prin renovare sau reutilizare.”
Acest raport a fost, de asemenea, primul care a folosit termenul carbon inițial (upfront carbon), pe care l-am promovat ca o modalitate de a-l face mai ușor de înțeles. Nu este înglobat în clădire, ci eliberat la început, și pune capăt tuturor discuțiilor stupide despre „apă sub pod”.
Architects Climate Action Network, în raportul său despre amprenta de carbon a construcțiilor, a venit cu o serie de recomandări, prima fiind „reutilizarea clădirilor existente: urmărirea unei strategii de modernizare, reabilitare, extindere și reutilizare în locul demolării și construcției noi.”
Toate aceste argumente se desfășoară acum în Regatul Unit, cel mai notabil în lupta pentru salvarea magazinului Marks & Spencer de pe Oxford Street din Londra, unde arhitecta britanică Julia Barfield a notat:
Modernizarea și renovarea a devenit o problemă publică prin campania condusă de Will Hurst de la Architects’ Journal. El scrie:
Problema, așa cum o spune succint arhitecta australiană Jennifer Crawford, este că este micul secret murdar al tuturor. A nu construi nimic nu prea plătește facturile, și este în interesul financiar al tuturor să construiască cât mai mult posibil. Ea încearcă să rezolve această problemă prin consultanță.
Entuziasm pentru pompele de căldură
Am menționat mai devreme că, acum un deceniu, am văzut multe încercări de a face modernizări energetice profunde la clădirile existente care au fost problematice. În aproape fiecare caz, a implicat golirea interioară, a fost incredibil de scump, a cauzat deteriorarea structurii deoarece umezeala nu putea ieși din pereți, și când s-a folosit izolație cu spumă pulverizată, a ajuns de fapt să aibă o amprentă de carbon mai mare decât dacă nu s-ar fi făcut nimic, din cauza carbonului înglobat ridicat din spumă.
Toate acestea au fost făcute pentru a economisi energie atunci când energia însemna arderea combustibililor fosili, fie direct cu gaze naturale, fie indirect cu electricitate, care era generată în principal cu cărbune și era foarte scumpă.
Dar totul se schimbă atunci când te gândești la carbon în loc de energie. Unii sugerează că, dacă sursa ta de electricitate este curată, poți folosi cât vrei! Am fost inițial consternat de idee – că grupuri precum Rewiring America, promovate de antreprenorul și inventatorul Saul Griffith, ar spune că putem avea „și capra și varza”. „Construim un model de utilizare viitoare a energiei la nivel casnic, care presupune că comportamentele viitoare vor fi similare cu cele actuale, doar electrificate.”
Modelul era, practic: electrifică totul. Nu am fost impresionat la început, sugerând trebuia să reducem mai întâi cererea, precum și să curățăm electricitatea și să electrificăm totul.
Citește mai mult
- De ce există atât de mult entuziasm pentru pompele de căldură
- Reduceți cererea. Curățați electricitatea. Electrificați totul
- Putem lupta împotriva schimbărilor climatice doar prin electrificarea a totul?
- Cartea „Electrify” a lui Saul Griffith este un ghid despre electrificarea a totul pentru a aborda criza climatică
Părerea mea despre grupul „electrificați totul” era că nu avem suficientă electricitate și ar trebui să continuăm să reducem consumul mai întâi. Dar unde? Și cât de mult? Pionierul construcțiilor Harold Orr, cunoscut pentru Saskatchewan Conservation House, a avut câteva idei:
„Dacă te uiți la un grafic circular al locurilor pe unde se pierde căldura într-o casă, vei constata că aproximativ 10% din pierderea ta de căldură trece prin pereții exteriori.” Aproximativ 30 până la 40% din pierderea ta totală de căldură se datorează scurgerilor de aer, alte 10% pentru tavan, 10% pentru ferestre și uși, și aproximativ 30% pentru subsol. „Trebuie să abordezi bucățile mari,” spune Orr, „iar bucățile mari sunt scurgerile de aer și subsolul neizolat.”
Citind asta, am scris, „A face un Energiesprong sau o reconstrucție completă a fiecărei case din America de Nord ar dura o veșnicie și ar costa enorm; reducerea consumului de energie cu 50% sau chiar 80% este realizabilă urmând prescripția lui Harold Orr. Odată ajuns acolo, nu este un efort mare să treci la o pompă de căldură aer-apă și să electrifici totul, și nu mai emiți carbon.”
Aici fac pace cu grupul „Electrificați Totul” și „Entuziasm pentru Pompele de Căldură”. Pompele de căldură aer-apă care funcționează bine la temperaturi scăzute sunt relativ noi, dar schimbă totul. În locurile cu electricitate curată, ele elimină deja carbonul din încălzire și răcire, și îl reduc peste tot.
Mai recent, au fost alții care au prezentat un argument mai convingător și mai logic decât mine, cu omul de știință Richard Erskine scriind într-un articol minunat – Insulate Britain! Da, Dar Cât De Mult? – unde a pus la îndoială necesitatea modernizărilor profunde într-o lume complet electrică.
A menționat, de asemenea, că modernizările profunde „nu sunt realizabile pentru locuințele greu de tratat la nivele rezonabile de cost și perturbare”, adăugând: „Pentru stocul de locuințe din Marea Britanie, acest lucru nu este realizabil într-o perioadă de timp conformă cu urgența climatică. Acest punct pare să fie pierdut de susținătorii modernizării profunde.”
Articolul său a fost preluat de inginerul Toby Cambray, care a scris în PassiveHouse Plus, inventând cuvintele „heatpumpification” (pompa-de-căldurificare) și „heatpumpify” (a pompa-de-căldurifica) – două cuvinte pe care le-am încorporat în vocabularul meu. Cambray scrie: „Instalarea unei pompe de căldură nu exclude o modernizare energetică profundă ulterioară a structurii, mai ales dacă este planificată în avans. O creștere rapidă a pompelor de căldură ar stimula rapid investiția în infrastructura necesară dacă dorim să ne îndepărtăm de gaz pe termen mediu, și cu o previziune adecvată, ne putem întoarce și putem reduce ulterior cererea acelor proprietăți.” Facem asta cu „material pufos” sau izolație.
Nu am fost complet de acord, concluzionând că avem nevoie de puțin „material pufos” acum pentru a reduce nevoia de electricitate, mai ales în Regatul Unit, unde obțin atât de multă electricitate din arderea copacilor sub formă de peleți de lemn importați din SUA și Canada. Am scris: „Continui să spun că primul lucru de făcut este Să Reducem Cererea! cu o modernizare ușoară, în stil Orr, și apoi Să Electrificăm Totul! izolare înainte de pompa-de-căldurificare. Puf înainte de păduri.”
Rolul conservării și al patrimoniului
Mi-am încheiat prezentarea în Brockville menționând că privirea carbonului în loc de energie schimbă totul pentru noi în comunitatea patrimoniului în două moduri importante.
- Înseamnă o repoziționare completă a motivului pentru care păstrăm clădirile în loc să le înlocuim, deoarece există mult mai puține emisii de carbon inițiale care contează acum în renovare decât în construcțiile noi.
- Înseamnă că ar trebui să încetăm să urmărim modernizări energetice profunde la câteva clădiri, ci ar trebui să abordăm „bucățile mari” cu izolație cu emisii scăzute de carbon și să compensăm diferența prin pompa-de-căldurificare.
Problema noastră este carbonul, iar clădirile noastre existente sunt o mare parte din soluție. Conservarea este acțiune climatică.











